Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

joi, 19 iulie 2012

PLAGIATUL, BALEGA ŞI ANALISTUL

Trebuie să spun din capul locului că mi se cam fâlfâie de plagiatul lui Ponta. Măcar de-ar fi ăsta singurul lui păcat! Da’ nu e. Mult mai penibilă mi s-a părut până şi declaraţia lui de un populism deşănţat, din urmă cu vreo două săptămâni, când promitea ritos că banii pe care îi va încasa ca penalităţi de la nişte firme care au rămas în urmă cu lucrările la autostrada Bucureşti-Ploieşti îi va da imediat la Sănătate, pentru medicamente. Mai credibil ar fi fost dacă spunea că-i dă pentru referendumul de demitere a lui Băsescu, fiindcă întâmplător suma era cam aceeaşi (ba referendumul e un pic mai scump!). Asta ca să nu trebuiască să facă două operaţiuni bancare, luându-i mai târziu tot de la Sănătate! În fine.

Treaba e că zilele trecute m-a enervat foarte tare Cristian Tudor Popescu, care, într-o apariţie surprinzătoare la… Money Channel, se arăta ferm convins că plagiatul ăla e o realitate mai presus de orice îndoială, dincolo de verdictele pro sau contra ale unor comisii apărute şi dispărute peste noapte. Acum, nu-i mai puţin adevărat că eu am o concepţie mai aparte despre ce înseamnă plagiat. După părerea mea, el presupune că autorul speră să scape basma curată, fără să fie dibuit. Când cineva copiază pur şi simplu zeci de pagini dintr-o carte pentru a-şi face o (pseudo-)teză de doctorat se cheamă, eventual, “transcriere”.

Ca să n-o mai lungesc, deşi cam aveam de gând: mie Ponta îmi pare mai degrabă un nătăfleţ decât un plagiator, convingerea mea fiind că omul n-a vrut să-şi însuşească fraudulos opera altcuiva, ci aşa a crezut el că se întocmeşte o teză de doctorat. E ca şi cum cineva care a trăit toată viaţa în sălbăticie s-ar pomeni într-un magazin cu autoservire şi, obişnuit ca pe meleagurile natale, ar înhăţa ce-i trebuie şi ar da să plece pe uşa din faţă fără să plătească. E greu să-l acuzi de hoţie. În schimb, fireşte, îi iei înapoi marfa. Respectiv, doctoratul.

Poată să pară straniu, dar subiectul central al acestui text nu e Ponta, ci CTP, la care promiteam la începutul săptămânii că o să revin. La mare fiind (eu, nu el), l-am auzit mărturisind, în repetate rânduri (!), cu referire la scandalul internaţional iscat de suspendarea lui Băsescu, că e foarte încântat c-am ajuns (iarăşi) în centrul atenţiei europenilor, care uitaseră de noi în ultimii ani. Ei bine, satisfacţia asta prostească manifestată de domnia sa mi-a amintit de bancul acela cu copilul optimist care, deşi primise drept cadou o balegă, era convins că pe undeva pe-aproape trebuie să găsească poneiul.

Niciun comentariu: