SLEEP WELL

PEDELIŞTII: GENERAŢIA URMĂTOARE

Abia ce mă deprinsesem cu figurile noi de pedelişti apărute după alegerile din 2008 – pe care, chiar dacă n-am ajuns şi probabil nici nu voi ajunge vreodată să le pot asocia numelor corespunzătoare, măcar le recunoşteam şi puteam să schimb fulgerător programul sau să dau sonorul la zero – când, iată că de vreo câteva săptămâni au început să apară altele şi mai noi. Lucru aproape imposibil de imaginat, şi pe care doar din povestite nici nu l-aş fi crezut, dar posesorii lor, printre care, de pildă, unul e Murg, iar altul nu roib, ci Ialomiţian, sunt încă şi mai imbecili decât, să zic aşa, predecesorii lor.

Cu adevărat fascinant în toată povestea asta este însă altceva, şi anume felul în care o dată descoperit de una dintre televiziunile de ştiri un astfel de specimen, el este imediat valorificat şi de cealaltă, încât îmi şi închipui cum, după fiecare debut de-ăsta fulminant, a doua zi în redacţia concurenţei a intrat val-vârtej câte cineva, spunând următoarele: “Băi, v-aţi uitat aseară la ăilalţi? Au avut un pedelic nou-nouţ. Băi, da’ e unul prost, prost de tot, nene! N-aţi văzut în viaţa voastră aşa ceva. Hoară e Einstein pe lângă el. Toată seara a scos numai tâmpenii, de i-a enervat la culme pe toţi ceilalţi din studio, cu moderator cu tot. Audienţele însă au explodat. Trebuie neapărat să-l invităm şi noi”. Ceea ce s-a şi întâmplat.

ÎNCREDERE ZERO

Când autorităţile noastre, începând, continuând şi terminând cu Traian Băsescu a(u) contractat împrumutul de la FMI, mulţi analişti au spus că poate singurul lucru bun în toată povestea asta este faptul că “România va trece pe pilot automat”, în sensul că guvernuboc (unu, pe-atunci) va fi substituit de un fel de cabinet de tehnocraţi americani care va impune cu mare stricteţe măsurile care să ne scoată din rahatul crizei.

Nu că la vremea aceea aş fi fost câtuşi de puţin de acord cu un asemenea punct de vedere, însă cu trecerea timpului el se dovedeşte tot mai departe de adevăr. Cam ce încredere poţi avea în competenţa unei instituţii, fie ea şi “internaţională”, care în urmă cu nici o lună, dând credit şi încă o tranşă de bani caricaturii de executiv în funcţie, prognoza pentru anul în curs, din care mai rămăsese doar jumătate, o scădere economică de 0,5% din PIB, pentru ca, repet, nici o lună mai târziu, să “prevadă” una de vreo 2% care, oricât de tainice ar fi pentru muritorii de rând legile imuabile ale economiei – acelea care pentru un megaspecialist ca Mugur Isărescu sunt la fel de precise precum legea gravitaţiei, încât presupun că dacă guvernatorul şi-ar pune mintea la contribuţie ar şti, la fel de sigur cum ştie că orice măr desprins de pe cracă va cădea pe pământ, şi ce preţ va avea respectivul măr în piaţă dacă TVA-ul a crescut cu 5%, luna iunie a fost ploioasă, iar ţăranul care l-a transportat a rămas cu Dacia papuc în pană şi a trebuit să facă o investiţie de 50 de lei într-o curea de transmisie nouă –, socotind strict aritmetic ai zice că e de patru ori mai mare, iar acum vine să ne spună că anticipează la fel de precis că, hăt, tocmai în 2011, România va avea o creştere economică de fix 0,3%? Păi, cam tot atât: zero (virgulă trei)!

ROMÂNIA, O ŢARĂ DE BOGĂTAŞI

Ieri, când am auzit în treacăt ştirea că fantezia pesedisto-uneperistă de impozitare a “bogăţiei afişate”, sub forma unei “taxe de solidaritate”, a fost însuşită, ca orice altă aberaţie, la nivel oficial de guvernuboc, care vrea s-o transforme în lege, m-am gândit ca, pornind de la un principiu à la Murphy, gen “dacă guvernuboc e în stare să aplice o idee bună într-un mod foarte prost, cu siguranţă va aplica o idee proastă într-un mod catastrofal”, să scriu un text în care să-mi exprim teama sinceră că, până la elaborarea variantelor finale ale tuturor “măsurilor anticriză” trâmbiţate zi de zi de premier ca aflându-se în eternul stadiu de “vom face”, ele vor suferi transformări spectaculoase, cum ar fi, de pildă, că în chestiunea cu bonurile fiscale va trebui să strângi câteva sute de kilograme, pentru care vei primi o “recompensă” mai mică decât banii pe care i-ai lua dacă le-ai duce la un centru de colectare a deşeurilor de hârtie, sau că în urma dezbaterilor din guvern plafonul minim peste care “averea” va fi impozitată se va stabili la vreo 10.000 de euro (îl şi văd pe Boc argumentând, în stilu-i inconfundabil, că în România există şi oameni care trăiesc cu doar câteva sute de lei pe lună şi n-au văzut tot bănetul ăsta în viaţa lor), astfel încât orice proprietar de Logan, ca să nu mai vorbesc de garsonieră ceauşistă confort II, va fi socotit un bogătaş şi va fi taxat corespunzător.

Deşi credeam că s-ar putea să cam exagerez, azi-dimineaţă am citit în Evenimentul Zilei că, până şi în stadiul de proiect, bunurile imobile de peste 50.000 de euro (echivalentul unui apartament cu două camere în Ferentari) vor fi taxate cu 0,5%! Însă, cum spuneam, până la eventuala aplicare mai e timp ca plafonul să scadă, iar cota de impozitare să crească!

RELATIVITATE

După ce însuşi Traian Băsescu ne-a comunicat săptămâna trecută că în urma monitorizării pe Justiţie Comisia Europeană a ajuns, printre altele, la concluzia că sistemul judiciar din România ar avea nevoie de o infuzie masivă de personal, deoarece procurorii şi judecătorii nu pot face faţă numărului de dosare, mă întreb unde am fi ajuns dacă ar fi existat şi o monitorizare pe Sănătate, şi ar fi văzut oficialii de la Bruxelles cum o asistentă medicală deserveşte câte trei etaje de spital şi trebuie să schimbe perfuziile şi să golească ţucalele a zeci de pacienţi înghesuiţi până şi pe holuri, sau o monitorizare pe Educaţie, să vadă cum are un profesor de predat la câte două şcoli între care se află un munte! Atunci să te ţii aparat bugetar “stufos”, nu ăsta de-acum, care e supradimensionat numai pentru creierele subdimensionate ale pupincuriştilor portocalii.

AGAINST THE WORLD

CEAUŞESCU ŞI SOLUŢIILE ANTICRIZĂ

Mă gândeam, oarecum apropo de nebunia televizată de ieri cu dezgroparea Ceauşeştilor (care după ce-au lăsat un gol imens în inimile nostalgicilor le-au lăsat acum alte două, mai mici dar adevărate, în cimitirul Ghencea, ceea ce reprezintă totuşi un început...), cât de mult îi încurcă şi pe actualii guvernanţi portocalii, în lupta lor cu criza economică, tot felul de nimicuri de-astea cum ar fi democraţia, drepturile omului, separaţia puterilor, Constituţia ş.a.m.d.

Cât de simplu s-ar fi putut acoperi deficitul bugetar, dacă, de pildă, Curtea Constituţională (căreia Băsescu i-a şi pus gând rău!), judecând după mintea matusalemicului consilier al eternului guvernator BNR, Adrian Vasilescu, ar fi socotit că nu se încalcă niciun drept câtă vreme pensiile sunt păstrate în fond, indiferent de nivel, deci şi cu 15% diminuate, fiindcă este exact ca şi cu casa, adică nu-ţi poate fi confiscată, dar valoarea ei poate fluctua (mai ales în jos!) în funcţie de evoluţia pieţei imobiliare (am încheiat citatul), de unde reiese că o ordonanţă de urgenţă care să stabilească valoarea maximă a oricărei pensii la, să zicem, 20 de lei pe lună ar fi fost încă şi mai grozavă.

Sau cât de repede ar fi rezolvat toate problemele financiare guvernuboc dacă ar fi putut să confişte pur şi simplu banii din conturile bancare ale oricărui cetăţean; păi într-o clipită am fi trecut de-a dreptul pe excedent bugetar, spre invidia tuturor celorlalte ţări.

Ori, dacă pentru a scăpa o dată pentru totdeauna de bugetarii ăştia mulţi şi obezi – care şi daţi afară tot s-ar îngrăşa în continuare pe spinarea bieţilor privaţi, pentru că ar trebui ghiftuiţi cu fabuloasele ajutoare de şomaj – ar putea fi săltaţi din case, duşi prin niscai locuri neştiute, împuşcaţi şi îngropaţi. Scurt pe doi!

Iar lista “soluţiilor” de genul ăsta ar putea continua…

UN FEL DE CHESTIE

După scurta conferinţă de presă susţinută ieri de Adriean Videanu, toată lumea s-a lămurit pe deplin ce anume este “Observatorul preţurilor” propus de acesta: un mare nimic, fără niciun efect (pozitiv) şi care nu se ştie când va fi implementat.

La o dezvoltare deja exhaustivă a subiectului, personal aş mai adăuga doar că, pe de-o parte, aş fi teribil de curios să văd precizia cu care va fi consemnat în “observator” fiecare din miile de produse, pentru că una este, de pildă, ceapa albă cu şapte foi, calitatea I A, provenită din Olanda şi alta cea cu şase foi, calitatea I B, importată din Italia, astfel încât dacă s-ar trece simplu “ceapă albă” diferenţele de preţ de la un magazin la altul ar părea în mod eronat nejustificate, iar pe de alta, mă tem că, departe de a-i determina pe comercianţii care constată că au cele mai mari preţuri la un produs să le scadă, îi va face, dimpotrivă, pe cei cu preţuri ceva mai mici să nu se lase mai prejos văzând că alţii îl pot vinde mai scump. Că România nu e (nici măcar!) Grecia.

INTERVIU

Absolut din întâmplare, aseară mă aflam în faţa micului ecran (am şi unul mai mare, dar e în altă cameră) în timpul senzaţionalului interviu oferit în exclusivitate de Dan Diaconescu – şi aproape refuzat de pricepuţii la orice altceva realizatori – postului Realitatea TV. El a decurs cam în felul următor:

DD: Vă mai dau o ştire în exclusivitate:…

Unul sau altul dintre realizatori: Bla, bla, bla…

DD: L-am sunat încă o dată pe Traian Băsescu, care abia atunci mi-a spus…

Realizator: Bla, bla, bla…

DD: Eu am zis că în arestarea mea este implicată gruparea Blaga-Videanu-Berceanu, dar nu cred să fi fost chiar domnul Videanu, pentru că domnia sa nici nu are o putere în ceea ce priveşte arestările, având în vedere cu ce se ocupă. Era vorba, în special… (ceva îmi spune că era pe punctul de a-l nominaliza pe Vasile Blaga, care, nu-i aşa?... “are o putere în ceea ce priveşte arestările, având în vedere cu ce se ocupă” – nota mea.)

Realizator: Bla, bla, bla…

Până la urmă, micul mogul a reuşit să nu dezvăluie nimic interesant, în schimb şi-a plasat nestingherit toate mesajele electorale de viitor candidat la alegerile prezidenţiale.

ÎNCĂ UN RĂZBOI PIERDUT

Coincidenţă sau, mai degrabă, nu, după un început de vară liniştit din punctul ăsta de vedere, fix de când primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a început războiul său de-a dreptul epopeic (milioane de euro cheltuiţi, sute de oameni mobilizaţi, înfiinţarea de "comandamente" ş.a.m.d.) cu hoardele dezlănţuite de ţânţari, eu unul nu mai pot dormi nopţile din cauza lor, în ciuda celor trei aparate de diverse tipuri montate prin dormitor.

Desigur, pe undeva lucrul ăsta nici nu-i tocmai de mirare, câtă vreme una dintre principalele strategii ale acestui adevărat Ghilgameş dâmboviţean pe frontul anti-insectă este alungarea gângăniilor din jurul vaselor cu apă stătută de prin cimitire, unde nu deranjau pe nimeni, direct în casele noastre.

FEMME FATALE

COMUNICAT

În urmă cu vreo trei zile, încă înainte să izbucnească epidemia asta de articole critice la adresa regimului portocaliu din România apărute prin mai toată presa străină – încât, aşa cum sesiza cineva, ai zice că ne confruntăm cu o campanie negativă numai bună să intre sub incidenţa recentului document emanat de CSAT –, îi împărtăşeam unui prieten un fel de viziune de-a mea, în care se făcea că FMI-ul, după ce a marcat atâtea premiere mondiale în relaţia sa cu guvernuboc, cum ar fi alocarea unor tranşe pentru plătirea pensiilor şi salariilor (ca să nu spun direct pentru realegerea lui Traian Băsescu în funcţie!) sau amânarea unei şedinţe de-aia de “board” cu exact atâtea zile de câte era nevoie pentru ca autorităţile de la Bucureşti să vadă pe ce parte a căzut banul şi să adopte nişte măsuri de austeritate, FMI-ul ziceam, înţelegând şi el în al şaişpelea ceas că respectivele măsuri vor duce România de râpă complet, iar contracţia economică, inflaţia şi deficitul bugetar convenite pe hârtie vor fi în realitate depăşite în asemenea hal încât va fi limpede că îşi poate lua adio până şi de la iluzia că-şi va putea recăpăta vreodată banii împrumutaţi, va face încă una nefăcută în istoria relaţiilor internaţionale şi va purcede la redactarea unui comunicat ceva, în care lăsând la o parte ambiguităţile diplomatice va cere cât se poate de tranşant demisia actualului cabinet incompetent şi corupt. Zău că nu m-ar mira!

CALCULE FĂRĂ CIFRE

S-ar putea să-mi fi scăpat mie, însă în toate dezbaterile pe marginea declaraţiei lui Sebastian Vlădescu, conform căreia bugetul de stat de anul viitor nu mai poate fi susţinut decât dacă se înlocuieşte sistemul cotei unice cu unul progresiv, nimeni nu şi-a pus întrebarea pe ce fel de valori ale treptelor de impozitare se bazează calculele sale. Adică ce cifre a învârtit domnul ministru de a ajuns la asemenea concluzie tranşantă, fiindcă impozit progresiv este şi dacă se porneşte de la o treaptă minimă de 1% şi se merge, fie şi în zeci de trepte intermediare, până la, să zicem, una maximă de… 5% (cu 1% pentru veniturile cele mai mici, 1,1% pentru cele mai mărişoare… şi tot aşa până la 5% pentru cele de sute de mii de euro), şi dacă se porneşte de la, de pildă, 16% şi se ajunge pe la 80-90%! La fel cum şi pentru o cotă unică de 16% socotelile pur aritmetice (că de mai mult evident nu e în stare) ale ministrului de Finanţe s-ar putea să dea rezultate diferite decât pentru una la fel de unică de 5% sau una de 25%. Şi atunci de ce problema bugetului ar fi una legată de sistemul de impozitare?!

O MINTE CĂLĂTOARE

Presupun că, la o adică, s-ar putea aduce şi unul sau două argumente aproape raţionale şi de bun-simţ împotriva cotei unice de impozitare şi în favoarea celei progresive, însă în niciun caz acela, mai degrabă caraghios, invocat aseară, într-una din exasperant de numeroasele emisiuni televizate la care e invitat în ultimul timp, de pesedistul Alexandru Athanasiu, şi anume că “oamenii cu mai mulţi bani consumă mai multe servicii publice”, pentru că, de pildă… călătoresc mai mult!

Lucrurile stau taman invers. Dincolo de faptul, adesea explicat (dar fără succes se pare), că oricum în valoare absolută banii plătiţi prin impozite de cei cu venituri mari sunt şi ei mai mulţi, chiar la o cotă unică, în principiu tocmai aceşti oameni pe de-o parte beneficiază, dimpotrivă, de mai puţine servicii publice, pentru că-şi pot permite, de exemplu, să apeleze la instituţiile de învăţământ, medicale etc. private, în locul celor subvenţionate, iar pe de alta, consumul lor fiind mai mare (inclusiv cu călătoriile!), contribuie mai mult la veniturile statului din colectarea de TVA şi alimentează profiturile, impozabile şi ele, diferiţilor agenţi economici. Aşa că domni ca Athanasiu ar trebui să se mărginească la argumentele bazate pe “solidaritate”.

VICEVERSA

Zilele trecute, sub titlul “Apel către lichele”, am văzut undeva un capăt de ştire despre un grup de intelectuali care ar fi semnat nu ştiu ce scrisoare de protest împotriva taxării suplimentare a drepturilor de autor.

Cum însă în fruntea grupului era menţionat doar unul dintre cei mai consecvenţi pupincurişti portocalii, Mircea Cărtărescu, mi-am imaginat că nu poate fi vorba decât despre o regretabilă greşeală de tipar, titlul corect fiind mai degrabă “Apel DE LA lichele”.

I WANT OUT

BĂSESCU RECUNOAŞTE!

Partea cea mai interesantă a interviului acordat ieri de Traian Băsescu postului public de radio mi s-a părut aceea în care practic a recunoscut că, după ce în perioada 2007-2008 liberalii au pus la cale ditamai jaful, risipind cele 3 miliarde de euro din privatizarea BCR pe creşteri de pensii şi salarii, guvernuboc (unu), sub atenta sa oblăduire, a făcut un jaf de peste şase ori mai mare şi mai împovărător pentru ţară, împrumutând 20 de miliarde de euro de la FMI pentru a plăti în continuare, şi chiar a le mări şi mai mult pe ici pe colo, ba cu rata inflaţiei, ba după bunul plac, respectivele pensii şi salarii, în loc să le taie în plină campanie electorală prezidenţială şi nu după un an şi jumătate.

În plus, şeful statului a dezvăluit şi strategia prin care PD-L va câştiga şi viitoarele alegeri locale şi parlamentare, din 2012: contractarea unui nou împrumut de la FMI, cu condiţia ca de data aceasta banii să fie investiţi direct în “dezvoltare”; desigur, cea a propriului bazin electoral, intrat serios la apă în urma recentelor măsuri de austeritate.

ŞI MUNCĂ FĂRĂ PÂINE, ŞI PÂINE FĂRĂ MUNCĂ

Dacă şi aşa mai toată lumea, începând – pe undeva firesc – cu îmbuibaţii politicieni de la putere şi terminând – lucru bizar – chiar cu mulţi dintre cei în cauză, îşi exprimă zilele astea convingerea că tăierea salariilor bugetarilor cu 25% nu va atrage după sine o reducere corespunzătoare a calităţii muncii depuse de pompierii, militarii, jandarmii etc. angrenaţi în diversele operaţiuni legate de inundaţii, şi asta datorită “profesionalismului”, “solidarităţii”, “spiritului de sacrificiu”, “abnegaţiei” ş.a.m.d. de care dau dovadă, nu ar fi oare mai bine să li se taie naibii salariile de tot şi să fie chemaţi numai la ore de “muncă patriotică” sau chiar “voluntară”? Măcar să fie limpede spre ce ne îndreptăm!

DIN CONSTRUCŢIE

La căpătul unei lungi intervenţii la Realitatea TV, unde a încercat să explice că imaginile, chipurile rupte din context, în care împărţea sinistraţilor ciocolate pe fereastra unui jeep care probabil încetinise doar la trecerea printr-o băltoacă nu ar fi dovada unui comportament de mitocancă, deoarece abia se urcase în maşină şi i-ar fi venit, prin urmare, greu să-şi mai dea o dată jos, la un interval de timp atât de scurt, ditamai posteriorul de pe bancheta confortabilă, Elena Udrea şi-a exprimat, într-adevăr, şi un amarnic regret: acela că geamul nu se deschidea mai mult! Mama lor de constructori!

PRIN APĂ ŞI PE USCAT

Într-un sfârşit de săptămână în care Traian Băsescu i-a surprins pentru a zece mii două sute treizeci şi patra oară pe pupincuriştii săi neobosiţi – care continuă să-l considere, cu vădită simpatie, “un tip imprevizibil”! –, războindu-se cu jurnaliştii, hăhăind ca proasta-n târg în cele mai nepotrivite momente şi răţoindu-se la sinistraţi, ce-i drept fără a trece încă (şi asta e tot ce mă mai uimeşte şi pe mine) la scuipături şi lovituri cu pumnul aplicate alegătorilor recalcitranţi, mult mai interesante mi s-au părut meciurile de la Campionatul Mondial din Africa de Sud, unde s-a demonstrat fără putinţă de îndoială că fotbalul adevărat se joacă în Europa, aşa încât, după ce m-am bucurat teribil de calificarea Olandei, am ajuns să le ţin pumnii şi “duşmanilor mei de moarte”, nemţii, pentru a le da cât mai multe goluri şi a le scoate şi ultimul fum de vedetă din cap argentinienilor, care ca şi brazilienii au dovedit un talent inegalabil doar în a se certa cu arbitrii la fiecare decizie. Una peste alta, oricât de mult mi-aş dori să văd Olanda triumfând, presimt că iarăşi vom fi nevoiţi să-l cităm cu toţii pe Gary Lineker…

ROMÂNIA, 1 IULIE 2010: BINE AŢI VENIT ÎN JUNGLĂ!