O ŢARĂ CUM ALTA (DIN FERICIRE) NU-I!

Fascinant cum, după ce în primele zile de la desemnarea de către PNL a Noricăi Nicolai pentru funcţia de ministru al Justiţiei, marea majoritate a jurnaliştilor şi chiar a reprezentanţilor celorlalte partide, inclusiv din opoziţie, foloseau dacă nu cuvinte de-a dreptul elogioase la adresa domniei sale, cel puţin un ton de o neutralitate binevoitoare, subliniind faptul că este o adevărată profesionistă, un politician experimentat şi în orice caz o soluţie mult mai bună decât Tudor Chiuariu, în locul căruia ar fi trebuit să fie preferată de la bun început, a fost suficient ca Traian Băsescu să se pună un picuţ de-a băţul pentru ca toată lumea să o privească dintr-o dată cu alţi ochi. Deşi din primele momente penibilul episod cu nepoata – singurul la care s-a referit deschis şi preşedintele – fusese evocat, însă mai degrabă ca un element anecdotic şi prea puţin semnificativ, acum doamna Nicolai este suspectată de toate relele din lume, aceleaşi personaje care îi acordau de bine de rău credit fiind convinse că reţinerile lui Traian Băsescu e musai să se bazeze pe informaţii mai mult sau mai puţin secrete care ar demonstra că senatoarea liberală e orice, de la fostă colaboratoare a Securităţii la mare afaceristă asociată cu cei mai huliţi “mafioţi” ai ţării, gen Tender şi Patriciu. Uluitor cât de uşor se poate face praf reputaţia, atâta câtă este, unui politician autohton!

Însă cel puţin la fel de fascinant e un alt fenomen specific pitoreştii noastre societăţi şi anume că, în câteva săptămâni, toate acestea vor fi uitate cu desăvârşire. “Cazul Orban” este exemplul cel mai recent.