Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

miercuri, 7 februarie 2024

VOLUPTATEA BĂLĂCITULUI ÎN COMODA MEDIOCRITATE

Pentru că nici în general n-are prea multe idei, iar mai toate sunt fixe, unul dintre cei doi cunoscuți [cel puțin pentru fostul meu cititor fidel, din paginile (sau ce sunt ele) acestui blog] realizatori de emisiuni vesperale de la Digi Sport, după ce a dedicat, de-a lungul timpului, ediții întregi pentru a deplânge, cam pe bună dreptate, faptul că jucătorii români de fotbal ajung, în ultimii ani, doar la echipe de mâna a șaptea din Europa, în cazurile rare și fericite, iar în cele mai dese și mai triste prin campionatele din China, țările arabe sau Statele Unite (cam singurul domeniu în care să ajungi acolo poate să fie ceva de rușine!), unde sunt atrași exclusiv de câștigurile materiale, astfel încât „e bine doar pentru ei și familiile lor”, dar catastrofal pentru fotbalul românesc și, mai cu seamă, pe cale de consecință oarecum logică și directă, echipa națională, s-a trezit vorbind, alte ediții în șir (deși te-ai fi așteptat ca măcar de la un moment dat încolo să realizeze ridicolul absolut în care se afunda tot mai adânc, inclusiv în ochii mai tuturor invitaților perindați prin studio, care se abțineau cu greu să-i dea replici pe cât de acide ar fi meritat și, n-am nicio îndoială, simțeau nevoia lăuntrică s-o facă), fix în aceiași termeni și despre transferul lui Horațiu Moldovan, fostul portar al Rapidului și titularul naționalei, la... Atletico Madrid, argumentele realizatorului analist și specialist fiind că – practic la fel ca și cei ajunși la echipe infinit mai modeste, care, dacă nu se întorc pachet la echipele de la care au plecat, freacă banca luni sau chiar ani de zile – acolo are toate (ne)șansele să rămână multă vreme la statutul de rezervă a deja legendarului Oblak, ceea ce va fi extrem de păgubos pentru naționala României în perspectiva Euro 2024, ex-rapidistul fiind, așadar, înfierat cu aceeași mânie proletară cu care îl înfiera, de pildă, în urmă cu ceva vreme, pe Nicolae Stanciu când se transfera prin țările arabe, iar ulterior în China, sau pe Alexandru Mitriță când a plecat de la Universitatea Craiova în SUA și apoi, desigur, tot prin Arabia, și anume că ar pune meschinele lui interese materiale mai presus de cele ale naționalei și că ar ține mai mult să se umple de bani, bani și iarăși bani decât să aibă o carieră desfășurată la cel mai înalt nivel!

Trecând peste absurdul contradicției în termeni și antagonismul propriilor lui opinii, pentru că Atletico Madrid este, inclusiv pentru un fan al lui Real sau al Barcelonei (că doar de de-ăștia dai pe stradă și la televizor, eu rămânând, pesemne, singurul simpatizant din România al echipei lui Simeone, așa că oi fi subiectiv?!) definiția unui club de mare anvergură, chiar (mult) peste Tottenham-ul lui Radu Drăgușin, față de al cărui transfer realizatorul cu pricina n-a avut nimic de obiectat, imaginându-și probabil că românul va fi acolo, din prima, vedeta echipei, noul Kane etc., deși crunta realitate ne arată că nici vorbă de așa ceva, cel puțin deocamdată, și exprimându-mi opinia proprie și personală că Moldovan ar fi fost cel mai prost cetățean, sportiv sau nu, de pe planetă dacă n-ar fi acceptat să plece la Atletico fie și pe un salariu de câteva zeci de ori mai MIC decât la Rapid, nu mai mare, cum firește că are, doar pentru satisfacția profesională de a fi ajuns la un colos al fotbalului mondial, (de) unde are șansa să progreseze enorm chiar și numai fiindcă se antrenează și împarte vestiarul cu vedetele de-acolo, l-aș întreba, retoric, desigur, pe cunoscutul realizator dacă el, în schimb, e atât de... cu minte puțină încât, dacă, de pildă, ar primi o ofertă de lucru de la ESPN sau Sky Sports, cu un salariu corespunzător (adicătelea, îmi închipui, olecuță mai mare decât are acum), dar cu condiția ca, măcar în prima fază, să modereze o emisiune matinală sau pusă în grilă la o oră mică a nopții, însă cu perspectiva ca, dacă se dovedește atât de bun pe cât își imaginează el că este, să poată avansa, ar refuza-o cu trufie pe motiv că preferă să rămână pe salariul actual de la Digi Sport, unde, în schimb, har Domnului!, realizează o ditamai emisiunea de maximă audiență, în prime-time, și mai e și ceva șefuleț de departament. Mă tem că da.

Niciun comentariu: