PĂI ATUNCI... SĂ LE CURMĂM SUFERINŢELE!

Dacă iniţial eram tentat să cred că invocarea unui furuncul ca problemă de sănătate pentru care un deţinut de teapa lui Gorbunov ar trebui eliberat din penitenciar ca să primească îngrijirile medicale adecvate e o exagerare şugubeaţă din partea detractorilor sistemului nostru judiciar, mi-am dat brusc seama că mă înşel amarnic în clipa când o foarte înţepată cucoană avocat ne-a explicat în direct, la o oră de vârf şi pe un post naţional, cu un aer competent de parcă ar fi urmat în paralel cu facultatea de Drept şi pe cea de Medicină, că “furunculul poate fi o afecţiune foarte gravă şi degenerativă”. Chiar nu e de râs!

E drept, ştiu şi eu o carte în care eroina murea de la o înţepătură de ac în deget, sau cam aşa ceva, dar speram că măcar un furuncul se poate trata într-un spital de puşcărie din România, înainte de a da în cine ştie ce complicaţii şi septicemii. Adică – îmi ziceam eu – nu e chiar Ebola, nu? Văzând însă cât de chinuiţi sunt de tot felul de astfel de boli aproape incurabile bieţii criminali odată ajunşi în detenţie, încep să mă gândesc dacă nu cumva reintroducerea pedepsei capitale ar fi un gest de milostenie la adresa lor din partea societăţii.