Loading...
Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

joi, 27 noiembrie 2014

“BUTOIUL CU PULBERE” E PRAF

Răzvan Vasilescu, Marius Manole, Marius Bodochi, Mihai Călin, Crina Semciuc…, regia Felix Alexa. Aceasta a fost distribuţia cu care – în ciuda angajamentelor mele, inclusiv publice şi sâcâitor (pentru cititorul fidel) de repetate, că o să revin la selecţia pieselor de teatru la care mă duc în funcţie de numele autorului, ca pe vremea când vedeam, în cel mai rău caz, una slabă la cinci-şase bune, nu una din cel mult două, ca acum – am fost momit la Teatrul Naţional pentru spectacolul “Butoiul cu pulbere” scris de un oarecare Dejan Dukovski, de origine macedoneană şi care, înţeleg cu stupoare, se bucură de mare succes pe scenele internaţionale chiar cu acest text.

Din fericire, pentru că a trecut deja mai bine de o săptămână de când am văzut-o, am izbutit să şi uit aproape cu desăvârşire amănuntele, intriga propriu-zisă a fiecăreia din scenetele fără cine ştie ce mare legătură între ele (ca să nu spun deloc, că poate mi-a scăpat mie ceva în afară de faptul că unii actori interpretează mai multe roluri şi că toate au ca temă violenţa exacerbată) care o alcătuiesc şi care presupun se vor de un umor negru, dar mie mi-au amintit de scheciurile din programele de Revelion de altădată (care însă aveau infinit mai mult umor şi, desigur, mult mai puţin negru), în schimb mi-a rămas bine întipărită impresia din timpul vizionării, şi anume că asist la o piesă-manea.

Amatorii de gen, care gustă, de pildă, şi puzderia de pelicule româneşti contemporane “realiste”, având ca (unic) subiect “mizeria vieţii de zi cu zi din vremea tranziţiei” (citat ipotetic) sunt invitaţii mei la această piesă. Pe toţi ceilalţi, însă, îi avertizez că nici măcar actorii nu se prea ridică la propria lor înălţime. Exemplul cel mai trist este Răzvan Vasilescu, pe care altminteri îl apreciez nespus, dar care a găsit parcă o cale facilă de a intra în rol(uri), inspirându-se masiv şi nepermis de vădit din alte personaje similare pe care le-a interpretat, mai ales în film, de-a lungul carierei. Practic se copiază (ca să nu spun pastişează) pe sine însuşi, lucru care mi se pare dezolant. 

Pentru 40 de lei, cât am dat pe-un bilet, şi o oră şi-un sfert pierdută din viaţă, preferam să stau acasă şi să mă uit la vreun talk-show. Baremi rămâneam cu cei 40 de lei.

Niciun comentariu: