Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

joi, 12 iunie 2014

LA PLAJĂ ÎN ŞOŞONI

Sunt deja ani buni de când mă străduiesc din răsputeri să înţeleg un fenomen pe care îl găsesc cel puţin straniu: apariţia bermudelor de plajă.

Dacă la început am crezut că e doar o modă, la fel de iraţional-inexplicabilă, dar şi trecătoare, ca oricare alta, cum au fost, de pildă, botinele acelea hidoase cu tălpi de 10-15 centimetri pe care se încăpăţânau să se urce reprezentantele sexului scund în urmă cu vreun deceniu (sigur, unele continuă s-o facă, în aşteptarea vremurilor când oribiliturile vor fi din nou în vogă, sub egida “retro”) sau cum sper să fie tocurile cui de-acum, încă şi mai înalte, care transformă orice femeie care le poartă într-o barză pe catalige aschilambice, încordate şi nesigure, scoţând în evidenţă întreaga parte frontală a labei piciorului, una deloc atrăgătoare, mai cu seamă că a fost concepută de Mama Natură să stea în plan orizontal, nicidecum vertical, constat că răspândirea acestor budigăi, cel puţin pe litoralul autohton, aproape că s-a generalizat, încât am ajuns să mă şi jenez de slipul meu tradiţional, scurt şi – da, asta e! – mulat, cu care par de-a dreptul indecent. Noroc că e de mare firmă specializată în echipament sportiv şi are logoul imprimat vizibil, fiindcă altfel nu m-ar mira ca vreun ţâşti-bâşti de-ăsta născut după ultima calificare a Naţionalei de fotbal la un turneu final să creadă că m-am zgârcit la bani şi mi-am vopsit o pereche de chiloţi uzaţi.

Ce mă nedumereşte însă cel mai tare e cum se face că, în timp ce doamnele, indiferent de vârstă (!), apar la plajă din ce în ce mai despuiate, cu slipul făcut din două aţe şi sutienul lăsat în sacoşă, pentru a-şi expune cât mai mult din trup la soare şi privirilor curioase, bărbaţii dimpotrivă, tind să se încotoşmăneze, pudibonzi, bronzându-se pe picioare în degrade, funcţie de cât de boţite stau bermudele într-un moment sau altul. Să fie oare doar dintr-un soi de spirit de frondă sau ca un protest subtil faţă de prea marea emancipare şi dezinhibiţie a partenerelor de viaţă?

Acum, dincolo de faptul că – oricât de greu de crezut le-ar veni celor (mai) tineri – pe vremuri, genul ăsta de vestimentaţie îl purtau pe plajă tocmai ţopârlanii sau amărăştenii care veneau pentru prima oară în viaţa lor la mare, eventual aduşi prin partea locului, cu forţa, pentru câteva ore, în interes de serviciu, aşa încât şi dacă auziseră, vag, ce înseamnă un slip, nu vedeau ce rost are să dai bani pe ceva atât de sofisticat şi utilizabil numai câteva zile pe an, plus că li se părea sub demnitatea lor de tractorişti cu părul alb să apară aşa golaşi în public, mie mi se pare una extrem de incomodă, asta în condiţiile în care port şi eu bermude, chiar toată vară, în ciuda vârstei şi a părului de pe picioare, parcă tot mai des în raport cu cel din cap, numai că prin oraş, unde chiar ar fi deplasat să apar în slip. La mare, în schimb, unde mă duc tocmai să mă simt cât mai bine, eliberat, pe cât se poate, de cârpe (fără ca asta să însemne că am vreo preţuire, oricât de mică, pentru nudişti!), mi se pare de-a dreptul stupid să mă chinuiesc cu nişte pantaloni în care pe plajă intră nisip prin toate părţile, iar în apă mai întâi se umflă, de zici că eşti cu colacul, încât trebuie să depui eforturi ca să intri în imersiune, apoi din contră, se îmbibă, trăgându-te la fund, şi se lipesc, incomodându-te la înot. (Da, da, cunosc senzaţia, fiindcă mi s-a întâmplat să intru astfel îmbrăcat în ape, doar că mai ales de munte, când n-aveam slipul la-ndecur). Iar de uscat se usucă într-o veşnicie. Câh!

Şi, la urma urmelor, să mă lămurească cineva, că sunt cam ignorant în materie: pe sub bermudele alea “de baie”, teoretic dintr-un material special (chit că, din ce am văzut eu, oamenii nu se mai sinchisesc de asemenea detalii şi cumpără ce le cade în mână, are preţ mic şi culori urâte) se poartă, totuşi, şi un slip? În sensul că dacă m-aş adapta, măcar parţial, aş putea, la o adică, să le dau jos când intru în apă şi să mi le pun la loc când ies, aşa cum mai făceau unele femei cu sutienul (deşi la ele parcă era invers, şi-l puneau când intrau în apă şi îl scoteau la ieşire)? Sau, revenind la bermude, au mizeriile alea de chiloţi de plasă, încă şi mai incomozi, ataşaţi? În fine, cine ştie, poate o să descopăr şi eu virtuţile lor când o să mă boşorogesc de tot şi o să-mi fie ruşine să-mi etalez şuncile şi pieile atârnânde. Probabil că unii se ruşinează de tineri.

Până atunci, însă, n-ar fi exclus să vină vremurile când bărbaţii vor trece de la bermude la pantaloni trei sferturi, apoi la cei întregi, însoţiţi mai întâi de un maieuţ (eventual în dungi, apropo de retro), apoi, treptat, de la un tricouaş până la un paltonaş, iar în picioare de la ciorăpei la bocăncei (asta, pe lângă rimă, are şi logică, la câte cioburi, beţe, capace şi alte mizerii înţepătoare sunt pe plajele noastre). Poate fix în acelaşi moment în care femeile vor renunţa şi la slip.

Niciun comentariu: