DACĂ

Întregul discurs al lui Băsescu de la sfârşitul săptămânii trecute – când a făcut cu ou şi cu oţet Justiţia fiindcă îndrăzneşte să dea sentinţe prin care statul e obligat să plătească despăgubiri usturătoare, grevând chipurile pe şi-aşa debilul Buget pe care puterea portocalie binevoieşte să-l rupă de la gura propriei clientele – ar fi avut un cât de mic sens dacă, la rândul său, guvernulboc ar fi avut prevederea (fiindcă tupeul şi dispreţul faţă de valorile democratice şi, în ultimă instanţă, de bun-simţ nu mă îndoiesc că-i prisosesc!) ca, în loc să emită tot felul de hotărâri şi ordonanţe prin care să stabilească termene precise până la care se angaja să-şi achite obligaţiile, ca, de pildă, revenirea salariilor la nivelul dinaintea tăierilor începând cu 1 ianuarie 2011 (astfel încât, neîntâmplându-se, de pe 2 ianuarie se afla deja în ilegalitate şi orice instanţă din lume, inclusiv de prin triburile africane izolate, ar fi dat câştig de cauză oricui ar fi acţionat autorităţile în judecată), în loc de asta aşadar, ar fi trecut prin Parlamentul dominat de trepăduşii lui o lege simplă şi clară care să prevadă ceva de genul “pe durata actualului mandat, Guvernul României are dreptul să facă orice şi n-are absolut nicio obligaţie de natură financiară”, situaţie în care, într-adevăr, orice decizie a instanţelor care să impună guvernului plata fie şi a unui singur leu ar fi fost o grosolană eroare judiciară. Cum însă, cel puţin deocamdată, nu există un asemenea act normativ, intervenţia lui Băsescu e doar o nouă demonstraţie de stupiditate şi nesimţire.