LIKE-UL CA VIOLUL

Una dintre deja spre fostele mele „prietene” de pe Facebook, rămasă de prisos din vremurile aproape imemoriale (nu fiindcă ar fi trecut atât de mult, ci din cauză că am eu ținerea de minte precară) când criteriile de selecție pentru îngroșarea listei erau la fel de stricte ca acum, dar pur și simplu... altele, așa încât m(i)-am ales cu mult prea multe femei doar aproximativ atrăgătoare, a postat, zilele trecute, următorul text, în cheie ironică, desigur:

„Drumul cel mai sigur spre o relație e să-i dai unei femei, pe internet, likeuri la toate pozele în costum de baie de acu 4 ani, pe la 3 noaptea. Sigur o să se bucure.”

Dat fiind că până acum nu văzusem pozele alea, dar nu mi-am putut înfrâna curiozitatea masculină stârnită de fix această postare, cu care poate că asta a și urmărit, am descoperit, pe lângă faptul absolut șocant pentru mine că respectiva doamnă sau domnișoară [pare a fi ceva cam între, atât ca vârstă, cât și ca stare civilă, în sensul că există în efectiv peisaj (unul montan) și un nefericit care n-are nimic împotriva acestui tip de exhibiționism] e nici măcar simplu „psiholog”, ci de-a dreptul „psihoterapeut”, ceea ce spune multe despre lumea în care am ajuns să trăim și cine se presupune că ar trebui să ne facă bine la o adică, și că aparține unei categorii aparte, pe care eu o consider absolut dezgustătoare și pe de-a-ntregul respingătoare, a femeilor care se tatuează, pe întregul corp, mai ceva decât rapperii, mateloții și cocalarii, amănunt ce nu mi-a sporit câtuși de puțin încrederea în discernământul (inclusiv profesional, că oamenii sunt entități în principiu unitare dacă nu deviază în mod de-a dreptul patologic de la o linie sănătos-rațională) psho... pupilor din ziua de azi, însă întrebarea (retorică) pe care mi-o tot pun de atunci, fără, firește, să merg atât de departe cu și-așa, iată, dăunătoarea mea curiozitate, mai degrabă congenitală decât cu adevărat profesională, încât să îndrăznesc să i-o și adresez, e cam ce a simțit ea, în mod particular, în loc de bucuria de care vorbea și, în general, cam ce sentimente ar trebui să încerce o femeie care e atât de așa și pe dincolo încât să-și posteze fotografii în chiloți (de baie) pe internet, atunci când un bărbat care, foarte probabil, nu e chiar (un) Brad Pitt sau George Clooney (situație contrară în care n-am nicio îndoială că ar simți chiar și o intensă plăcere, nu doar bucurie) îi dă, așadar, un simplu like, nu vreun mesaj obscen și cu atât mai puțin o violează, la propriu (cum compara respectiva situațiile într-un comentariu încă și mai stupid decât postarea), și dacă s-ar bucura mai mult (sau, în fine, cu adevărat) în cazul în care, în loc de acel like, ar primi un emoji dintr-acela care râde în hohote sau unul care-și manifestă furia ori greața. Să știu și eu care e procedura corectă, mai cu seamă că am în listă, dobândite mai de curând, chiar și scriitoare sau pictorițe care postează asemenea poze, subiect asupra căruia voi și reveni.