Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

marți, 10 iunie 2014

ULTIMA VARĂ

Uite, o aniversare pe care am ratat-o: deja se poate spune (chiar de vreo doi ani) că am trăit mai multă vreme în democraţie (aşa beteagă cum e ea), decât sub dictatura comunistă!

La asta şi, mai ales, la faptul că dictatorul comunist Ceauşescu pare să fi fost mai puţin pudic sau ruşinat de bătrâneţile sale decât democratul Băsescu de-ale lui mă gândeam ieri uitându-mă la noul gard ce desparte plaja “prezidenţială” din Neptun de cea destinată simplilor plătitori (sau nu) de taxe şi impozite. Dacă de când mă ştiu eu, sau, cel puţin, de când vin, aproape an de an, în staţiune (ceea ce, la drept vorbind, înseamnă cam acelaşi lucru) exista acolo doar o simplă delimitare din sârmă, prin care oricine avea măcar ocazia să se uite cu jind la bucata de plajă pustie de care în cea mai mare parte a timpului beneficiau doar pescăruşii, în timp ce prostimea se înghesuia (şi se înghesuie), cearşaf peste cearşaf, de partea ceastălaltă, acum – foarte probabil la cererea expresă a ex-suspendatului sau a cuiva din anturajul său care vrea să se bucure de intimitate pe ultima sută de metri (recte ultima vară) a mandatului – a fost ctitorită porcăria din imagini, care, pe lângă aspectul la fel de inestetic ca şi al predecesorului (de gard vorbesc), doar că în variantă opacă, are în plus păcatul de a contribui din plin la mizeria de pe plaja publică (dincolo sunt convins că se ocupă cineva de curăţenie), unde dai la tot pasul peste paie şi alte resturi rezultate din precocea şi accelerata lui destrămare.

Cum şi în privinţa lui Ceauşescu am sperat, zadarnic, să fie ultimul şi cel mai mare dintre ticăloşii ajunşi vreodată în fruntea ţării, neimaginându-mi că poate fi urmat de cineva (aproape) la fel de sinistru, deja nu m-ar mira ca vreunul din urmaşii lui Băsescu să ducă absurdul pe culmi şi mai înalte, astfel încât, cândva – poate, din nefericire, tot pe parcursul vieţii mele, care şi prin această prismă pare de-a dreptul matusalemică – să ridice acolo un ditamai Zid Chinezesc, mai cu seamă că deocamdată din apă sau de pe faleză tot mai poţi vedea câte ceva.

Niciun comentariu: