DUPĂ OSCAR

 Pe (trei) puncte:

1. Cu precizarea că, spre deosebire de ce au înțeles sau, în orice caz, ar fi putut să înțeleagă eventualii cititori dacă ar fi existat, atunci când vorbeam despre urâțirea Emmei Stone în pelicula „Poor Things” nu mă refeream la scenele în care era de-a dreptul sluțită, dar în condiții absolut de înțeles, în timpul operației sau când avea vreo criză, ci la înfățișarea ei din momentele normale, când se presupunea că e fermecătoare, țin să-mi retrag criticile și să-mi cer scuze față de realizatori: nu ei au urâțit-o din misterioase considerente artistice, ci s-a urâțit singură, din cauze naturale sau de gust în a se dichisi, după cum s-a văzut și la ceremonia decernării premiilor Oscar.

2. Iată că prigonirea actrițelor frumoase și blonde a continuat chiar și la gala finală a Oscarurilor, când singura reprezentantă a filmului „Oppenheimer” la o categorie majoră, respectiv „cea mai bună actriță în rol secundar”, lăsată fără premiu a fost Emily Blunt, aflată într-o companie foarte „diversă”, cu două contracandidate de culoare și una hispanică, în timp ce premiile pentru cel mai bun actor principal (Cillian Murphy), cel mai bun actor secundar (Robert Downey Jr.) și cea mai bună regie (Christopher Nolan) au fost adjudecate de colegii ei de platou.

3. Sigur că și mie mi-a plăcut „Oppenheimer” și mă bucur pentru premiile obținute, în frunte cu cel pentru filmul anului, cu atât mai mult cu cât se putea incomparabil mai rău, respectiv să-l fi bătut vreun alde „Past Lives”, „Barbie” sau chiar „Poor Things”. Ceea ce m-a făcut să nu-l trec chiar în fruntea listei mele de preferințe a fost un sentiment neplăcut care m-a însoțit de la un moment dat pe durata proiecției, și anume că... îl mai văzusem cândva, asta, firește, dată fiind izbitoarea asemănare, în multe puncte, cu pelicule pe aceeași temă, ca, de pildă, „Fat Man and Little Boy”.