VERDICT: NEMOTIVAT!
Din când în când, apar prin presă articole despre (in)activitatea parlamentarilor români, accentul punându-se bineînţeles pe aspectele negative, cum ar fi bunăoară absenteismul sau numărul scăzut de iniţiative legislative al multora dintre ei. Ideea este lăudabilă, numai că, luaţi de val, uneori jurnaliştii înşişi cad în ridicol.
În urmă cu vreo două săptămâni de pildă, la Realitatea TV, după ce minute în şir câţiva comentatori i-au beştelit de zor pe aleşii fără nicio luare de cuvânt în plen anul trecut, moderatoarea s-a gândit să le ofere, deontologic, dreptul la replică celor incriminaţi, contactându-i telefonic. Fix ca-n bancul cu satul în care clopotele bisericii n-au fost trase din o mie de motive, dar mai ales pentru că biserica n-avea clopote, s-a dovedit că toţi fuseseră în 2007 delegaţi ca euro-observatori la Bruxelles!
Ieri, pe acelaşi post, printre cei mai mari chiulangii de la lucrările Parlamentului au fost identificaţi... miniştrii, în frunte cu premierul Tăriceanu! Mânioşi din cale-afară, jurnaliştii prezenţi în studio au tăbărât apoi pe parlamentarii care, deşi nu prea sunt de găsit la locul de muncă şi în plus reprezintă şi formaţiuni minuscule, de 1-2%, vin toată ziua la talk-show-urile diferitelor televiziuni. Auzindu-i cum îşi puneau întrebări retorice, de genul “cu ce drept apar aceşti oameni lipsiţi de legitimitate pe micile ecrane?”, ai fi crezut că domni precum Cozmin Guşă sau Aurelian Pavelescu nu sunt invitaţi, din cine ştie ce motive, chiar de aceia care îi făceau cu ou şi cu oţet, ci forţează intrarea în emisiuni înarmaţi până în dinţi.
P.S. Trebuie să spun totuşi că dezamăgitoare pentru mine a fost prestaţia liberalului Crin Antonescu – aflat în vârful ierarhiei chiulangiilor – care, în încercarea de a se justifica, n-a reuşit să producă decât nişte platitudini neconvingătoare şi multe pauze pentru a-şi drege, stânjenit, glasul.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu