TERORIŞTI (ŞI) PEDELIŞTI

Privind siderat la scandalul internaţional care s-a stârnit în legătură cu posibila mazilire – altminteri perfect constituţională – a lui Băsescu, am încercat acelaşi sentiment de furie şi frustrare cu care pe 11 septembrie 2001 urmăream la CNN prăbuşirea turnurilor gemene. Şi atunci, ca şi acum, mă obseda senzaţia că undeva, cineva – respectiv, iniţiatorii – îşi freacă mâinile cu surprinsă bucurie criminală, văzând cum dezastrul capătă proporţii dincolo de orice aşteptare a lor şi chiar imaginaţie.

În 2001, teroriştii s-or fi gândit că mor cel mult câteva zeci de oameni de la etajele lovite direct de cele două avioane, după care incendiile sunt stinse şi se purcede la oricum costisitoarea remediere a daunelor; mai important pentru ei era simbolul. Când colo: mii de morţi, printre care pompieri şi poliţişti, iar cele două clădiri şterse de pe faţa pământului!


Acum, cam la fel: alde Monica Macovei şi restul pârâcioşilor s-or fi dus şi ei cu căciulile în mâini la Bruxelles să se smiorcăie puţin pe motiv că “Ponta şi cu Antonescu ne bate!”(sic!), sperând la o mârâială, două, din partea vreunui pedelist străin din PPE-ul ăla al lor. Rezultatul? Juma’ de Uniune Europeană, în frunte cu ditamai Merkel şi Barroso, urlând absurd şi sinistru de grija lui Băsescu!

Un alt element pe care nu l-au prevăzut însă nici teroriştii din 11 septembrie nici cei de-acum a fost amploarea ripostei!

P.S. Mă întreb totuşi ce dracu se va întâmpla dacă după 29 iulie, cu referendum validat şi Băsescu demis, pedeliştii încep iarăşi să schelălăie că s-a fraudat scrutinul, că s-au făcut presiuni asupra CCR să-l valideze şi aşa mai departe. La cât de stupizi s-au dovedit şi până acum înalţii oficiali europeni… am mari emoţii.