Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

miercuri, 4 martie 2015

TÂNĂRUL DEJA BĂTRÂN ŞI FOTBALUL

Nu am nicio simpatie deosebită (sau măcar obişnuită) pentru încă noul – cel puţin raportat la parcă interminabilul mandat al predecesorului său, Mircea Sandu – preşedinte al FRF, Răzvan Burleanu, însă aseară, în cele două sau trei minute, răspândite pe parcursul a vreun sfert de oră, în care m-am uitat la un interviu cu el la Digi Sport (1), plus cine ştie câte înainte şi câte după, cel care s-a străduit din răsputeri şi – n-am nicio îndoială – a şi reuşit să arate tuturor celor aflaţi pe recepţie cât e de neînchipuit de prost (cu capul, nu doar profesional) a fost unul dintre ziariştii care-l chestionau.

Din toate subiectele de interes cu care sunt sigur că l-ar fi putut încolţi pe bună dreptate, gogomanului ăstuia îi căşunase pe trialul organizat de Federaţie în Spania pentru descoperirea de talente fotbalistice printre copiii celor emigraţi acolo după Revoluţie. Principalul reproş, din câte am apucat să înţeleg, era că, în urma vizionării câtorva sute de tineri şi a cheltuirii a vreo patru-cinci mii de euro – aşa cum cu stupidă candoare a aflat cu această ocazie şi jurnalistul, care pesemne îşi imaginase că fuseseră milioane –, probabil contravaloarea biletelor de avion dus-întors ale oficialilor deplasaţi şi a închirierii unui teren, nu s-au găsit decât vreo doi-trei tineri cât de cât înzestraţi. (Între noi fie vorba, eu cred că şi Burleanu a exagerat cu braşoava, în realitate suma investită fiind mai mărişoară).

Treaba e că, după părerea mea, chiar şi dacă s-ar fi cheltuit de zece ori mai mulţi bani, iar din câteva nu sute, ci mii de tineri aspiranţi nu s-ar fi găsit nici măcar unul singur demn de atenţie (că nici românul nu poa’ să devină talentat numai fiindcă şi-a mutat domiciliul ceva mai la sud-vest), acţiunea e una foarte oportună şi ar trebui repetată cât mai des. În condiţiile în care principala chestiune, la o adică, dacă s-ar pune cu adevărat problema, ar fi de ce un tânăr emigrant să fie atât de gogoman (ca să nu spun patriot) încât să accepte să evolueze pentru o naţională de tot rahatul, ca a României, în loc s-o facă – nu-i aşa? – pentru o multiplă campioană mondială şi europeană, ca Spania, şi dincolo de ce i-o fi răspuns, cu abilitatea lui de care nu sunt deloc convins, domnul Burleanu individului, minimul lucru de bun-simţ pe care îl pot face forurile de (orice) specialitate din ţărişoara-mumă e să-şi arate, fie şi numai la nivel simbolic, interesul pentru soarta acestor copii. Uneori, chiar şi un asemenea mărunţiş poate face diferenţa.

Cât despre penibilul ziarist prematur îmbătrânit urât şi acrit prin redacţiile de sport fără să înţeleagă nimic, ar face mai bine să-şi exercite aptitudinile închipuite de Mare Inchizitor pe nenumăratele probleme reale şi grave ale fotbalului românesc. Personal, numai în Liga I, şi la o privire fugitivă, întrezăresc cel puţin optsprezece.

Niciun comentariu: