Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

marți, 29 iulie 2014

LUPII TINERI

Nu atât fiindcă am promis ieri, pentru că de fapt nici n-am făcut-o propriu-zis, ci aşa, pur şi simplu, mai cu seamă că avusesem în minte de la bun început să pomenesc, tot ieri, dar n-am apucat în primele două sute de rânduri, după care se făcuse deja târziu, iar articolul şi-aşa prea lung, am să-mi exprim acum, pe cât de scurt sunt în stare când chiar îmi propun să fiu scurt, deosebita apreciere faţă de câştigătorul cursei de Formula 1 de duminică, de pe Hungaroring, australianul Daniel Ricciardo.

N-am să merg chiar atât de departe încât să spun că e noul meu idol, pe de-o parte dintr-o serie de motive aproximativ obiective, printre care faptul că în general nu prea am aşa ceva, sau că, la o adică, dacă ar fi să fie, am apucat să mă ataşez mai mult de Lewis Hamilton, inclusiv pentru că e britanic şi de-a dreptul englez, iar pe de alta pentru că el în sine (am revenit la Ricciardo), pe lângă că evoluează pentru o echipă mai curând teribil de antipatică, nu posedă tocmai prezenţa fizică agreabilă reclamată îndeobște de un asemenea statut, fiind mai curând urâţel, năsos şi parcă un picuţ cam tembel (deşi altminteri haios, în genul colegului de clasă tobă de bancuri şi permanent pus pe şotii), dar mi se pare unul dintre cei mai talentaţi piloţi apăruţi în ultimii foarte mulţi ani şi cu siguranţă cel mai bun de la apariţia lui Hamilton în Marele Circ, chiar dacă, spre marea mea ruşine, n-am sesizat acest lucru şi înainte de venirea lui la o echipă de frunte.

Acum însă, nici nu era nevoie să fie singurul care a obţinut nu una, ci de-a dreptul două victorii într-un sezon dominat copios de echipa Mercedes, ai cărei piloţi le-au obţinut pe absolut toate celelalte, sau să-l bată practic etapă de etapă, şi aproape chiar sesiune de sesiune (cu antrenamente cu tot), la fund pe coechipierul său cu state de serviciu mult mai vechi în echipă (asta apropo şi de faptul că, la Ferrari, Kimi Raikkonen prestează, cel puţin deocamdată, mult mai slab decât Alonso), marele multiplu campion mondial Sebastian Vettel (despre care, în schimb, pot să afirm cu mâna pe inimă şi demonstrând cu articole că aveam îndoieli chiar şi când câştiga titlurile pe bandă rulantă), ca să-ţi dai seama că are stofă: e suficient să-l vezi cum evoluează, ce trase adoptă şi mai ales cât de puţin se sinchiseşte când intră în duel, roată la roată, cu campioni mondiali la volanul unor monoposturi mult mai bine puse la punct. Şi de aceea, duminică, atunci când mai toată lumea se întreba dacă Hamilton va reuşi să treacă de Alonso, pentru a realiza premiera câştigării unui Mare Premiu cu plecare de pe linia boxelor, preocuparea mea în ceea ce-l priveşte pe britanic era dacă va reuşi să obţină locul doi, trecând într-adevăr de Alonso, sau… va rămâne pe trei, pentru că deja în urma lor se lansase Ricciardo, cu pneuri ceva mai proaspete şi talent comparabil, aşa că n-aveam nicio îndoială că-i va spulbera pe amândoi, poate chiar în acelaşi (ultim) tur. Ceea ce s-a cam şi întâmplat, poate nu chiar în acelaşi, şi nu chiar în ultimul, dar numai cu vreo trei înainte de final, aşa încât a avut răgaz să ia şi un avans considerabil. Superb!

De altfel, vestea bună pentru o competiţie aflată în mare suferinţă în ultimii ani este tocmai apariţia unei pleiade de tineri piloţi talentaţi, care deja le fac de ocară pe babele aflate în Formula 1 de pe vremea când eram şi eu flăcău. După ce anul acesta am scăpat, slavă Domnului, de unul din etaloanele mediocrităţii, Mark Webber, prin comparaţie cu care Vettel chiar putea fi confundat cu un mare campion (în timp ce pentru Ricciardo pare un foarte bun etern secondant, în genul lui Barrichello sau Massa pentru Schumacher), sper să urmeze cât mai curând şi.. acelaşi Felipe Massa, bătut măr de coechipierul său de la Williams, Valtteri Bottas, inclusiv în cursele pentru care finlandezul nu se poate antrena la fel de mult, fiind înlocuit în teste de madam Susie Mercedes, aka Wolff. (Sau poate că şefii de la Williams înţeleg prea bine că tot matusalemicul Massa e cel care are nevoie să parcurgă cât mai multe tururi, deşi concurează de o mie de ani şi ar fi trebuit să înveţe dracului pe dinafară circuitele).

Cam la fel stau, din păcate, lucrurile şi cu englezul Jenson Button, pentru care nutresc o simpatie deosebită, dar care nu de puţine ori este eclipsat de coechipierul său (care cred că i-ar putea fi şi fiu!) Kevin Magnussen. Sigur, situaţia în clasamentul general mă contrazice, dar uneori nu ăsta e cel mai bun reper. În plus, chiar dacă, aşa cum am recunoscut, nu prea sunt atent la echipele de mijlocul şi coada clasamentului, unde e greu să discerni valoarea de mediocritate, variabilele fiind prea numeroase, chiar l-am remarcat pe rusul (asta e, nimeni nu-i perfect!) Daniil Kvyat, care la doar 20 de ani şi paraşutat în F1 direct dintr-o competiţie inferioară (GP3), apare mai mereu în ultima secvenţă a calificărilor şi pare să termine fiecare cursă în puncte, deşi, uitându-mă pe clasament, văd că cifrele tind iarăşi să mă contrazică destul de flagrant (ciudat lucru, are numai 6 puncte?!). Oricum ar fi, prefer încă doi-trei ca el care să-i înlocuiască grabnic pe alde Grosjean, Maldonado, Sutil…

Niciun comentariu: