Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

miercuri, 11 martie 2015

ALERGĂTORI DE CURSĂ LATĂ

Săptămâna trecută, inclusiv în weekend, la Eurosport (2), am văzut, fără îndoială, de departe cea mai proastă transmisiune de la o competiţie de atletism (Campionatele Europene în sală, de la Praga) din ultimii foarte mulţi ani. Mai precis, de când urmăresc eu aşa ceva cu regularitate, pentru că altfel nu se numără printre sporturile mele favorite.

Astfel, regizorului de emisie, sau cui se ocupa, teoretic, să comute imaginea de la o disciplină la alta, îi băgase cineva în cap ideea profund eronată că atletismul înseamnă doar alergare, astfel încât, de pildă, pentru prima oară în viaţă am putut să urmăresc (dacă m-ar fi interesat cu adevărat) o cursă de 3000 de metri de la cap la cap, în condiţiile în care în paralel se aflau în plină desfăşurare probe altminteri mult mai pasionante, cel puţin din punctul meu de vedere, cum ar fi săriturile (în înălţime, în lungime, cu prăjina) sau chiar aruncarea greutăţii. Asta ca să nu mai spun că respectiva cursă de 3000 de metri, în care, până în ultima sau, cel mult, ultimele două tururi nu se întâmplă mai nimic, şi de obicei până atunci sunt arătate doar selecţiuni, era una preliminară, pe când celelalte erau finale. Sau că, în timp ce se dădea lupta pentru medalia de aur la lungime, eu vedeam cum se dezbracă sprinterii şi cum se hlizesc spectatorii prin tribune.

Pe de altă parte, şi tot ca niciodată, s-au difuzat practic integral întrecerea pentatlonistelor şi, ulterior, cea a heptatloniştilor, care, cu tot respectul pentru polivalenţa lor, sunt, la drept vorbind, mai degrabă mediocri, dacă nu chiar slabi, iar uneori de-a dreptul penibili în multe dintre probele componente, astfel încât, printre altele, nu te poţi aştepta din partea lor la niciun fel de record (decât, dar numai în final, de puncte) şi nici ierarhia în fiecare dintre discipline nu are de fapt vreo relevanţă, motive pentru care de obicei imaginile cu ei sunt destul de rare, iar întrecerile sunt programate la alte ore decât ale celor individuale, pe care se axează transmisiunile cu adevărat profesioniste.

Uite de-aia nu-mi place mie când competiţii de anvergură se desfăşoară în ţări “bananiere” în context, fără tradiţie în sportul respectiv, exemplul cel mai elocvent, în afară de cel de mai sus, fiind toate ediţiile de campionat mondial de înot (în bazin scurt sau lung) programate prin Qatar sau Emiratele Arabe Unite! Despre visul (de fapt coşmarul) meu de a asista, cândva, la un turneu final al CM de fotbal organizat împreună de Liechtenstein, Luxemburg şi San Marino, în care, în mod firesc, fiecare dintre cele trei superputeri să fie cap de serie al câte unei grupe, am mai scris.

Dincolo însă de amatorismul transmisiunilor în sine, care a şi reprezentat, din fericire, ceva relativ nou, ceea ce m-a enervat şi mai mult au fost câteva vechi şi, iată, incorigibile (deşi zău că n-ar fi greu!) metehne ale televiziunilor care le-au difuzat, eternele mele (in)amice, Eurosport şi TVR.

Ei bine, îmi pare rău că trebuie s-o spun, şi nici nu mă pot abţine s-o fac (poate prea) pe şleau, dar prima, recte Eurosport, a devenit un adevărat refugiu pentru retardaţi. Cu toate că, de ani de zile, grila de programe a canalului 2 difuzată în România diferă, uneori radical, de cea nici măcar internaţională, ci, din câte am înţeles, a British Eurosport, (a cărui siglă, în paranteză fie spus, face clar această distincţie, după cum am avut ocazia să văd cu ochii mei), atât cei care gestionează pagina oficială de internet, pentru România, în limba română, a postului, cât şi – mai ales şi încă şi mai deranjant –, prezentatorii şi comentatorii lui nu par să fie nici în ziua de azi la curent cu aceste diferenţe. Astfel, în condiţiile în care orice telespectator relativ fidel, chiar şi neinteresant de competiţia respectivă, ştie că, atunci când este etapă în Bundesliga, cel puţin după-amiezele şi serile de weekend îi sunt dedicate practic în exclusivitate, pe pagina amintită nu se scrie niciun cuvinţel, în schimb eşti (DEZ)informat că vei avea parte de o mulţime de alte transmisiuni, de la snooker şi patinaj artistic, până la, iată, atletism. La fel se întâmplă şi când programul este afişat direct pe ecran. De altfel, ca mare amator de snooker, am luat de multe ori plasă, până să mă prind cum stau lucrurile, şi, de altfel, singurii doi comentatori care, măcar de la o vreme, îndrăznesc să-şi anunţe telespectatorii că nu e cazul să ia în seamă ce scrie acolo sunt cei care se ocupă de această disciplină.

Ceilalţi, printre care duduile şi nenea cam amorţit care au comentat acum atletismul, îţi confirmă cu mult entuziasm tembel gogomăniile proiectate din “regia de la Paris” (pe care, de data asta, mă abţin s-o calific după cum ar merita), şi te invită să rămâi sau să revii pe recepţie pentru a urmări “regalul...”, care de fapt nu va fi difuzat niciodată, de parcă n-ar lucra şi ei în televiziunea aia şi nu s-ar uita, măcar din obligaţie profesională, la Eurosport (2). Sau poate nu sunt nici ei amatori de Bundesliga. 

În privinţa TVR, care a transmis, teoretic, în paralel, dar, în multe momente, practic, în exclusivitate, competiţia, din păcate doar pe canalul 3, nedumerirea mea este aceeaşi din iarna trecută, când vorbeam despre Olimpiada de Iarnă de la Soci. De ce, adică, în condiţiile în care, la aceeaşi oră, pe TVR HD se repetau, pentru a cinşpea oară (că le-am tot văzut eu), nişte clipuri nesemnificative cu imagini din munţii patriei sau de prin oraşele exotice ale mapamondului, dar până atunci se putuse difuza în direct un meci de tenis de Cupa Davis al României, care între timp se încheiase, dat şi pe TVR 2, nu se găseşte nimeni în toată instituţia capabil să apese butonul sau să învârtă manivela sau să acţioneze pedala care ar fi făcut ca şi atletismul să poată fi vizionat în format HD. 

Singura explicaţie cât de cât raţională care mi-a venit în minte a fost că idioţii ăilalţi, de la Eurosport, cu care, într-un fel, TVR partaja drepturile de difuzare, i-or fi obligat să transmită la parametri calitativi inferiori, pentru a nu le face concurenţă “neloială”, asta, desigur, dacă pe Eurosport chiar s-ar fi transmis, la aceeaşi oră, în direct, ceea ce apărea doar în program, în loc să se dea de fapt un “amplu rezumat înregistrat”, la câteva ore bune (şi foarte mici) după încheirea competiţiei. Totuşi m-aş mira, aşa că merg în continuare pe cartea incompetenţei şi imbecilităţii factorilor de răspundere de-acolo, mai cu seamă că, aşa cum am amintit, povestea se repetă întruna.

Sper să am o viaţă suficient de îndelungată încât, măcar la adânci bătrâneţi, să apuc să văd că pagina de internet a Eurosport menţionează meciurile de Bundesliga în locul cine ştie cărei competiţii (inclusiv de soccer din Liga Nord-Americană, noua achiziţie profund aberantă a postului panEUROPEAN, pe lângă cele de fotbal australian și fotbal american) sau că măcar comentatorii sunt la curent cu programul real, iar, pe de altă parte, TVR HD e folosit când şi cum trebuie, pentru a-și justifica existența.

Niciun comentariu: