PRIN APĂ ŞI PE USCAT

Într-un sfârşit de săptămână în care Traian Băsescu i-a surprins pentru a zece mii două sute treizeci şi patra oară pe pupincuriştii săi neobosiţi – care continuă să-l considere, cu vădită simpatie, “un tip imprevizibil”! –, războindu-se cu jurnaliştii, hăhăind ca proasta-n târg în cele mai nepotrivite momente şi răţoindu-se la sinistraţi, ce-i drept fără a trece încă (şi asta e tot ce mă mai uimeşte şi pe mine) la scuipături şi lovituri cu pumnul aplicate alegătorilor recalcitranţi, mult mai interesante mi s-au părut meciurile de la Campionatul Mondial din Africa de Sud, unde s-a demonstrat fără putinţă de îndoială că fotbalul adevărat se joacă în Europa, aşa încât, după ce m-am bucurat teribil de calificarea Olandei, am ajuns să le ţin pumnii şi “duşmanilor mei de moarte”, nemţii, pentru a le da cât mai multe goluri şi a le scoate şi ultimul fum de vedetă din cap argentinienilor, care ca şi brazilienii au dovedit un talent inegalabil doar în a se certa cu arbitrii la fiecare decizie. Una peste alta, oricât de mult mi-aş dori să văd Olanda triumfând, presimt că iarăşi vom fi nevoiţi să-l cităm cu toţii pe Gary Lineker…