Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

luni, 30 iunie 2014

DRACU E CAM OCUPAT sau CE MĂGĂRII A MAI FĂCUT ROMTELECOM

În urmă cu deja aproape o săptămână, măcar pe jumătate convins fiind, aşa cum scriam şi în titlul articolului de-atunci, că terminasem daravelele, ca şi relaţia contractuală, cu nesimţiţii de la Romtelecom-Dolce, promiteam că “de mâine”, adică de miercurea trecută, voi începe să le relatez pe cele cu împuţiţii la fel de mari de la RCS & RDS, departamentul Digi Mobil. Ei bine, aşa cum vă asigur (în special pe cei care nu mă cunosc personal) că NU îmi stă în caracter şi (recte “ci”) dintr-o lungă serie de motive, în general obiective, asupra cărora mă voi apleca pe larg în cele ce urmează, mi-am încălcat angajamentul, lucru pentru care îmi cer oricum iertare.

Aşadar, primul şi categoric cel mai solid dintre motivele amintite este faptul că tot de atunci nu am mai avut acces la platforma propriului meu blog, lucru pe care cu siguranţă l-au sesizat şi cei doi, poate trei, cititori fideli, care, la rândul lor, nu au mai putut intra pe pagină. Acum, antitalent IT cum sunt, se prea poate să fi bifat eu vreo căsuţă greşită pe-acolo sau să fi activat vreo comandă care mai apoi s-a de-bifat, respectiv dez-activat, singură, dar coincidenţa face că, încă după ce scrisesem cel dintâi articol din trilogia celor îndreptate vehement împotriva Romtelecom, sub egida “…Lua-v-ar dracu!”, remarcasem o înmulţire stranie a cititorilor ocazionali veniţi de pe IP-uri aparţinând societăţii respective, unul dintre ele (pe care la nevoie îl pot publica) repetându-se de câteva ori, după ce iniţial fusese redirecţionat spre pagina mea de pe un site de promovare/supraveghere a blogurilor (pe care nici nu ştiam că se află şi al meu), unde dăduse o căutare generală după termenul “Romtelecom”.

Ce vreau să spun, fără a îndrăzni să acuz, cel puţin în sens juridic, din lipsă de alte probe mai concludente, e că, iată, brusc, dintr-o dată şi pe neaşteptate, în acelaşi timp cu lansarea acestei “campanii”, am întâmpinat şi probleme tehnice cu care nu m-am mai confruntat niciodată în cei aproape şapte ani de blogăreală. Partea comică e că, dat fiind numărul de cititori, impactul demersului meu nu poate avea decât proporţii liliputane, element de care eventualii hackeri tocmiți de Romtelecom, probabil la fel de mintoşi ca şi ceilalţi funcţionari de pe-acolo, se pare că n-au ţinut cont, angrenându-se într-o chestiune de genul “mai mare daraua decât ocaua”. Asta dacă e într-adevăr aşa cum ziceam că n-am cum să fiu sigur că e. Dar poate nu-i. Oricum, serviciul tehnic ce se ocupă automat de blog a remediat problema.

Pe de altă parte, trebuie să spun că între timp (şi) războiul de gherilă cu Romtelecom a continuat şi se pare că va mai dura o vreme. Dacă cineva, în frunte cu mine, îşi imagina că va fi atât de simplu de reziliat un Contract pe cât am crezut şi ar fi fost normal după toate cele întâmplate, ne-am înşelat amarnic! Şi-aşa noroc că am un program (cum ar veni, “de lucru”) flexibil, care-mi îngăduie să mă ocup la orice oră şi pe termen îndelungat de toate fleacurile astea care ne fac, nouă românilor, viaţa încă şi mai amară decât a cetăţenilor din ţările cu adevărat civilizate, fiindcă altfel ar fi trebuit să-mi iau două zile libere doar pentru a depune cererea de renunţare la serviciile companiei!

Deoarece într-o simplă cerere telefonică la 1930 oricum nu aveam încredere (deşi, invers, când vor să prelungeşti un contract, le e cu totul şi cu totul suficientă!) m-am dus din prima la o reprezentanţă, unde am completat un formular (aşadar, scris), l-am semnat (aşadar, cu mâna), am primit număr de înregistrare şi o recipisă adecvată, numai că, în timp ce mă îndreptam spre casă, am fost sunat de duduia (altfel amabilă) care mă îndrumase în tot acest proces, şi care, cu disperare în glas, mă anunţa că trebuie neapărat să trimit şi o scrisoare (din acelea adevărate, ca pe vremea când nu se inventaseră internetul şi e-mail-ul) pe adresa companiei, aşa cum, ce e drept, scrie şi în articolul din Contract privitor la reziliere. Zis şi făcut!

Nu doar că am trimis-o – recomandată, ca să fiu sigur că e primită şi se specifică limpede data Poștei, ca să n-am surpriza să mi se spună că am ieşit din cele 30 de zile alocate –, dar, în acelaşi timp, am expediat şi un e-mail, practic cu acelaşi conţinut şi un ataşament cu o copie după buletin (băgasem una şi în plicul de hârtie), aşa cum mi se ceruse, făcând în plus, fix ca ăla din bancuri care are și bilet și abonament, şi demersul acela doar telefonic, care în lumea normală la cap din afara graniţelor ţării ar fi trebuit să fie suficient. În total, patru mijloace diferite prin care le comunic, ultraoficial și cât se poate de răspicat: M-AM SĂTURAT DE VOI!

