Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

luni, 25 noiembrie 2013

TRIST ŞI CENUŞIU

Pentru al patrulea an la rând şi cam în aceeaşi perioadă a lor scriu sau – dacă n-am făcut-o, din diferite motive, printre care se prea poate să se fi numărat şi lenea – aş fi putut foarte bine să o fac, la fel ca acum, că s-a (mai) încheiat un sezonul de Formula 1 cenuşiu şi trist pentru mine. Uneori mai mult cenuşiu, ca anul acesta, alteori mai mult trist, ca oricare dintre ceilalţi trei, în special, dacă bine îmi amintesc, primul.

Aşa cum iubitorii competiţiei au înţeles, e vorba de cele patru titluri mondiale consecutive obţinute – mai detaşat sau după o luptă cât de cât mai strânsă – de antipaticul-nu-doar-pentru-că-e-neamţ Sebastian Vettel şi, fireşte, aşa cum, de data asta, doar cititorul fidel al acestui blog o fi înţeles, cele tot atâtea ratări ale favoritului meu, simpaticul-nu-doar-pentru-că-e-britanic Lewis Hamilton, pe care, totuşi, încă nu l-am iertat chiar de tot că a trădat echipa McLaren, contribuind poate şi el, pe această cale, la evoluţia mizerabilă a compatrioţilor săi din anul competiţional încheiat ieri.

Şi mai deprimant este că o bună parte din anii în care am urmărit eu transmisiunile de Formula 1 (coincizând, în linii mari, cu cei de când sunt ele difuzate de posturile noastre) s-au derulat pe aceleaşi coordonate: după cele şapte titluri – din care ultimele cinci (tot) consecutive! – obţinute de la fel de antipaticul-nu-doar… Michael Schumacher, au venit – iată! – cele deocamdată numai patru ale lui Vettel. Cumva, între ele, a fost sezonul 2009, unul dintre puţinele pe care nu le-am urmărit până la capăt, tocmai pentru că a fost cumplit de plictisitor, respectiv cenuşiu, cu soarta decisă, practic, după numai câteva curse, chiar dacă atunci, ce-i drept, măcar m-am bucurat pentru victoria altui simpatic-nu-doar… Jenson Button.

În condiţiile astea, aproape că nici nu mă mai înţeleg de ce pun Formula 1 printre sporturile mele favorite, imediat după hochei şi fotbal! Se pare că, în ciuda impresiei subiective pe care o nutream, cum că aş fi un tip cu capul pe umeri, poate chiar exagerat de lucid şi realist, zace şi în mine genul acela de optimism naiv care mă face de patru ani să închei sau – dacă n-am făcut-o, din diferite motive… – să fi putut foarte bine să o fac, la fel ca acum, cu speranţa că sezonul următor va fi unul mai roz şi mai vesel pentru mine.

Niciun comentariu: