PEDELIŞTII: GENERAŢIA URMĂTOARE

Abia ce mă deprinsesem cu figurile noi de pedelişti apărute după alegerile din 2008 – pe care, chiar dacă n-am ajuns şi probabil nici nu voi ajunge vreodată să le pot asocia numelor corespunzătoare, măcar le recunoşteam şi puteam să schimb fulgerător programul sau să dau sonorul la zero – când, iată că de vreo câteva săptămâni au început să apară altele şi mai noi. Lucru aproape imposibil de imaginat, şi pe care doar din povestite nici nu l-aş fi crezut, dar posesorii lor, printre care, de pildă, unul e Murg, iar altul nu roib, ci Ialomiţian, sunt încă şi mai imbecili decât, să zic aşa, predecesorii lor.

Cu adevărat fascinant în toată povestea asta este însă altceva, şi anume felul în care o dată descoperit de una dintre televiziunile de ştiri un astfel de specimen, el este imediat valorificat şi de cealaltă, încât îmi şi închipui cum, după fiecare debut de-ăsta fulminant, a doua zi în redacţia concurenţei a intrat val-vârtej câte cineva, spunând următoarele: “Băi, v-aţi uitat aseară la ăilalţi? Au avut un pedelic nou-nouţ. Băi, da’ e unul prost, prost de tot, nene! N-aţi văzut în viaţa voastră aşa ceva. Hoară e Einstein pe lângă el. Toată seara a scos numai tâmpenii, de i-a enervat la culme pe toţi ceilalţi din studio, cu moderator cu tot. Audienţele însă au explodat. Trebuie neapărat să-l invităm şi noi”. Ceea ce s-a şi întâmplat.