Ei bine, nu mai departe de sâmbătă (în caz că n-am subliniat până acum acest aspect, altminteri minor în raport cu altele, dar la fel de aberant, să ştiţi că weekendul e momentul săptămânii când pe cei de la Romtelecom îi apucă hărnicia: atunci dau telefoane, atunci trimit echipele de intervenţie etc.) ţâr-ţâr (mă rog, ding-dong-dang, sau ceva similar, dar mai melodios), pe celălalt telefon fix al meu, care nu mai e de mult Romtelecom, că l-am portat (n-am uitat promisiunea de a scrie câteva rânduri şi despre cum sună ei pe oricare alt număr decât cel propriu, probabil de ruşine pentru cât e de proastă linia!) – o cucoană, cu glas nespus de mieros, întrebându-mă dacă am câteva minute ca să discutăm despre “aspecte legate de Contract”. Mi-am zis: “OK, începe sarabanda ofertelor de nerefuzat, a îmbrobodelilor și promisiunilor de colaborare fructoasă şi reciproc avantajoasă.”.

Pentru că întâmplător eram binedispus şi nici nu bănuiam ce avea să urmeze, am acceptat, pe un ton cât se poate de binevoitor, pe care mi l-am păstrat… vreo două minute întregi. Aş fi făcut-o chiar numai unul singur, însă în celălalt am căutat scrisoarea primită de la ei pentru că n-o învăţasem încă pe de rost şi eram uşor nesigur în legătură cu aspectul pe care madam tocmai mi-l debita, şi anume că, vezi Doamne, în ciuda faptului că pe plic era numele meu, cu adresa completă şi cu referire la exact pachetele de care beneficiam, scrisoarea nu îmi era destinată mie, ci doar celor care au televiziune prin SATELIT de la Dolce. Ca atare, mărirea de tarif nu mi se aplică, iar eu n-am motive să renunţ la abonament.

Cum spuneam, în primele clipe recunosc că am fost derutat, gândindu-mă chiar ce tolomac sunt că m-am agitat atâta degeaba. Găsind însă scrisoarea (rătăcită în teancul de documente necesare pentru reziliere), am putut să citesc ceea ce aceia dintre voi care îmi urmăresc blogul ar fi putut-o face încă de-acum zece zile, când am reprodus scrisoarea cuvânt cu cuvânt: “Serviciul tău de televiziune digitală (IPTV) va conţine, începând cu data de 14 iulie 2014, canalele din grila de pe verso. De asemenea, de la aceeaşi dată, tariful lunar pentru Pachetul de Servicii de care beneficiezi va creşte cu 0,5 Euro (0,62 Euro cu TVA).” Aşadar, minciună sfruntată din partea muierii: nici vorbă de televiziune prin satelit, de vreme ce scrie negru pe alb (mă rog, mai degrabă bleumarin pe alb) “IPTV”, adică invenţia diabolică a Romtelecom - televiziune digitală prin firele telefonice rămase de la Ceauşescu.

Vă daţi seama că, din acel moment, tonul şi, de ce să n-o spun?, chiar limbajul meu s-au schimbat radical, începând să semene tot mai bine cu cele folosite în titlurile articolelor amintite, ideea de bază fiind că ori madama (pe numele ei Rizea Carmen, că merită popularizată), ori semnatarul scrisorii, Directorul Executiv Comercial Bla-Bla-Bla…, Mathias Hanel, minte cu neruşinare şi încearcă să mă prostească, dacă nu chiar în faţă, cel puţin în ureche – una şi în plic – ălălaltu’. Concluzia: veniţi dracului odată să vă luaţi aparatele de căcat din casa mea şi lăsaţi-mă în pace, JEGOŞILOR!

Iar ca tacâmul să fie… nu complet, că era demult, dar cu vârf şi-ndesat, după încă vreo două ore m-au sunat şi retardaţii de la serviciul tehnic să mă întrebe cu seninătate dacă s-au remediat… problemele de imagine. Pentru cine n-a citit încă aici, aici sau aici, ca şi pentru dobitocul respectiv, care ar fi trebuit să știe după trei săptamâni de când am făcut sesizarea, precizez/am precizat că e vorba în principal de probleme DE SUNET (!!!!), care nu, nu se rezolvaseră de la sine şi nu s-au rezolvat nici după ce-or mai fi făcut ei după aia, dacă or fi făcut, aşa cum m-au asigurat, sau doar i-or fi minţit şi pe şefii lor că fac. (Printre altele, cică urma să schimbe “softul”, motiv pentru care mi-au cerut şi numele exact al televizorului meu, ca să pună, chipurile, unul “compatibil”. Despre cât de stupidă e treaba asta, mai cu seamă că defectul se manifestă pe trei televizoare diferite, dintre care două n-au nicio legătură cu “softurile”, că-s cu tub şi conectate prin cabluri obişnuite, analogice, am scris tot aici, aici şi aici.)

Ce urmează? Dracu (ăla care într-o lume perfectă ar trebui să-i ia pe toţi oligofrenii ăştia) mai ştie. Deja au rămas foarte puţine lucruri care ar putea să mă mai mire.

Niciun comentariu: