PREA MULT SAU PREA PUŢIN

Uitându-mă la dezbaterile de la sfârşitul săptămânii trecute prilejuite de propunerea, venită încă nu se ştie precis de unde, ca renta viageră pentru sportivi să fie acordată numai după vârsta de 30 de ani, şi nu din momentul retragerii, ca până acum, motiv pentru care unii dintre cei aflaţi în activitate ameniţă cu boicotarea Olimpiadei de anul viitor, mă gândeam – amintindu-mi inclusiv de relativ recent încheiatele Campionate Mondiale de Gimnastică, unde “fetele noastre” au luat fix praful de pe tobă, şi judecând în general după rezultatele din ultimul timp, care sunt cu mult mai proaste nu doar faţă de cele din vremurile de, altfel, nu-i aşa?, tristă amintire ale “Epocii de Aur”, ci şi faţă de acum 10-15 ani, înainte ca, de pildă, renta amintită să se fi inventat, iar indemnizaţiile pentru o medalie olimpică sau mondială să fi crescut de la un buchet de flori şi câteva bătăi tovărăşeşti pe spate la, totuşi, zeci de mii de euro – mă gândeam, aşadar, că sportivii români primesc, fie, paradoxal, PREA MULŢI bani, fie, şi mai paradoxal, PREA PUŢINI, având nevoie de mai mulţi pentru a atinge performanţele obţinute odinioară cu şi mai puţini. E limpede că numai exact cât trebuie nu primesc!