Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

joi, 8 iulie 2010

BĂSESCU RECUNOAŞTE!

Partea cea mai interesantă a interviului acordat ieri de Traian Băsescu postului public de radio mi s-a părut aceea în care practic a recunoscut că, după ce în perioada 2007-2008 liberalii au pus la cale ditamai jaful, risipind cele 3 miliarde de euro din privatizarea BCR pe creşteri de pensii şi salarii, guvernuboc (unu), sub atenta sa oblăduire, a făcut un jaf de peste şase ori mai mare şi mai împovărător pentru ţară, împrumutând 20 de miliarde de euro de la FMI pentru a plăti în continuare, şi chiar a le mări şi mai mult pe ici pe colo, ba cu rata inflaţiei, ba după bunul plac, respectivele pensii şi salarii, în loc să le taie în plină campanie electorală prezidenţială şi nu după un an şi jumătate.

În plus, şeful statului a dezvăluit şi strategia prin care PD-L va câştiga şi viitoarele alegeri locale şi parlamentare, din 2012: contractarea unui nou împrumut de la FMI, cu condiţia ca de data aceasta banii să fie investiţi direct în “dezvoltare”; desigur, cea a propriului bazin electoral, intrat serios la apă în urma recentelor măsuri de austeritate.

Niciun comentariu: