Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

marți, 3 martie 2015

CAMPANIE (IN)UMANITARĂ

Prima oară când am remarcat, cu mulţi ani în urmă, chestia asta, care de atunci, prezentă sub diferite forme similare, a continuat şi continuă să mă enerveze teribil până în ziua de azi, eram la McDonald’s. Chiar lângă una (dacă nu chiar mai multe) dintre casele de marcat, apăruse un soi de cutie a milei, transparentă, dar viu colorată, în care clienţii erau invitaţi, mai mult sau mai puţin politicos, să-şi depună mărunţişul pentru a susţine nu mai ţin minte ce cauză, fără îndoială nobilă, de genul sprijinirii copiilor cu handicap sau, dimpotrivă, a celor supradotaţi.

Poate şi unde sunt, de ce să nu recunosc? (iarăşi!), un tip mai degrabă strâns la pungă, ca să nu spun zgârcit ca Harpagon, până să mă decid să renunţ benevol la o parte din restul pe care nu mi-l dijmuise deja, din lipsă de… mărunt, fătuca altminteri drăguţă de-acolo, mi-a fulgerat prin minte cât de mişelesc de absurd este acel demers iniţiat sau, în fine, măcar adoptat cu entuziasm de paradă de una dintre cele mai profitabile companii ale planetei, cu mii de localuri, deschise în sute de ţări, care, colac peste pupăză, îşi trage fabuloasele venituri din hrănirea nesănătoasă a zeci de milioane de cetăţeni, majoritatea copii. Adicătelea, în loc ca McDonald’s să cedeze fie şi o infimă parte din profituri pentru a susţine nobila cauză în discuţie, tot ce s-au arătat diriguitorii ei dispuşi să întreprindă în acest sens a fost să monteze puşculiţele alea mizerabile de plexiglas în care să cotizeze tot amărâţii de consumatori îndopaţi în exces cu calorii, și pe cale de a deveni obezi şi cardiaci, pentru că, de doldora de bani gata de donat ce sunt, nu-şi permit să mănânce ca lumea la Athénée Palace şi sunt nevoiţi să înghită pe fugă, la oferte cu meniuri de nerefuzat, nişte cartofi prăjiţi în ulei poate chiar rânced, cum s-a mai descoperit. Cu doar olecuţă de bun-simţ, cutiile alea ar fi fost montate undeva sub tejghea, la loc ferit de priviri, unde funcţionarii companiei – oricum plătiţi ca nişte sclavi întru şi mai marea îmbuibare a patronatului – să îndese câte un leuţ-doi din contravaloarea fiecărei comenzi sau măcar cei câţiva bănuţi pe care, cum mai aminteam cândva, românul, de mândru că e el rrromân plin de fiţe ce e, adesea nu se înjoseşte să-i mai ia.

Trecând, cronologic vorbind, prin câteva “campanii umanitare” realizate, în interes propriu, de nişte vedete atinse – cu adevărat regretabil, desigur – de grave maladii personale sau ale unor membri ai familiei, dar care vedete, inclusiv de radio sau din showbiz, remunerate şi cu mii de euro pe lună, cu siguranţă îşi permiteau să se trateze corespunzător într-o măsură incomparabil mai mare decât simplii lor fani, poate şomeri sau “beneficiind” de salariul minim pe economie, chemaţi să doneze, şi care, la o adică, dacă Doamne fereşte!, nu pot face asemenea demersuri publice, ci stau la mila statului român care nu se sinchiseşte să le asigure nici măcar ceea ce li se cuvine după o viaţă de plătit CAS-ul, ajung în chiar zilele noastre, când cazul cel mai revoltător mi se pare cel al societăţii RCS&RDS, care desfăşoară o campanie de strângere de fonduri pentru tratamentul unei fetiţe bolnave.

Ce vreau de fapt să spun, fără a fi greşit înţeles (deşi sesizez cel puţin două sau trei moduri în care aş putea fi), este că, în general, suma necesară pentru astfel de intervenţii e de câteva zeci, maximum sute de mii de euro, bani ce ar putea fi lejer asiguraţi, măcar din când în când (adică fix cu frecvenţa cu care se desfăşoară asemenea campanii) de un megaconcern multinaţional ca RCS&RDS (sau Vodafone sau Orange…), cu milioane de abonaţi adesea jecmăniţi pentru servicii de proastă calitate, fără a mai trebui să se facă apel (tot) la oamenii de rând. După care, zău că nu m-aş supăra câtuşi de puţin dacă pe toate posturile de televiziune (proprii, în cazul de faţă), în mijlocul oricărei emisiuni sau transmisiuni sportive, fie şi din cinci în cinci minute, aş vedea câte un banner sau chiar o pauză în toată regula, prin care să mi se aducă la cunoştinţă generoasa contribuţie a companiei.

Măgăria este că aceste mesaje publicitare, fără îndoială emoţionante, apar şi acum, când probabil RCS&RDS n-a dat niciun sfanţ din profiturile ei, în schimb nu m-ar mira ca mulţi clienţi naivi (la fel ca şi cei ai McDonald’s odinioară), indiferent dacă se simt sau nu obligaţi să şi doneze din propriile buzunare, să fie impresionaţi de, chipurile, mărinimia companiei, care, vezi Doamne, “se implică”, “nu ca alţii”, aşa că merită să te abonezi sau, după caz, să nu renunţi la ea, chiar şi dacă serviciile cam lasă de dorit. Ceea ce reprezintă, din punctul meu de vedere, un soi de publicitate nu doar ascunsă, ci şi cu desăvârşire mizerabilă.


P.S. Chiar dacă, recunosc, nu o fac atât de frecvent pe cât s-ar cuveni şi, oricum, atunci când, totuşi, o fac, nu o trâmbiţez public, de data aceasta, inclusiv pentru a sublinia că problema e cu totul alta, am, şi anunţ că am efectuat o mică donaţie pentru speţa în discuţie. Cu precizarea că, neavând nici cea mai mică încredere în RCS&RDS, cu care m-am mai războit, cu succes (abia) după intervenţia instituţiilor abilitate, pe tema unor sume pe care mi le-a scos ilegal din buzunar (controlul sumelor donate, mai ales în borcanele cu bani gheaţă de la McDonald’s, ar fi un subiect în sine, mai cu seamă când sunt implicate entităţi hrăpăreţe precum toate cele amintite), SMS-ul l-am trimis la numărul corespunzător din reţeaua Vodafone.


P.P.S. Dacă greşesc pe undeva şi, mai devreme sau mai târziu, va reieşi că instituţiile pomenite contribuie şi efectiv financiar, nu doar… logistic la aceste strângeri de fonduri, îmi fac, bucuros, mea culpa. Cu siguranţă însă că donaţiile lor nu sunt suficiente (deşi, categoric, ar putea fi!), de vreme ce se apelează în continuare la publicul larg.

Niciun comentariu: