O MOTIVAŢIE CARE NU CONVINGE PE NIMENI
Chiar dacă, mai ales în prima fază, ministrul interimar al Justiţiei, Teodor Meleşcanu a fost îndreptăţit din punct de vedere legal să refuze, returneze ş.a.m.d. documentele privitoare la cei opt (foşti) miniştri aflaţi în atenţia DNA, lucrurile au mers cam departe. Câtă vreme Traian Băsescu susţine că dosarele – “cauzelor” sau nu, dar complete – au fost trimise la minister, ele ar trebui să-şi continue parcursul către instanţele abilitate, chiar cu riscul ca în viitor să se demonstreze că domnul Meleşcanu avea dreptate şi să fie atacate din pricina nerespectării procedurilor. Asta e! Dacă Preşedintele garantează că totul e în regulă, el va fi cel puţin complice la un eventual eşec al procurorilor.
Din păcate pentru ei, (şi) în acest scandal liberalii sunt prinşi între ciocan şi nicovală, oricum ar da-o domnul Meleşcanu riscând să iasă şifonaţi, mai devreme sau mai târziu. În orice caz, motivaţia domniei sale pentru aceste tergiversări, conform căreia se prăpădeşte de grijă ca nu cumva miniştrii acuzaţi – cu tot cu propriii colegi de partid! – să scape basma curată în urma unor vicii procedurale nu convinge pe nimeni. Iar din punct de vedere politic este catastrofală.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu