ETERNUL TRIUMF AL NESIMȚIRII

Pentru că nu urmăresc cursele de MotoGP, cu competițiile ei suport cu tot, de la fel de mult timp ca experții și comentatorii de la canalele de sport, printre care se numără și foști piloți prin campionatele noastre naționale de doi bani, dar orișicât, iar în materie de practicat activități pe două roți nu mă pot lăuda decât cu ceva experiență de mers pe bicicletă și una chiar mai redusă de plimbat cu trotineta, nici măcar electrică, ci de-aia de tip „talpă”, mai degrabă pentru copii, n-am pretenția că sunt mai priceput decât ei, în schimb o am pe cea mult mai generală (chiar dacă bazată și ea, firește, pe subiectivism și ceva ce ar putea să semene cu înfumurarea, oricât aș respinge eu acuzațiile până-n pânzele albe) că înțeleg mai bine decât majoritatea concetățenilor lucrurile absolut simple și banale, teoretic la mintea cocoșului, pe care le văd cu ochii mei la fel cum le văd și ei cu ai lor, respectiv pe micul ecran și într-o mulțime de reluări din toate unghiurile, ca, de pildă, similaritatea perfectă până la identic dintre două depășiri efectuate în tot atâtea curse succesive, desfășurate la interval de numai o zi, în același weekend, respectiv una în care Marc Marquez, multiplul campion mondial, a trecut de un adversar printr-o manevră... îndrăzneață, practic aruncându-se pe „sub el”, într-un viraj strâns, și obligându-l să îl/să se ferească, pentru a nu risca să fie doborât, cu consecințe mai grave decât aceea de a pierde doar (pe moment) poziția, mai ales că suntem la început de sezon, iar respectivul se află printre pretendenții la titlul mondial, operațiune primită aproape cu chiote de bucurie și oricum strigăte de entuziasm de către comentatori, care s-au grăbit să sublinieze, pentru a enșpea oară, „geniul lui Marquez”, „stofa lui de campion” și așa mai departe, și cea în care un alt adversar al lui Marquez a procedat exact la fel, respectiv aruncându-se „pe sub” spaniol într-un viraj strâns, doar că, de data asta, spre deosebire de rivalul anterior, „geniul” nu s-a/l-a ferit pe/de acesta, încăpățânându-se să-și păstreze trasa (poate pe bună dreptate, conform regulilor și regulamentelor din MotoGP, că se afla cu o roată în față etc.), doar că rezultatul a fost unul perfect previzibil, și anume că adversarul l-a acroșat pe Marquez, aruncându-l în decor, spre nemulțumirea comentatorilor și a milioanelor de fani ai spaniolului, care, în mod NEfiresc, s-au grăbit să-l desființeze pe adversar și să-l catalogheze... în fel și chip, cu toate că, repet și subliniez din nou, cele două manevre au fost identice, diferența făcând-o, pe de-o parte, înțelepciunea și flexibilitatea primului adversar (altfel exact la fel de îndreptățit sau nu ca spaniolul în a doua situație să-și păstreze trasa conform regulilor și regulamentelor...) în raport cu Marquez, iar pe de alta, îndărătnicia și inflexibilitatea lui Marquez în raport cu cel de-al doilea. Cu alte cuvinte, exact cum se întâmplă și în viața de zi cu zi a oamenilor de rând, câștig de cauză – fie în fapt, fie la nivel de percepție a opiniei publice – au doar nesimțiții cu tupeu.