Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

miercuri, 30 aprilie 2014

“SEX” DEZAMĂGITOR

Am făcut-o din nou! Deşi îmi promisesem (de vreo zece ori) că nu voi mai lua niciodată drept (unic) criteriu de selecţie a unui spectacol de teatru la care să mă duc numele actorilor, aseară am văzut “Sex” (nici măcar, până şi titlul e mincinos!) de Rob de Graaf, un ilustru necunoscut, dar foarte prolific autor olandez.

Adevărul este că de data asta a existat şi un al doilea criteriu, cel puţin la fel de important, faptul că se juca la Metropolis, a cărui sală se află la nici un sfert de oră de mers pe jos de locuinţa mea, iar pentru că am avut prevederea de a rezerva nişte locuri amplasate strategic, într-un colţ, unde nu puteam deranja pe nimeni, mi-am permis ca în timpul lui să urmăresc şi o partidă importantă de snooker (eram sigur că aşa se va nimeri!), a favoritului meu Ronnie O’Sullivan, pe telefonul mobil. Dacă piesa ar fi durat mai mult, eram pregătit să comut şi pe meciul de fotbal de Champions League. Măcar din punctul ăsta de vedere n-am pierdut nimic.

Despre piesă în sine mare lucru n-ar fi de spus, şi nu pentru că nu m-aş fi concentrat îndeajuns pe ea, fiindcă altminteri sunt un tip cu o atenţie distributivă deosebită, dezvoltată încă de pe vremea când urmăream două-trei talk-show-uri politice deodată, în paralel cu cel puţin un meci de fotbal sau hochei, dacă nu chiar cu un film franţuzesc (de artă), din categoria celor în care nu se vorbeşte aproape deloc, procedeu pe care, la drept vorbind, îl practic şi-n ziua de azi, cu deosebirea că acum mă rezum la filme (în special româneşti) şi transmisiuni sportive. Sigur, nu voi urmări niciodată simultan un meci (decisiv) al lui Arsenal (dacă scorul nu devine 0-3 încă din minutul 10!) şi un film interesant, dar nici n-o să mă (mai) uit vreodată la un film românesc, franţuzesc sau italian fără să fac şi altceva în acelaşi timp. Ar fi o pierdere de timp.

Revenind la piesa de-aseară, că am cam divagat, nu voi spune decât ce-am mai spus, cred, sau în orice caz aş fi putut s-o fac, şi cu alte scandalos de multe prilejuri similare, şi anume că un text bun poate fi ruinat de o interpretare proastă, în schimb un text prost nu poate fi salvat nici măcar de o interpretare genială. “Sex” intră fără îndoială în a doua (ca să nu spun a paișpea) categorie, cu precizarea că de data asta nici distribuţia, oarecum “de excepţie”, că de-aia m-am şi dus, cu Emilia Popescu – pe care n-o mai văzusem pe scenă din tinereţe (şi-a ei, şi-a mea) – Mircea Rusu şi Gelu Niţu, plus un tânăr mai mult sau (mai degrabă) mai puţin promiţător, Mihai Calotă, n-a rupt gura târgului (şi cu atât mai puţin pe-a mea) prin joc.

Subiectul propriu-zis – în măsura în care a existat unul şi piesa n-a fost doar un pretext ca personajele să(-şi) debiteze “filosofia” de trei parale (a autorului) – n-o să-l dezvălui, că nu-mi stă în obicei, dar nu pentru a vă îndemna să-l descoperiţi singuri, fiindcă vă asigur că nu merită. Nici pentru cei atraşi (doar) de titlu, care vor fi dezamăgiţi de “complexitatea” lui şi de faptul că între ele aproape nu există legătură, nici pentru toţi ceilalţi (ca mine), care vor fi dezamăgiţi de orice (altceva) i-ar fi atras.

Niciun comentariu: