Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

miercuri, 9 iulie 2014

NEMȚI DE-AI NOȘTRI

Aseară, sau mai curând azi-noapte, în prima semifinală a Campionatului Mondial de fotbal, s-au întâlnit două dintre cele mai antipatice naţionale – Germania şi Brazilia. Doar dintr-o solidaritate… continentală, care altfel nu prea-mi stă în fire – dovadă că, de exemplu, la turneele majore de hochei, ca şi la schi, ţin, chiar pătimaş, cu (sportivii din) Canada, iar a doua opţiune sunt (cei din) Statele Unite (că englezii nu le au cu sporturile de iarnă) – i-am susţinut din toată inima mea strânsă pe nemţi, (cam) singurii care sunt în stare să rupă blestemul istoric ce urmăreşte echipele europene, incapabile până acum să câştige vreo ediţie desfăşurată pe tărâm (sud-)american. Sigur, şi mai frumos ar fi s-o facă Olanda, însă mă tem că n-am eu chiar atâta baftă, în condiţiile în care şi-aşa mi se pare aproape un miracol că echipe susţinute, fie şi conjunctural, de mine, au ajuns atât de departe.

Revenind la meciul de ieri spre azi, trebuie să spun că am avut o satisfacţie de-a dreptul uşor sadică – pe undeva înrudită cu răutatea nemţilor, care, în repriza a doua, când conduceau cu 7-0, continuau să se năpustească în valuri, supranumeric, spre poarta adversă, primind în cele din urmă unicul gol… pe contraatac – văzând cum zeci de mii de suporteri brazilieni fanatici izbucnesc în lacrimi de femei isterice după ce cu mai puţin de un sfert de ceas înainte îşi răcniseră imnul plini de entuziasm patriotard. Imagini de neuitat, pe care sper să le văd şi la noapte, de data asta cu argentinienii drept protagonişti! 

Cât priveşte evoluţia halucinant de rapidă a scorului, am fost, fireşte, la fel de surprins ca oricine, chiar dacă, la 1-0 în minutul 11, amintindu-mi că nu cu multe ore în urmă îi spuneam unui prieten cum, din toate echipele prezente la acest turneu, fusesem impresionat de nemţi, care, indiferent că i-au avut în faţă pe americani, algerieni sau francezi (pe care, în paranteză fie spus, îi bat oriunde, oricând şi în orice domeniu, inclusiv la fotbal) (acel 4-0 cu Portugalia în zece oameni a fost, totuşi, un accident, dar în sensul de “întâmplare”, nu de “catastrofă”, ca aseară), jucaseră parcă exact la fel, extrem de siguri pe ei, dar oarecum economicos, îmi ziceam că poate se stârnesc fix acum şi le administrează gazdelor vreun sec 3-0. Ca fan al lui Arsenal, care am aflat pe propria piele că nici măcar un scor de 4-0 pe finalul partidelor nu e unul pe deplin liniştitor (şi nici 0-4 întru totul descurajant!), la 2-0 în minutul 23 eram încă foarte emoţionat şi nesigur în privinţa deznodământului, însă tocmai terminasem castronaşul cu seminţe, aşa că am pornit în trombă spre bucătărie să mă realimentez. N-am apucat să fac decât un pas pe hol, când strigătele comentatorului m-au readus încă şi mai fulgerător înapoi: se făcuse minutul 24 şi 3-0! Cu farfuria plină de coji în faţă am văzut astfel în transmisiune directă golul numărul patru, din minutul 26, apoi, după alte doar trei minute, pe cel de-al cincilea, care iniţial mi s-a părut o reluare a celui precedent, şi din acel moment n-am mai îndrăznit să plec din fața televizorului nici măcar în pauză, de teamă că voi rata momentul istoric în care până şi portarul nemţilor va da gol din acţiune, eventual cu călcâiul.

Cum în debutul reprizei secunde, la 0-5, brazilienii s-au avântat voiniceşte în atac, am mai avut şi eu un moment de inspiraţie, zicându-mi că nemţii nu vor tolera un asemenea afront şi vor mai da măcar două boabe, ceea ce s-a şi întâmplat, finalul de meci aparţinându-le totuşi gazdelor, care i-au făcut pe propriii suporteri să regrete şi mai amarnic faptul că meciul s-a terminat tocmai când favoriţii lor se dezlănţuiseră.

În încheiere, să mai spun că mi-a plăcut teribil comentariul cuiva de pe Facebook, care la 6-0 scria: “Dacă nemţii nu sunt în stare să-l dea şi pe-al şaptelea, să mor eu dacă mai ţin vreodată cu ei!”. Noroc că l-au dat.

Niciun comentariu: