Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

marți, 27 iulie 2010

ROMÂNIA, O ŢARĂ DE BOGĂTAŞI

Ieri, când am auzit în treacăt ştirea că fantezia pesedisto-uneperistă de impozitare a “bogăţiei afişate”, sub forma unei “taxe de solidaritate”, a fost însuşită, ca orice altă aberaţie, la nivel oficial de guvernuboc, care vrea s-o transforme în lege, m-am gândit ca, pornind de la un principiu à la Murphy, gen “dacă guvernuboc e în stare să aplice o idee bună într-un mod foarte prost, cu siguranţă va aplica o idee proastă într-un mod catastrofal”, să scriu un text în care să-mi exprim teama sinceră că, până la elaborarea variantelor finale ale tuturor “măsurilor anticriză” trâmbiţate zi de zi de premier ca aflându-se în eternul stadiu de “vom face”, ele vor suferi transformări spectaculoase, cum ar fi, de pildă, că în chestiunea cu bonurile fiscale va trebui să strângi câteva sute de kilograme, pentru care vei primi o “recompensă” mai mică decât banii pe care i-ai lua dacă le-ai duce la un centru de colectare a deşeurilor de hârtie, sau că în urma dezbaterilor din guvern plafonul minim peste care “averea” va fi impozitată se va stabili la vreo 10.000 de euro (îl şi văd pe Boc argumentând, în stilu-i inconfundabil, că în România există şi oameni care trăiesc cu doar câteva sute de lei pe lună şi n-au văzut tot bănetul ăsta în viaţa lor), astfel încât orice proprietar de Logan, ca să nu mai vorbesc de garsonieră ceauşistă confort II, va fi socotit un bogătaş şi va fi taxat corespunzător.

Deşi credeam că s-ar putea să cam exagerez, azi-dimineaţă am citit în Evenimentul Zilei că, până şi în stadiul de proiect, bunurile imobile de peste 50.000 de euro (echivalentul unui apartament cu două camere în Ferentari) vor fi taxate cu 0,5%! Însă, cum spuneam, până la eventuala aplicare mai e timp ca plafonul să scadă, iar cota de impozitare să crească!

Niciun comentariu: