ULTIMA CURSĂ

Oribil final de sezon în Formula 1, cu echipa Red Bull mimând jalnic nişte probleme tehnice la maşina lui Vettel doar pentru ca, pe de-o parte, să-l menţină pe neamţ în centrul atenţiei camerelor de luat vederi – spre încântarea sponsorilor, care se plânseseră că de-a lungul anului a cam fost ignorat, dată fiind maniera autoritară în care a dominat competiţia –, iar pe de alta, să-i ofere coechipierului său şansa, din fericire nevalorificată, de a deveni vicecampion mondial; cu acelaşi Vettel comparându-se aiurea-n tramvai şi lipsit de cel mai elementar bun-simţ al ridicolului cu Ayrton Senna, care în condiţii infinit mai dificile (şi adevărate!) A CÂŞTIGAT cursa braziliană, nu a ieşit doar pe locul doi, cum s-a întâmplat cu germanul ieri; cu Hamilton abandonând, culmea, din cauza unor probleme tehnice identice, numai că reale, cu cele invocate de Vettel; şi cu o victorie oricum îndoielnică a lui Webber, care, ca o dovadă în plus pentru faptul că ar fi făcut mai bine să se fi retras, poate cu ani în urmă, eventual înainte de a se apuca, declara de curând că sistemul DRS (pe care, în paranteză fie spus, nu-l agreez nici eu, fiindcă mi se pare că asigură doar o spoială de spectacol în plus, facilitând în mod artificial şi incorect depăşirile) ar trebui interzis, dar nu din motivele de mai sus, ci din pricină că el însuşi, Webber, a avut probleme în a stăpâni maşina atunci când l-a folosit, ceea ce înseamnă practic o recunoaştere făţişă a neputinţei sale în raport cu toţi ceilalţi piloţi care l-au folosit cu succes şi fără să se plângă. Aştept, fără mari speranţe, sezonul viitor.

"DYING FOR AN ANGEL"

IEFTIN

Aproape că nu există dezbatere televizată în care, venind vorba despre alegeri în general şi despre cele de anul viitor în special, vreun ceva analist (de obicei acelaşi ubicuu Bogdan Chirieac!) să nu pomenească despre mita electorală, constând în pungi cu mălai, sticle de ulei, pui, găleţi, sacoşe (pline sau goale) şi alte mărunţişuri de-astea, cu un aer de profund dispreţ voalat şi uşoară compătimire trucată nu atât faţă de politicienii care o dau, cât faţă de amărâţii care o acceptă, dispreţ şi compătimire pe care poate nu le-ar mai avea dacă vreun partid s-ar apuca să distribuie, în locul obişnuitelor fleacuri, fie şi cele mai ieftine modele de telefoane mobile, MP3 playere sau aparate foto, caz în care n-am nicio îndoială că s-ar călca în picioare să le înhaţe chiar şi alegători la costum şi cravată cu câte un iPhone în buzunar. C-aşa-i românul.

ÎNTOARCEREA HIENELOR

Dincolo de obişnuita prestaţie ridicolă a lui Geoană, care, dacă ar fi fost să uit, mi-a reamintit la urma urmelor poate unul din cele mai mărunte defecte pentru care nici colegii lui care tocmai l-au dat afară din partid cu rânjete de satisfacţie, nici liberalii, în frunte cu Crin Antonescu, pe care la vremea aceea îl simpatizam mai mult decât acum şi pentru care chiar votasem, şi nici măcar spectrul, între timp devenit sinistră realitate, de a fi obligat să-l mai înghit pe Băsescu încă cinci ani nu m-au convins să ies din casă la turul doi al alegerilor din 2009, tot ce am reţinut din fojgăiala pesedistă de ieri de pe la televiziunile de ştiri au fost, pe de-o parte, incredibila aroganţă, de muţunache nesimţit şi care nici măcar n-a ajuns încă (iar personal sper din suflet să nici nu ajungă vreodată!) într-o demnitate care să justifice cât de cât un asemenea aer de superioritate, a actualului lider PSD, Victor Ponta, care într-o intervenţie de numai câteva minute, la începutul şedinţei, a simţit nevoia imperioasă de a ironiza şi admonesta de nu mai puţin de trei ori presa pentru, vezi Doamne, “interesul manifestat faţă de binele PSD-ului”, cu toate că aranjase acea intervenţie special pentru ea, ulterior alungând-o din sală, iar pe de alta, nu atât spectaculoasa transformare, cât înfricoşătoarea revenire, ca de film horror, la aspectul lor natural dintotdeauna, de hiene hămesite gata să se gudure pe lângă oricine are puterea de moment în partid şi să sfâşie pe oricine cade în dizgraţie, a tuturor pesediştilor care de câţiva ani s-au deghizat în mieluşei neprihăniţi şi apar public să-şi exprime ipocrita dezaprobare faţă de imoralitatea, corupţia şi apucăturile nedemocratice ale fraţilor de-o mamă fesenisto-comunistă de la PD-L, aidoma lor. De toată scârba!

PRIMARUL NEPRINS…

După ce, în urmă cu vreo trei ani, la preluarea mandatului, Emil Boc se lăuda că împărţirea funcţiilor din administraţie, până la nivelul femeilor de serviciu şi al paznicilor de noapte, pe criterii politice, realizată împreună cu aliaţii săi de nădejde de-atunci, pesediştii, este doar o demonstraţie de maximă onestitate, câtă vreme se face deschis, pe bază de acte normative asumate, şi nu oarecum pe-ascuns, ca până atunci, zilele trecute, referindu-se la faptele de vitejie ale colegului său de partid şi succesor aproape numit de el însuşi în fruncea Clujului, Apostu, a făcut încă un pas decisiv în “reformarea şi modernizarea statului român”, trasând o linie de distincţie cât se poate de clară între, pe de-o parte, calităţile manageriale şi de bun gospodar ale unui primar în funcţie şi, pe de alta, eventuala sa activitate infracţională, de şpăgar ordinar, care-l face negustor cinstit cel puţin până e prins. Ca să ştim la ce să ne mai aşteptăm…

PREA MULT SAU PREA PUŢIN

Uitându-mă la dezbaterile de la sfârşitul săptămânii trecute prilejuite de propunerea, venită încă nu se ştie precis de unde, ca renta viageră pentru sportivi să fie acordată numai după vârsta de 30 de ani, şi nu din momentul retragerii, ca până acum, motiv pentru care unii dintre cei aflaţi în activitate ameniţă cu boicotarea Olimpiadei de anul viitor, mă gândeam – amintindu-mi inclusiv de relativ recent încheiatele Campionate Mondiale de Gimnastică, unde “fetele noastre” au luat fix praful de pe tobă, şi judecând în general după rezultatele din ultimul timp, care sunt cu mult mai proaste nu doar faţă de cele din vremurile de, altfel, nu-i aşa?, tristă amintire ale “Epocii de Aur”, ci şi faţă de acum 10-15 ani, înainte ca, de pildă, renta amintită să se fi inventat, iar indemnizaţiile pentru o medalie olimpică sau mondială să fi crescut de la un buchet de flori şi câteva bătăi tovărăşeşti pe spate la, totuşi, zeci de mii de euro – mă gândeam, aşadar, că sportivii români primesc, fie, paradoxal, PREA MULŢI bani, fie, şi mai paradoxal, PREA PUŢINI, având nevoie de mai mulţi pentru a atinge performanţele obţinute odinioară cu şi mai puţini. E limpede că numai exact cât trebuie nu primesc!

"STAND UP AND FIGHT"

VORBE GRAVE

În perspectiva noului val de interminabile discuţii contradictorii zadarnice pe care anunţul liderilor USL despre… posibilul anunţ al unei eventuale tentative de suspendare a lui Băsescu îl va isca în presă, mă întreb şi eu, mai mult sau mai puţin retoric, stârnit de cei care cataloghează diferitele declaraţii scandaloase ale preşedintelui drept simple opinii şi nu “fapte grave prin care se încalcă prevederile Constituţiei” (acesta fiind citatul exact, nicidecum “încălcări grave ale Constituţiei”, cum deja l-am auzit citând din mintea-i obosită pe un pupincurist băsist de nădejde, care se pretinde jurist!): cum ar fi dacă Băsescu s-ar apuca, de pildă, nu să spânzure ţigani pe stradă şi să împuşte evrei cu mâna lui, ceea ce ar însemna într-adevăr nişte “fapte”, ci doar să le ceară autorităţilor – Jandarmerie, Poliţie etc. –, de la înălţimea funcţiei sale, fie şi numai într-un interviu la TVR sau RRA, să facă asta, aşa cum le cere magistraţilor să nu mai dea sentinţe care presupun despăgubiri de la Buget? Ar încălca sau nu Constituţia (să zicem, pe la Capitolul II, privitor la “dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică”)? Şi, indiferent dacă vreun Eckstein-Kovacs sau altul ar considera că n-o face, ci doar “îşi exprimă o părere, ca oricare cetăţean”, e oare posibil, ca să nu spun mai mult decât probabil, să fie “suspendat” de la toate reuniunile internaţionale, amendat de organizaţiile împotriva discriminării, condamnat în mod public de liderii statelor civilizate etc.?

TRUCURI IEFTINE

Nu ştiu în urma căror studii sofisticate or fi ajuns cei de la Antena 3 la concluzia că începerea buletinelor de ştiri cu două minute mai devreme decât ora exactă poate să mai ciupească vreo câţiva telespectatori ai principalului post concurent – care, la rândul lui, probabil de teama CNA-ului, care odinioară aplica amenzi usturătoare Antenei 1 şi ProTV-ului pentru asemenea mizerii, nu le începe decât cu unul – dar la mine, de pildă, chestia nu prea funcţionează, fiindcă, punctual fiind şi având tendinţa să deschid televizorul pe la fix, mă pomenesc inevitabil la mijlocul principalei ştiri a momentului, astfel încât, pentru a o înţelege ca lumea, comut imediat dincolo ca s-o aud de la început şi pe-ndelete.

Tot aşa, nu mă impresionează câtuşi de puţin statisticile pe care cele două posturi le prezintă exasperant de frecvent pentru a demonstra că sunt, ambele (?!), “numărul unu pe piaţa de ştiri”, numai că pe segmente orare diferite, fiecare la altă categorie de vârstă, profesională ş.a.m.d. Cât despre mai noua găselniţă, de a prezenta într-o bandă, în partea de sus a ecranului, de îndată ce a început un buletin informativ, subiectele de la următorul, pe lângă că, uneori, încercând s-o citesc, pierd esenţialul ştirii curente, mi se pare uşor absurdă, fiindcă te-ai aştepta ca peste o oră să afli ce s-a mai întâmplat între timp, nu informaţii pe care postul le deţine deja, dar, aşa, de-al naibii, nu ţi le dezvăluie încă pe larg.

BĂSESCU 2

După ce, în primele zile de la izbucnirea scandalului din PSD, practic toţi analiştii se întrebau nedumeriţi ce le-o fi căşunat aşa, din senin, liderilor partidului pe bietul Geoană, acum, în special cei de la Antena 3, inclusiv invitatul cu adevărat special de-aseară, Cristian Tudor Popescu, altminteri mai apropiat de postul rival, par să se fi lămurit subit cât de rău e fostul contracandidat al lui Băsescu la preşedinţie (pe care, în paranteză fie spus, tot ei ni l-au băgat pe gât, în primul tur susţinându-l făţiş chiar în detrimentul lui Crin Antonescu!), dar nu atât pentru ce a făcut recent, ci aşa, de-a lungul întregii sale cariere politice, ba schimbând taberele după cum i-a venit bine, ba nedemisionând când a promis şi chiar ar fi trebuit s-o facă, ba înhăitându-se cu tot felul de personaje dubioase, ba având faţă de adversarii din partid exact aceeaşi atitudine autoritar-nedemocratică pe care o au ei faţă de el acum etc., într-un cuvânt nefiind cu nimic mai breaz, dar, zic eu, nici mai ticălos, decât restul încă tovarăşilor săi pesedişti!

