NAIVITATE

Iată că după atâta amar de vreme de când Traian Băsescu se răfuieşte non-stop cu liberalii, încă mai există analişti – chiar dintre cei foarte critici la adresa preşedintelui – suficient de candizi încât să susţină că lucrul cel mai nimerit pe care aceştia din urmă îl pot face pentru a ieşi cu fruntea sus din criză este o remaniere de substanţă a Guvernului, prin care să scape dintr-un foc şi de miniştrii cu performanţe slabe, cum ar fi Adrian Cioroianu, Cristian Adomniţei sau Cristian David, şi de cei luaţi în colimator de DNA, precum Paul Păcuraru, şi să rezolve în plus şi cazul Noricăi Nicolai.

Desigur, într-o ţară normală, cu un preşedinte pe măsură, ar fi o soluţie perfect raţională. Dar să nu înţelegi că, în actualul context, după o asemenea mişcare, în timp ce toată lumea ar răsufla uşurată, sperând la un final de mandat mai liniştit, Traian Băsescu ar lua-o de la capăt căutând nod în papură noilor miniştri, sau celor mai vechi, gen Varujan Vosganian sau Eugen Nicolăescu, deja vehiculaţi ca figurând pe o listă neagră de rezervă, e ca şi când, după ce vezi cu ochii tăi cum zece oameni la rând nu supravieţuiesc unei căderi de la etajul zece, te-ai hotărî să sari şi tu de acolo în speranţa că, împotriva evidenţei, din cine ştie ce motive misterioase, a unsprezecea oară lucrurile s-ar întâmpla altfel şi ai scăpa nevătămat. Pentru mine, cam asta este definiţia naivităţii absolute.