ETERNA DILEMĂ: PROSTIE SAU HOȚIE?

În cei treizeci de ani de când locuiesc unde locuiesc, niciodată nu s-a turnat, pe străduțele din jurul blocului, măcar un petic de asfalt pe vreuna din nenumăratele gropi, gropițe, crăpături și alte hârtoape, chiar în condițiile în care între timp au mai răsărit în zonă vreo trei ansambluri rezidențiale (unul chiar la o aruncătură de băț de chibrit de al meu, unde uitase Ceaușescu o bucățică de spațiu verde neutilizată la potențialul ei imobiliar maxim, dar asta e altă chestiune mizerabilă din haotica activitate urbanistico-edilitară postdecembristă, despre care am tot scris), situație care s-a schimbat dintr-odată, brusc, pe neașteptate și radical în urmă cu vreo două luni, întâmplător sau nu fix în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale, când, într-o frenezie gălăgioasă cu program de lucru prelungit, de pe la 7 dimineața la vreo 8 seara, toate aleile au fost făcute ca-n palmă, cu locurile de parcare frumos trasate cu vopsea și numerotate [deși n-am înțeles de ce – în afară de niște interese pe bază de șpăgi generoase, așa cum s-a și construit amintitul bloc de lângă al meu într-unul din nenumăratele mandate ale actualului pușcăriaș Onțanu – liniile oblice pentru delimitarea celor din fața lui (în condițiile în care are și o parcare subterană, iar locurile alea, înainte să fie construit, aparțineau blocului meu!) au fost îndreptate și, în schimb, s-au desenat oblic cele de la al meu, ceea ce-mi îngreunează semnificativ așezarea mașinii), totul ca la carte, cu etape în care apăreau acolo cetățeni la costum și cu mape în mâini ca să verifice calitatea lucrărilor și să ne mintă pe noi în față că există tot felul de „normative” care i-au obligat, chipurile pentru a respecta strict legislația în vigoare, să facă amintita modificare și să ne amenințe că dacă nu ne convine or să ne desființeze parcarea de reședință de tot, că ce dracului să facă primăria, sau cine îi ia, cu niște amărâți de 600 de lei pe an de căciulă (asta era altă paranteză-năduf, prea puțin legată de ceea ce vreau de fapt să subliniez), pentru ca la nici, să zic, fără să exagerez grosolan, maximum două săptămâni de când s-a terminat totul și ne-am liniștit și noi și-am putut să ne trezim altfel decât în zgomotele de picamere, excavatoare, compresoare, înjurături salahorești și așa mai departe, să apară alte echipe de muncitori, care... s-au apucat să spargă, pe zone extinse (recte străduțe întregi) și îndeobște prin sau peste locurile de parcare (proaspăt asfaltate și trasate, reamintesc), pentru a schimba conductele de apă, lucrări care, de altfel, începuseră deja, prin cartier, încă înainte de toată nebunia cu asfaltatul.

Ce vreau să spun e că și în condițiile în care mi-am mărturisit în dese rânduri predilecția de a-i crede pe oameni (cu tot cu politicieni și alți factori de răspundere locali și centrali) mai degrabă proști făcuți grămadă decât neapărat hoți, corupți și ticăloși, parcă tot nu-mi vine să cred că și de data asta e vorba doar de o nefericită coincidență stupidă (reamintesc, pentru cei care au deschis calculatoarele sau telefoanele mobile mai târziu și/sau au început să lectureze acest text mai de pe la mijloc, ca și pentru cei care s-au pierdut în parantezele mele... ca asta, că nu se asfaltase în zonă de cel puțin 30 de ani, de când m-am mutat eu aici, iar la nici două săptămâni după ce, în sfârșit, s-a asfaltat, a început să se sape prin ce abia se turnase și nici nu se uscase bine) și am aproape convingerea că e un lucru necurat, în sensul că, foarte probabil, exact aceleași firme care au primit lucrările de asfaltare le vor primi și pe cele pentru „reparații” (bine, ghilimelele nu prea își au rostul, că e vorba chiar de o reparare, având în vedere că lucrările inițiale nici n-am apucat să vedem cât de bune sau rele au fost, deși, la drept vorbind, parcă apăruseră deja niște bălți după puținele ploi căzute în scurtul interval amintit), care, în mod evident, nu țin de vreo garanție sau ceva, ci sunt plătite (de către instituțiile statului) separat și în plus, doar ca să-și dubleze profiturile niște băieți deștepți care altfel ar fi putut, desigur, să înceapă asfaltarea DUPĂ ce se termina cu conductele.

 

P.S. În acest context antreprenorial, ca să nu mai fac un ditamai articolul de sine stătător, aș vrea să întreb și eu (la modul serios și sincer) pe cine se pricepe la lucrări edilitare, de ce pe trotuarele proaspăt asfaltate sau pavate cu dale există, în dreptul scărilor de bloc, pe toată lățimea lor, niște adâncituri, ca un fel de șleauri, care e clar că sunt lăsate sau realizate (cred că nu e chiar simplu din punct de vedere tehnic, că trebuie „dată pantă”, ca la sifoanele din băi) în baza unor „normative” precise, care, însă, mie îmi scapă. Singurele motive la care m-am gândit au fost că ar avea o legătură cu persoanele cu dizabilități sau cu nevoia unor scurgeri în caz de inundații, însă în primul caz practic ele nu au cum să faciliteze accesul cărucioarelor, pentru că tot există o bordură (chiar dacă o idee mai scundă, în schimb nu există vreo rampă!) care delimitează carosabilul (de unde nu prea au de ce să urce respectivele cărucioare), iar în capătul celălalt sunt treptele pentru intrarea în bloc, unde se creează chiar o diferență de nivel mai mare, iar în al doilea... mai degrabă glumeam, că n-are ce apă să se scurgă în șuvoaie din (și cu atât mai puțin, Doamne ferește!, SPRE) scările de bloc.

Până una alta, mie mi s-a întâmplat de câteva ori să fiu gata să mă întind cât sunt de lung (183 cm) pe jos, nu doar când mergeam cu trotineta, cum mai am obiceiul, ci și când o făceam ca tot omul serios, la pas, dar brusc am călcat, practic, într-o groapă!