În fond şi la urma urmei, se prea poate să aibă dreptate. Pentru că tot am pomenit însă de Crin Antonescu, constat că liderul liberal are aceeaşi mână proastă în a-şi alege aliaţii şi colaboratorii ca şi Traian Băsescu (care e nevoit să-i reevalueze periodic pe-ai lui, ajungând de fiecare dată la concluzii diametral opuse)! Altfel nu se explică de ce în urmă cu numai doi ani îl socotea pe Geoană atât de bun încât să meargă cu el efectiv de mânuţă în campania electorală (ca Băsescu cu Tăriceanu în 2004!), ba chiar să ia parte la caraghioasa lui manifestare de bucurie de după anunţarea primelor rezultate – semn că-l iertase şi pentru întâlnirea de taină cu Vîntu şi pentru gogomăniile debitate la dezbaterea finală –, iar acum atât de rău încât să merite dat afară practic din USL, demers pe care îl sprijină cu tărie. Astfel stând lucrurile, cine ştie ce părere va avea domnul Antonescu peste alţi doi ani (dacă nu şi mai devreme!) despre însuşi Victor Ponta, pe care acum îl prezintă drept viitorul premier de mare nădejde al ţării şi garantul alegerii sale ca preşedinte în 2014!

O REGULĂ CIUDATĂ

În weekendul acesta m-am uitat nu doar, ca de obicei, la antrenamentele, calificările şi cursa de Formula 1, bucurându-mă să-l văd din nou câştigător, după multă vreme, pe Lewis Hamilton, chiar dacă, fără nicio exagerare, cel care a strălucit prin… absenţă a fost Sebastian Vettel, forţat să abandoneze după primul viraj, din cauza unei pene de cauciuc, fiindcă s-a demonstrat o dată în plus şi enorma diferenţă dintre el şi coechipierul său Mark Webber, incapabil să-l suplinească prinzând măcar podiumul, dar şi faptul că în absenţa lui competiţia e relativ echilibrată, Red Bull nemaipărând o echipă miraculoasă, de unde se poate trage trista concluzie că până la urmă miraculos o fi naibii într-adevăr pilotul german, ci şi la cursele de GP2, pe care altfel le urmăresc doar sporadic, însă de data aceasta a participat, din păcate fără să facă vreo brânză, şi românul Mihai Marinescu, fiind stupefiat să constat ce aiurea este regulamentul – adoptat, conform spuselor comentatorilor, şi de alte sporturi cu motor! –, care prevede ca primii clasaţi din cursa inaugurală să pornească în cea de-a doua, aşa-zisă “de sprint”, mai scurtă, în ordine inversă, locul opt transformându-se automat în pole position, ceea ce-l face, poate exceptând podiumul, cel mai râvnit, astfel încât, mai ales pe circuitele unde se ştie că se depăşeşte cu mare dificultate, precum cel din Abu Dhabi, concurenţii de pe patru, cinci, şase şi şapte, altminteri ameninţaţi cu intrarea în anonimat, pot ajunge să se bată de la un moment dat nu pentru un loc mai în faţă, cum ar fi normal, ci pentru unul mai în urmă, care le dă o bună şansă de victorie a doua zi, procedură împrumutată poate din schiul alpin, numai că acolo ea se aplică în cadrul aceleiaşi curse, respectiv primii clasaţi din manşa întâi pornesc ultimii în manşa a doua, ceea ce asigură şi pentru public un spor de spectaculozitate, plus că, spre deosebire de cursele auto, unde în anumite limite se mai poate, este practic imposibil pentru concurenţi să-şi “aleagă” poziţia pe care şi-ar dori să termine. Bizar!

"IN THESE WALLS"

OPTIMISM PATOLOGIC

Oricât de greu pare de crezut, la sfârşitul anului de diz-graţie 2011, după alţi doi şi înainte de, să sperăm, doar încă unul cu certitudine la fel de guvernare portocalie, încă mai există nu doar români de rând – care pot fi ori trăitori într-un colţ uitat de ţară şi cu studiile întrerupte brusc în clasa a doua la frageda vârstă de treizeci şi cinci de ani, ori pur şi simplu idioţi din naştere –, ci şi ziarişti (chiar dacă de la grupul Evenimentul Zilei/Capital, deci cam la fel ca ultimii) care să debordeze de un asemenea optimism patologic încât să titreze: “Ne pregătim: O nouă (sublinierea îmi aparţine) autostradă ne va lega de Occident” (de parcă ar fi măcar a cincea sau a şasea, de ne-am şi săturat de ele şi nici nu mai ştim prin ce puncte de vamă să le scoatem ca să nu se urce deja unele peste altele la ce ţară mărunţică avem!), după care să înceapă articolul astfel: “România şi Serbia caută surse de finanţare pentru construcţia autostrăzii… a anunţat vineri premierul român Emil Boc…”. Alte comentarii sunt de prisos.

ALEGERE, NUMIRE, SCHIMBARE, REVOCARE…

Oricât de caraghios mi s-a părut dintotdeauna Mircea Geoană, trebuie să recunosc că, în măsura foarte mică în care mă interesează soarta PSD, l-am preferat şi-l prefer oricând nu doar, fireşte, lui Ion Iliescu sau Adrian Năstase, ci şi lui Victor Ponta, pe care-l socotesc încă şi mai jalnic, din toate punctele de vedere, aşa încât, dacă n-ar fi oricum prea mult spus, “dezamăgirea” ultimelor două zile de turbulenţe şi absurd conflict pesedisto-pesedist nu mi s-a părut nicidecum actualul lider social-democrat, ci senatorul Dan Şova, până acum una din puţinele figuri rezonabile de pe-acolo, care însă ieri încerca să ne prostească pe toţi în… faţa micilor ecrane, susţinând sus şi tare că întreaga nebunie a pornit de la confuzia făcută, în special de presă, între procedura de “schimbare” din funcţie şi cea de “revocare” a lui Geoană. Cum ar veni, pesediştii nu voiau să-l revoce, ci doar să-l schimbe un pic, prin acea “rocadă” (alt cunoscut termen juridic?!) cu Titus Corlăţean, de parcă alegerea era la cheremul lor. Sigur că procedurile sunt diferite, dar nu pot fi aplicate, pentru aceeaşi funcţie, după cum i se năzare cine ştie cui. Că mâine-poimâine o să ne pomenim că extinde cineva teoria şi la preşedintele ţării, oricare ar fi el, socotind că, în anumite condiţii, când, de pildă, partidul care l-a propulsat la Cotroceni nu mai e mulţumit de prestaţia sa, poate fi înlocuit la mijlocul mandatului. Şi va veni iarăşi vreun Şova de-ăsta să ne certe că facem confuzie între procedura de alegere, prin vot universal, şi cea de numire sau schimbare.

HAI SĂ NE CĂCĂM ÎN PLOAIE!

Cam aşa poate fi sintetizată inţiativa pesediştilor de a-l schimba, hodoronc-tronc, pe Mircea Geoană de la preşedinţia Senatului. Dacă pe Băsescu nu-l pot suspenda, încearcă şi ei cu cine le e mai la-ndemână.

Cât despre bietul Geoană, după ce acum vreo doi ani o dăduse în bară cu o vizită la Moscova, acum o zbârceşte cu una la Washington! Om fără noroc. Probabil că engleza lui impecabilă i-a complexat pe alde Ponta şi mai ales Antonescu, care, nu ştiu de ce, dar mă îndoiesc că a pus mâna să-şi perfecţioneze măcar franceza aia aproximativă, ca să nu ne facem de râs şi cu el în cazul – din ce în ce mai improbabil după părerea mea, cu regret o spun – în care va ajunge vreodată preşedinte.

De altfel, Crin ar trebui să studieze cu mare atenţie atât înregistrările cu intervenţiile sale de ieri de pe la televiziuni, cât şi pe cele cu ale lui Geoană. Pe primele pentru a realiza pe deplin ce aer caraghios avea deja în primele momente când a fost pus să comenteze mişcările bruşte ale cică “partenerilor” de alianţă, iar pe celelalte ca să vadă cum va arăta nu peste multă vreme, când o să afle surprizele pregătite de aceiaşi “parteneri” chiar pentru el, cum ar fi, de pildă, o altă “rocadă”, între candidaţii PNL şi PSD la funcţiile de preşedinte, respectiv premier sau de-a dreptul vreo nouă împlinire a visurilor lui Băsescu de refacere a FSN. Că USL tot se îndreaptă vertiginos spre sub 50% în sondaje!

DACĂ

Întregul discurs al lui Băsescu de la sfârşitul săptămânii trecute – când a făcut cu ou şi cu oţet Justiţia fiindcă îndrăzneşte să dea sentinţe prin care statul e obligat să plătească despăgubiri usturătoare, grevând chipurile pe şi-aşa debilul Buget pe care puterea portocalie binevoieşte să-l rupă de la gura propriei clientele – ar fi avut un cât de mic sens dacă, la rândul său, guvernulboc ar fi avut prevederea (fiindcă tupeul şi dispreţul faţă de valorile democratice şi, în ultimă instanţă, de bun-simţ nu mă îndoiesc că-i prisosesc!) ca, în loc să emită tot felul de hotărâri şi ordonanţe prin care să stabilească termene precise până la care se angaja să-şi achite obligaţiile, ca, de pildă, revenirea salariilor la nivelul dinaintea tăierilor începând cu 1 ianuarie 2011 (astfel încât, neîntâmplându-se, de pe 2 ianuarie se afla deja în ilegalitate şi orice instanţă din lume, inclusiv de prin triburile africane izolate, ar fi dat câştig de cauză oricui ar fi acţionat autorităţile în judecată), în loc de asta aşadar, ar fi trecut prin Parlamentul dominat de trepăduşii lui o lege simplă şi clară care să prevadă ceva de genul “pe durata actualului mandat, Guvernul României are dreptul să facă orice şi n-are absolut nicio obligaţie de natură financiară”, situaţie în care, într-adevăr, orice decizie a instanţelor care să impună guvernului plata fie şi a unui singur leu ar fi fost o grosolană eroare judiciară. Cum însă, cel puţin deocamdată, nu există un asemenea act normativ, intervenţia lui Băsescu e doar o nouă demonstraţie de stupiditate şi nesimţire.

"WRONG"

P.S.

Pe lângă faptul că recensământul acesta, care nici nu ştiu dacă într-adevăr tocmai s-a încheiat sau va continua la nesfârşit, cum reieşea dintr-un titlu citit de mine ieri pe ecranul unui televizor cu sonorul tăiat, a scos la rampă încă un personaj dintre acelea altminteri inimaginabil de incompetente şi penibile despre care afli, nici măcar numai cu stupoare, ci de-a dreptul cu groază, că se află de ani şi ani de zile în funcţii importante, unde, până când n-au mai avut încotro sau n-au mai rezistat tentaţiei de a-şi da în petic, au avut mai degrabă şansa decât bunul simţ de a merge pe burtă, aşa cum s-a întâmplat, de pildă, deşi într-un fel la scară mai măruntă, în urmă cu – oricât de greu ar fi de crezut că a trecut atâta – deja aproape fix un an cu poliglotul comisar Şoric, iar acum cu nici nu e foarte limpede dacă demisionarul preşedinte al INS, Voineagu, mie mi-a ridicat la un moment dat, când am văzut halul de cică organizare, întrebarea dacă nu cumva a fost conceput de la bun început ca o sursă de venituri bugetare suplimentare, prin amenzile ce ar putea fi aplicate cu mare uşurinţă şi teoretic perfectă justificare sutelor de mii, dacă nu milioanelor de cetăţeni care fie “au refuzat” să-şi divulge CNP-urile, fie “s-au sustras” chipurile din rea-voinţă de la datoria de a fi recenzaţi, deşi de fapt, exact ca-ntr-un celebru banc, nu ei se ascundeau, ci nu-i căuta nimeni. La o socoteală simplă, sumele astfel adunate nici n-ar fi de neglijat.

(CA) O ŞTOARFĂ