AVENTURI ÎN (ALTĂ) REŢEA
Am impresia că până la urmă, deşi ar fi trebuit să fie cam invers, povestea asta cu portabilitatea numerelor a devenit o afacere pe cât de bună pentru companiile de telefonie, pe atât de proastă dacă nu chiar pentru toţi clienţii, cel puţin pentru unul: subsemnatul.
Din capul locului, vreau să precizez că nu mă număr printre beneficiarii noii reglementări, respectiv printre “migratori”, nu pentru că aş fi din cale-afară de mulţumit cu serviciile companiei căreia mai mult din comoditate îi sunt fidel de vreun deceniu, ci pentru că atunci când, în căutarea unora mai bune, m-am decis totuşi să fac marea trecere, s-a nimerit să-i cer referinţe despre compania rivală unui prieten care mi-a mărturisit că tocmai voia să facă acelaşi lucru, adică să-mi ceară mie referinţe despre compania rivală companiei al cărei abonat fidel era şi el cam din aceleaşi motive şi cam de tot atâta vreme ca mine. După care, mă credeţi sau nu, când împreună am cerut referinţe despre compania rivală ambelor noastre companii unui alt prieten, fidel, ce-i drept, de mai puţină vreme decât noi, acesteia, am aflat cu surprindere că, la rândul lui, se pregătea să ne ceară referinţe nouă... etc., în vederea unui transfer avantajos; aşa că fiecare din noi a rămas fidel în continuare vechii companii!
Am devenit însă victima ei (de noua reglementare vorbeam) pentru că alţi cunoscuţi, mai impulsivi, au făcut deja schimbarea, fără să-mi dea de veste, astfel încât, atunci când i-am sunat, în loc să-mi consum din căruţa de minute gratuite “în reţea”, de care beneficiez, şi pe care le-am şi pierdut pe luna respectivă, m-am pomenit că vorbisem pe nu tocmai puţini (că-s vorbă-lungă) bani, spre dubla satisfacţie a companiei. Pe undeva poate e şi vina mea, fiindcă, naiv cum sunt, atunci când citisem că abonatul care apelează un număr trecut în altă reţea va fi avertizat, mi-am imaginat că voi auzi o voce cristalină care să-mi spună, firesc, chiar ceva de genul: “Băi, fraiere, vezi că Gică a trecut în altă reţea!”. Când colo, avertismentul constă în nişte sunete bizare, pe care le auzi sau nu, şi pe care poţi oricum să le iei drept orice.
În consecinţă, acum, ca măsură de precauţie, de îndată ce mi se răspunde, prima mea întrebare, după ce salut, nu mai este tradiţionala “te deranjez?”, ci “în ce reţea mai eşti?”.
Din capul locului, vreau să precizez că nu mă număr printre beneficiarii noii reglementări, respectiv printre “migratori”, nu pentru că aş fi din cale-afară de mulţumit cu serviciile companiei căreia mai mult din comoditate îi sunt fidel de vreun deceniu, ci pentru că atunci când, în căutarea unora mai bune, m-am decis totuşi să fac marea trecere, s-a nimerit să-i cer referinţe despre compania rivală unui prieten care mi-a mărturisit că tocmai voia să facă acelaşi lucru, adică să-mi ceară mie referinţe despre compania rivală companiei al cărei abonat fidel era şi el cam din aceleaşi motive şi cam de tot atâta vreme ca mine. După care, mă credeţi sau nu, când împreună am cerut referinţe despre compania rivală ambelor noastre companii unui alt prieten, fidel, ce-i drept, de mai puţină vreme decât noi, acesteia, am aflat cu surprindere că, la rândul lui, se pregătea să ne ceară referinţe nouă... etc., în vederea unui transfer avantajos; aşa că fiecare din noi a rămas fidel în continuare vechii companii!
Am devenit însă victima ei (de noua reglementare vorbeam) pentru că alţi cunoscuţi, mai impulsivi, au făcut deja schimbarea, fără să-mi dea de veste, astfel încât, atunci când i-am sunat, în loc să-mi consum din căruţa de minute gratuite “în reţea”, de care beneficiez, şi pe care le-am şi pierdut pe luna respectivă, m-am pomenit că vorbisem pe nu tocmai puţini (că-s vorbă-lungă) bani, spre dubla satisfacţie a companiei. Pe undeva poate e şi vina mea, fiindcă, naiv cum sunt, atunci când citisem că abonatul care apelează un număr trecut în altă reţea va fi avertizat, mi-am imaginat că voi auzi o voce cristalină care să-mi spună, firesc, chiar ceva de genul: “Băi, fraiere, vezi că Gică a trecut în altă reţea!”. Când colo, avertismentul constă în nişte sunete bizare, pe care le auzi sau nu, şi pe care poţi oricum să le iei drept orice.
În consecinţă, acum, ca măsură de precauţie, de îndată ce mi se răspunde, prima mea întrebare, după ce salut, nu mai este tradiţionala “te deranjez?”, ci “în ce reţea mai eşti?”.
Un comentariu:
Am patit-o si eu de citeva ori.
Trimiteți un comentariu