O calificare jalnică

Steaua s-a calificat aseară în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, eliminând o echipă cu al cărei nume nu m-am obosit să-mi încarc memoria de vreme ce oricum urma să-l uit cât de curând şi probabil să nu-l mai aud vreodată. Un fel de Unirea Urziceni de pe la noi, ajunsă printr-un accident al istoriei sportive campioana... Poloniei.

Eu unul, ori de câte ori aud din gura antrenorului unei echipe care urmează să evolueze pe teren propriu că îşi propune să joace defensiv pentru a apăra rezultatul obţinut în tur, instinctiv încep să simpatizez cu adversarul. În plus, nu pot agrea o echipă care câştigă marcând dintr-un şut care nici nu trebuia să fie pe spaţiul porţii, în timp ce adversarului i se refuză, de pildă, (cel puţin) un penalty, după un fault atât de limpede şi dur încât cel agresat necesită îndelungi îngrijiri medicale!

Se prea poate ca Steaua să fi evoluat “perfect din punct de vedere tactic”, după cum ar spune Cornel Dinu, făcându-ne şi câteva scheme ajutătoare la tablă, dar mie mi s-a părut că a jucat pur şi simplu prost. Judecând după ce am văzut aseară (chiar dacă, e drept, “niciun meci nu seamănă cu altul”) steliştii au acum din nou o mare şansă de a se face de tot râsul prin Liga Campionilor, unde vor avea de înfruntat formaţii adevărate!

De-aia uneori mă întreb şi eu, aşa, ca omul prost cunoscător de fotbal, dacă n-ar fi mai bine ca suferinţa (în special a suporterilor) să fie curmată din rădăcina primelor tururi.