Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

marți, 18 noiembrie 2014

ALEGERILE S-AU TERMINAT, GOGOMĂNIILE CONTINUĂ

Poate şi pentru că, după ce în seara turului doi al alegerilor prezidenţiale, duminică, n-am rezistat tentaţiei de a comuta ambele televizoare din dormitor, plus laptopul, de la meciurile neinteresante din preliminariile EURO 2016, la emisiunile de ştiri, unde am şi rămas, chiar câteva ore, ca pe vremuri, pentru a urmări comentariile pe marginea victoriei lui Iohannis, delectându-mă cu figurile plouate ale perdanţilor şi, mai ales, ale jurnaliştilor care i-au susţinut cu înflăcărare, dar încă de a doua zi dimineaţă, ieri, n-am mai putut suporta figurile mult prea radioase şi zâmbetele prea largi şi tâmpe ale învingătorilor şi, desigur, ale jurnaliştilor şi intelectualilor, cu sau fără ghilimele, care i-au susţinut cu atâta deşănţare încât, privind acum, retrospectiv (pentru că în campania electorală n-am făcut-o), aproape că îmi pare rău că n-am ieşit să-l votez pe muţunachele celorlalţi, constatând între timp, în plus, la o mai atentă examinare a postărilor de pe Facebook ale “prietenilor” selectaţi, cândva, pe criterii de afinităţi mai cu seamă politice, că societatea noastră a ajuns, ca de obicei, divizată, numai că nu ca până acum, pe undeva firesc, în două, ci arătând ca un aluat de plăcintă întins, împăturit şi tăiat la mijloc, apoi adunat ghem, întins, împăturit şi tăiat din nou la mijloc, aşa încât nu mai înțelegi care parte e unde şi cine cu cine, sau de ce dreapta votează cu stânga, iar cu dreapta votează mai mult derutaţii, după toate astea aşadar, mi-am reîntors atenţia către lucruri mai logice, raţionale şi de bun-simţ, cum sunt discuţiile pe tema campionatului intern de fotbal, la care de fapt nici nu mă uit, dar am aflat şi eu, tangenţial, printre altele, despre grosolanul fault făcut de un jucător de la nu ştiu ce echipă care s-a întâlnit cu Steaua şi în urma căruia bietul Raul Rusescu, care mi-e chiar simpatic, deşi evoluează la cea mai nesuferită formaţie, s-a ales cu faţa făcută praf, ceva operaţii complicate şi o absenţă de pe teren de câteva luni bune (că tot se întorsese de curând în ţărişoara-mumă, inclusiv a pădurilor, din pribegie, unde dacă s-ar mai fi aflat şi azi, sau măcar până duminică, ar fi stat la ditamai coada la vreun consulat să voteze pentru binele celor rămaşi să mănânce şi-acum salam cu soia, doar că mai scump) cea mai mare gogomănie pe care am auzit-o în ultima vreme vine totuşi din partea asta de societate civilă fotbalistică. Iată despre ce-i vorba:

Cu toate că, la prima judecată, făcută de Comisia de Disciplină după meci, huliganul agresor se alesese cu şi-aşa o prea blândă pedeapsă de 16 etape suspendare, când eu l-aş fi scos definitiv din viaţa chipurile sportivă, ca şi pe animalul celălalt, de arbitru, care nici măcar nu l-a eliminat, ci i-a dat un amărât de cartonaş galben, ieri, la rejudecarea cazului de către Comisia de Recurs, criminalul a fost iertat cu totul, având drept de joc începând cu etapa următoare.

Partea şi mai absurdă este însă că, aseară, domnul Ion Crăciunescu, reputat arbitru şi comentator sportiv la un post de televiziune specializat, susţinea că, pe undeva, abia cea de-a doua instanţă a dat verdictul corect, deoarece – auziţi minunăţie! – conform regulamentelor, inclusiv internaţionale, Comisia de Disciplină, sau orice alt organism de tip “masa verde”, care se pronunţă post-factum, după joc, are dreptul să aplice sancţiuni, inclusiv pe baza probelor video, dar numai şi numai pentru delicte NEobservate (recte NEsancţionate) de arbitri (adică toţi cinci) în timpul partidei. Cu alte cuvinte, cotonogarul putea fi pedepsit de Comisie, fie şi cu cele 16 etape suspendare, numai dacă arbitrul nu vedea nimic şi, prin urmare, nu-i arăta (nici măcar) cartonaşul acela galben, care de fapt l-a salvat.

Nu mă îndoiesc că domnul Crăciunescu ştie la perfecţie regulamentele, deşi în lungul său monolog de-aseară mi s-a părut că face anumite confuzii, remarcate şi de ceilalţi invitaţi în emisiune, cum ar fi între sancţiunile tehnice şi cele disciplinare, printre altele ţinând-o ca gaia maţu’ că la “masa verde” nu se poate acorda, de pildă, un penalty pe care arbitrul nu l-a văzut, exemplu întru totul corect şi aproape logic, dar care n-avea nici cea mai mică legătură cu speţa în cauză. Ba, dimpotrivă, demonstrează tocmai contrariul, şi anume că o comisie NU poate sancţiona exact ce NU a văzut arbitrul, dar asta tocmai pentru că e vorba de o sancţiune strict tehnică şi nu una disciplinară.

Ce nu înţeleg nici eu, laolaltă cu ceilalţi invitaţi, şi mă tem că ţine inclusiv de (in)capacitatea de interpretare a regulamentelor de către domnul Crăciunescu (că de la troglodiţii oficiali oricum n-aveam nicio nădejde) e de ce comisiile alea de disciplină, recurs şi scoatere basma curată a mardeiaşului, nu puteau socoti că arbitrul a văzut un fault uşurel, mai de joc, pentru care a dat, firesc, un cartonaş galben, în schimb pur şi simplu n-a băgat de seamă ceea ce a văzut tot stadionul şi zecile de mii de telespectatori, în direct sau înregistrat, respectiv jumătatea mai gravă a agresiunii, cea care se putea solda şi cu o tragedie. Cum ar veni, arbitrul o fi văzut prima parte a traiectoriei cotului (sau cu ce l-o fi lovit) agresorului, aia în care abia a atins ochiul lui Rusescu, făcându-i poate o mică vânătaie, în schimb n-a observat şi restul ei (traiectoriei), cea în care cotul a continuat să înainteze în carnea şi osatura stelistului până i-a fracturat orbita. Înţelegeţi?

Scuza că toate sancţiunile acelea record, cu luni întregi de suspendare, acordate în special prin campionatul Angliei câte unui jucător care nu fusese nici măcar eliminat au fost posibile tocmai pentru că arbitrul NU a văzut infracţiunea mi se pare puerilă. De altfel, paradoxul este că oricum un arbitru nu are decât un număr limitat de sancţiuni pe care le poate aplica, datoria de a judeca adevărata gravitate a unui gest revenind altor foruri. Aşa, de exemplu, arbitrul acordă cartonaş roşu atât pentru un fault dur, sau nici măcar, ci doar făcut ca ultim apărător, dar şi dacă, prin absurd, un jucător îl strânge mortal de gât pe un altul. Sunt însă mai mult ca sigur că, în al doilea caz, o comisie de disciplină şi/sau recurs cu scaun la cap, dintr-o ţară normală, nu va aplica tot o singură etapă de suspendare ca în primul. Nici măcar dacă arbitrul a acordat pentru respectiva efectiv crimă doar cartonaş galben, cum ar face ăştia de pe la noi.

Niciun comentariu: