PREMIILE... CELORLALȚI

Cu prilejul anunțării nominalizărilor pentru, se pare, prestigioasele și râvnitele premii „Observator cultural”, domnul Stelian Tănase a scris, în caracteristicul său mod îndoielnic din punct de vedere stilistic și deficitar ca punctuație și ortografie, pe Facebook, următoarele: „Marea provocare la atribuirea premiilor literare pentru membrii juriilor este : măcar să ajungă să frunzărească titlurile în cauză. Premiile sunt o pură întîmplare. Se preferă jocurile de culise. La lansările de carte același fenomen. Cine citește cărțile despre care se face vorbire? Aproape nimeni. Farsa nu pare să deranjeze pe cineva.”

Dat fiind că domnul Tănase este, pe de-o parte, un foarte cunoscut scriitor, realizator TV, fost președinte al televiziunii publice, (fost) politician, om de cultură și așa mai departe, care se presupune că e la curent cu toate dedesubturile vieții literare din România, dar, pe de alta, se pare că a rămas (și anul acesta) pe dinafară în privința nominalizărilor, îmi vine foarte greu să decelez, în calitatea mea de simplu frustrat, complexat, nemulțumit de tot și de toate, dacă domnia sa are perfectă dreptate, așa cum aș fi tentat să cred și să-i dau, cu atât mai mult cu cât eu însumi aș fi putut să scriu la fel de bine (în privința sensului, nu ca stil) cele de mai sus, bazându-mă pe nenumărate argumentexemple, printre care unul apărut chiar în timp ce concepeam acest text, iar un membru al juriului unui concurs aproximativ literar de pe Facebook se lăuda prostește, fără să realizeze ce gogomănie face, că unul dintre premianți i-a fost – coincidența dracului! – cursant la un modul de „scriere creativă”, ori postarea cu pricina e (tot) doar o formă de defulare prin care autorul își manifestă propriile idiosincrazii și frustrări mai vechi și mai noi.

Ceva similar am tot întâlnit la domnul Cutare, care practic alternează, fără jenă și simț al ridicolului, postările în care se erijează într-un tip obiectiv, lucid, echilibrat, mai presus de orice interese și amestecuri în cloaca literaturii românești contemporane, înfierând modul abject în care se acordă aceste premii, strict în funcție de interese și cumetrii, așa cum se promovează și autorii sau autoarele, uneori chiar pe bază de favoruri... de toate felurile, cu cele în care se laudă cum scriitorii care au frecventat cursurile lui de „scriere creativă” sunt unanim recunoscuți în aceeași lume literară abia făcută praf, sunt publicați de cele mai prestigioase edituri și au parte de lansări fastuoase, nominalizări și așa mai departe, totul, firește, pe merit, nu în funcție de proaspăt devoalatele interese, favoruri și cumetrii, tot așa cum, în altă ordine de idei și încă și mai recent, dar cu același tip de schizoidie, într-o bună zi oarecare, stârnit de ce postări mai citise și – sunt sigur, că e foarte activ – comentase, s-a apucat să dea de toți pereții virtuali cu cei care, după câte o dispută pe Facebook, își blochează, pur și simplu, eventual cu vreo explicație publică în care îi și demască drept mărginiți, adversarii, acuzându-i (domnul Cutare pe cei care blochează) că se retrag în bula lor ca niște lași și „abandonează nevricos realitatea”, incapabili de dialog și dornici să-și vadă dușmanii ideologici chiar dându-și obștescul sfârșit, dacă se poate, doar pentru că nu le împărtășesc opiniile, pentru ca în fix a doua sau, cel mult, a treia zi oarecare, după ce el însuși a încasat niște scatoalce (tot virtuale) în tentativa temerară, dar cam patetică și nerealistă, pe multiple planuri, de a-și apăra ceva prieteni (reali sau virtuali) acuzați de pedofilie și/sau hărțuire sexuală, și-a luat angajamentul ferm de a se... retrage în propria bulă aurită cu fason de turn de fildeș, de unde să posteze numai glumițe și poze cu pisici, deplângând amarnic, dar tot cu aere de maximă superioritate și înțelepciune omniștientă, halul în care au decăzut Facebook-ul, societatea, dialogul și în general spița umană, în frunte cu adversarii lui.