A FOST, ODATĂ, UN OM NORMAL...

Într-una din zilele uneia din săptămânile trecute, mai pe la sfârşitul lui ianuarie sau începutul lui martie, dacă nu cumva mai demult sau chiar mai recent, am aflat, absolut întâmplător, dintr-un soi de drept la replică în care admitea că informaţia e în fond perfect reală, dar se arăta revoltat că apare periodic din cauza ticăloşiei unora care o tot descoperă cu schepsis şi, vezi Doamne, falsă stupefacţie, că un oarecare blogger, scriitor şi analist independent, invitat de Antene, la ore de minimă audienţă şi în weekenduri, ca voce onestă, proaspătă şi autorizată a societăţii civile, pe care altminteri îl apreciam, ce-i drept, mai degrabă pentru cum decât pentru ce scria (că era oricum cam de stânga) şi pe care poate l-aş mai fi citit, cu aceeaşi plăcere, dacă nu chiar până-n ziua de azi, măcar la vremea aceea, dacă n-aş fi renunţat încă de pe-atunci de vreo doi ani să-mi mai mănânc timpul şi nervii cu orice are o legătură cât de măruntă cu politica, fusese cooptat deja de câteva luni bune (după cum mărturisea, tocmai pentru a demonstra că “detractorii” săi folosesc ştiri învechite) în calitate de ceva clănţău, purtător de cuvânt al unei filiale de cartier sau la departamentul de relaţii cu presa al unui partid fără vreo relevanţă deosebită sau baremi electorală, decât că e unul conservator şi cu nebuloase origini securiste.

Acum, nu ştiu de ce, poate unde şi eu sunt un tip cam exagerat în reacţiile mele umorale, dar o astfel de revelaţie – că adică un om aparent normal (și chiar cu scaun) la cap şi cu care, cel puţin pe ici pe colo, părea că am anumite afinităţi, inclusiv (a)politice, împărtăşind, de pildă, acelaşi dispreţ faţă de clasa, ca să nu zic cloaca, politică autohtonă, s-a sucit cu 540 de grade, executând o titirezică rotaţie ameţitoare completă şi încă jumătate, pentru a se băga şi el în troacă până la gât – îmi provoacă exact aceeaşi repulsie vomitivă pe bază de profund dezgust pe care aş avea-o descoperind că gagica de nota zece, cu craci perfecți şi ochi verzi, pe care am vrăjit-o toată seara la un concert rock pe plaja din Vama Veche era de fapt un transsexual poponar. (Bine, ăsta e un exemplu cam tras de păr, că altminteri am un fler aparte la chestiile astea şi nici după Vama Veche nu mă dau în vânt.) Fără să vreau să-i jignesc nici pe unii, nici pe alţii, nici pe celălalt, fiindcă e dreptul lor să-şi folosească după cum cred ei de cuviinţă diversele părţi ale corpului, mai de jos sau mai de sus, inclusiv să le dea la raţe sau să le pună în slujba măgarilor, dar ar fi frumos din partea lor să mă anunţe şi pe mine în timp util, ca să-mi văd de drum. Unul care-i ocoleşte larg.

Sigur, la modul teoretic şi principial, orice intelectual care intră în politică pentru “a lupta cu sistemul din interior” ar trebui apreciat, susţinut şi încurajat, dar la ăla practic şi concret mie mi se pare că respectivul e cel puţin absurd de naiv, dacă nu de-a dreptul mizerabil de oportunist. În plus, nu mai pot avea nici minima siguranţă pe care o aveam pe când îl ştiam/credeam independent şi neremunerat pentru opiniile sale că ideile pe care le susţine şi argumentele pe care le aduce (de multe ori într-adevăr schimbate radical după înregimentare) sunt cu adevărat ale lui şi nu fabricate în vreo reuniune de partid.

Şi acum, pe bune, nu vi s-ar părea normal ca, pentru onesta informare a cetăţenilor, orice membru de partid, mai ales dacă deţine o funcţie, să fie obligat să-şi decline calitatea de fiecare dată când îşi dă cu presupusul în public, indiferent că e la o televiziune cu acoperire (inter)naţională, pe Facebook sau pe un blog cu patru cititori (adică dublu decât am eu)? Exact pe sistemul cu care sunt marcate în presă materialele publicitare. Doar că în loc de un (P) sau un (A) (pe-ăsta îl pun snobii, că ei fac “advertising”, nu publicitate), pentru a nu se crea confuzii, să fie inscripţionat un (M). De la “membru”, şi încă de partid, nu de la ce v-oţi fi imaginat voi, bazându-vă eronat pe ce am pomenit mai sus.