Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

joi, 21 noiembrie 2013

FENOMENE PARANORMALE

AVERTISMENT: Oricât de greu ar părea de crezut, întâmplările care urmează sunt strict autentice!


Cum nu mai citesc de multă vreme ziare şi nu mai urmăresc buletinele de ştiri, habar n-am dacă nu s-o fi şi anunţat pe undeva ceva în sensul ăsta, dar toată ziua de ieri am trăit cu impresia acută că omenirea a căzut pradă unui amplu atac cibernetic vizând cam toată gama de aparatură electronică. 

Totul a început pe la orele prânzului, când, având treabă în oraş, m-am gândit să profit de apariţia unui bancomat în calea mea pentru a plăti factura de telefonie mobilă. După ce doamna aflată în faţă a plecat cu un zâmbet de satisfacţie întipărit pe chip, în timp ce-şi îndesa în portofel un teanc de bancnote, semn că obţinuse ce-şi propusese de la maşinărie, am început şi eu operaţiunile, constând în tastarea diferitelor pinuri, sume şi coduri de client. Lucrurile au decurs fără incidente până la ultima comandă de confirmare, urmată de afişarea mesajului “tranzacţie în desfăşurare”, după care, catastrofă: ecranul s-a stins subit, la fel ca şi becul de deasupra aparatului, preţ de vreo jumătate de minut, poate şi mai bine, nu s-a mai întâmplat nimic, apoi au început să apară mesaje similare celor de pe PC-urile în curs de reiniţializare, cu versiuni de soft, număr de biţi, memorie disponibilă etc., repetate la nesfârşit.

Cum cardul meu rămăsese captiv, fireşte că m-am panicat, mai ales că bancomatul era plasat într-un loc destul de neprietenos (asta deşi în general am grijă să le folosesc numai pe cele din dreptul sucursalelor de bancă, tocmai pentru situaţii de felul acesta), însă mi-am amintit că băgasem în memoria telefonului mobil numărul de urgenţe al băncii respective. Scormonesc prin buzunare după telefon, îl găsesc, îl scot, îndepărtez husa, numai că, din nou, fatalitate: ecranul tactil nu acceptă nicio comandă, în afara – culmea ironiei! – celei de deblocare. Fac precizarea că până atunci nu doar că nu mai avusesem nicio problemă de genul acela cu el, dar eram atât de mulţumit, încât am renunţat la un brand concurent căruia îi fusesem fidel mai bine de un deceniu şi jumătate! (De altfel, în paranteză fie spus, acum merge iarăşi bine mersi). Într-un târziu, când chiar nu mai aveam nicio idee despre ce aş putea să fac şi îmi pierdusem orice speranţă de a-mi recăpăta cardul, el mi-a fost restituit brusc, prin ejectare, cu toate că bancomatul continua să afişeze mesaje tehnice.

Ajuns acasă într-o stare de epuizare nervoasă după atâtea emoţii, am zis că, înainte de a mă apuca de orice altceva, trebuie să mă deconectez cu un episod din serialul favorit. Dau drumul la laptop, la mediaplayer, butonez ce e de butonat, când, stupoare: reţeaua locală de internet, căzută (conform chiar mesajului afişat pe televizor). Dar nu în felul în care, ce-i drept, se mai întâmplă când şi când, cu imaginea îngheţând complet şi playerul nemairăspunzând la comenzi, astfel încât singura soluţie este să-l scot din priză şi să-l pornesc din nou, ci într-un mod bizar, pentru că aparatul continua să funcţioneze, filmul pornea, numai că se desfăşura cu încentinitorul şi un sunet subturat, cavernos. După câteva manevre care altădată rezolvau problema, dar acum au rămas fără niciun efect, am renunţat şi m-am uitat la emisiunile transmise în direct, doar că… a început să facă figuri, constând în întreruperi de semnal, şi decodorul de la UPC! Prin urmare, am preferat să trag un pui de somn de după-amiază.

În fine, poate cel mai înspăimântător episod a avut loc seara, chiar înainte să mă culc. Am o ramă foto pe care – pentru că uneori se întâmplă să adorm la vreun meci şi nu vreau să funcţioneze aiurea toată noaptea, pe post de lampă de veghe – am programat-o să se stingă automat la ora 23.00. De cele mai multe ori, chiar şi dacă stau până mai târziu la televizor, nu dau atenţie momentului, însă absolut niciodată nu s-a întâmplat să o găsesc aprinsă dimineaţa, sau peste noapte când mă mai trezesc şi eu ca tot omul de o anumită etate. Ei bine, aseară întâmplarea face că la ora cu pricina chiar mă uitam, de la distanţă, din pat (ea fiind amplasată lângă televizor) la una din fotografiile de pe ecran, astfel încât am surprins exact momentul când s-a stins. Cu adevărat sinistru este însă că, după numai câteva secunde, fără ca eu să fac ceva… a pornit din nou! Nu atât din curiozitate, cât mai degrabă paralizat de uimire şi, puţin, de ce să nu recunosc?, de un soi de teamă nedefinită, am urmărit alte câteva minute bune să văd dacă nu cumva se stinge din nou singură, caz în care m-aş fi putut gândi că, poate, chiar dacă e improbabil, se mai întâmplase şi altădată să se oprească practic în doi timpi, fără ca eu să bag de seamă. Nici vorbă. Dacă n-aş fi stins-o, în cele din urmă, manual, din buton, ar fi rămas aprinsă cel puţin până a doua zi (respectiv azi) la aceeaşi oră.

Mă şi mir că, după toate astea, peste noapte am reuşit să dorm doar la fel de prost ca de obicei.

Niciun comentariu: