Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

miercuri, 25 iulie 2012

CALCULE OPTIMISTE PRIVIND PREZENŢA LA REFERENDUM

Acum, că în sfârşit, cam de ieri de la două fără zece, după opt ani de mandat prezidenţial şi nici nu vreau să mai număr câţi la primăria Capitalei şi în diferite guverne, s-au dumirit până şi cei mai profunzi analişti ai neamului, în frunte cu CTP, că Traian Băsescu e în stare nu neapărat de orice (pentru asta, spre deosebire de mine, respectivii încă mai au nevoie de dovezi), dar măcar să îndemne electoratul să boicoteze referendumul doar ca să se întoarcă el la Cotroceni indiferent de rezultat, sunt de mare actualitate socotelile privind prezenţa la vot. Şi pentru că, în mod inexplicabil, astăzi mă aflu într-o dispoziţie bună, voi da publicităţii versiunea mea optimistă de calcul. Ea este o combinaţie – care unora li se va părea poate bizară şi sociologic absurdă – de date culese din sondajele de opinie şi rezultate concrete de la alegerile locale.

Aşadar, pe 10 iunie, au venit la urne, grosso modo, 10 milioane de cetăţeni, reprezentând cam 56% din totalul ăla oricum umflat. Coincidenţa face că din sondaje, înainte de anunţarea explicită a boicotării, reieşea că tot cam atâţia ar participa şi la referendum, dar deocamdată las asta la o parte. Tot din sondaje aflăm că scorul ar fi în jur de 70% pentru demitere şi 30% împotriva ei, ceea ce, pe cifrele de la alegerile locale, ar însemna cam 7 milioane de alegători la 3 milioane. Date plauzibile, fiindcă – din nou pe cifrele concrete, din 10 iunie – USL a avut aproape 6 milioane de votanţi, care e de presupus că optează, aproape în bloc, pentru demitere. Restul de 1 milion de doritori să-l vadă pe Băsescu prematur la pensie se pot aduna lejer din udemerişti, peremişti, uneperişti etc., plus un contingent solid de dandiaconişti (PP-DD a avut aproape 1 milion de votanţi în urmă cu o lună şi jumătate!), care în schimb vor să-şi vadă idolul cât mai rapid la Cotroceni.

De partea cealaltă, tot pe rezultate concrete, vreo 2 milioane de oameni (circa 20% la alegerile locale) au votat cu PD-L şi diferitele lui avataruri. Milionul “suplimentar” şi aparent surprinzător de care se bucură Băsescu în sondaje se adună iarăşi destul de logic din restul udemeriştilor, peremiştilor, uneperiştilor etc., plus un contingent poate la fel de solid de dandiaconişti derutaţi şi nişte votanţi încă şi mai derutaţi ai unor independenţi bizari, gen Nicuşor Dan de la Bucureşti.

Prin urmare, în principiu, pe 29 iulie vor veni (mai) toţi cei 7 milioane de anti-băsişti, plus, zic eu, milionul “suplimentar” de băsişti derutaţi nu doar din fire, ci şi de mesajele contradictorii ale protagonistului, care când contează pe ei la vot, când îi alungă de la urne, ca să sfârşească prin a le da cumva mână liberă. Pe de altă parte, cele 2 milioane de votanţi disciplinaţi ai PD-L-ului vor asculta indicaţiile de partid şi vor sta acasă. Până acum avem aşadar cam 8 milioane de participanţi, cu un scor fluviu de 7-1 în favoarea suspendării. Numai că…

Fără să am pretenţia că aş constitui, de unul singur, un eşantion reprezentativ la nivelul întregii ţări, trebuie să spun că – deşi n-am votat pe 10 iunie şi foarte probabil n-o voi face nici la alegerile parlamentare din toamnă şi nici la eventualele prezidenţiale anticipate, aşa încât nu figurez printre cele 10 milioane – oriunde mă voi afla pe 29 iulie, mă voi duce cu certitudine să pun ştampila pe DA, chiar şi dacă m-ar lega careva cu lanţuri de băţul umbreluţei de plajă, de vreun stâlp de telecabină sau de patul din care, cel mai probabil, o să mă uit tot restul zilei la televizor la cursa de Formula 1 din Ungaria şi la Olimpiada londoneză.

Ca un fel de concluzie, eu am dacă nu chiar convingerea, în orice caz marea nădejde că duminică vor veni şi mulţi dintre cei care, din diferite motive – în principal dezamăgirea (faţă de USL) – nu au o opţiune “pozitivă”, o formaţiune sau un candidat cu care să ţină morţiş să voteze, aşa cum, de pildă, nu aveau nici în decembrie 1989, ceea ce însă nu i-a împiedicat să aibă una “negativă”, ieşind “să dea jos” pe cineva. C-or fi anarhişti, idealişti, monarhişti (dispuşi să demită orice preşedinte în funcţie, inclusiv pe actualul interimar!), ultraşi, cârcotaşi de profesie sau doar nişte oameni cu pretenţii nefireşti de mari de la o clasă politică precum a noastră, eu contez cel puţin pe milionul ăla şi ceva care ar asigura cvorumul şi ar duce scorul la 8-1.


P.S. Pentru că între timp, la fel de inexplicabil, buna dispoziţie mi s-a cam risipit, am să recunosc că mă tem totuşi de un dureros 47-48% prezenţă la vot (cu 85-90% pentru demitere). Asta ar fi ca şi cum, la fotbal, echipa favorită ar câştiga ultimul meci din grupă cu 5-0, dar ca să se califice ar avea nevoie de 6-0!

Niciun comentariu: