FANTOMA DE LA TELEVIZIUNE

Bântuie printr-o televiziune, pe la (tot mai) multe emisiuni distincte (adică nu doar ediții ale aceleiași), un soi de analist, provenit dintr-un soi de cititor și povestitor de ziare, a cărui ultimă obsesie paranoică, dezvoltată nici măcar de foarte curând, e că, în numele „stabilității” (cu ghilimelele puse de el, spre nedumerirea-mi exprimată și cu altă ocazie), românii „votează cu cine trebuie” sau „cu cine li se spune” (aici ghilimelele sunt în semn de citat din individ), ceea ce dovedește „docilitate” (termen utilizat cu asemenea inflexiuni în glas încât e vădit că substituie altele, ca „imbecilitate”, „prostie” etc.), cea mai elocventă dovadă recentă fiind, după socotelile lui, faptul că, înfruntând canicula și tentațiile unui weekend la munte sau la mare, s-au „încolonat”, la alegerile europarlamentare și locale, să voteze cu PSD și PNL, partide cu nenumărate defecte cumplite, printre care, vezi Doamne, și acela că momentan sunt aliate și la putere.

Ei bine, ce pare să scape (i)logicii sale, dar nu și a cuiva care a trăit în România în ultimii vreo 35 de ani, este faptul că românii au votat, de fapt, dintotdeauna, după Revoluție, cu PSD și PNL, indiferent în ce forme și formule ori dacă erau sau nu la putere, în general din simplul motiv că pur și simplu nu au avut alternative (măcar mai) decente practic niciodată, și cu atât mai puțin acum, când, poate spre satisfacția-i lăuntrică, dar sinceră (nu de-aia de tip ironic, cum își mai exprimă, în sensul de „lasă că așa vă trebuie!”), opoziția – cu care, nu-i așa?, ar trebui să voteze orice om cu scaun la cap, că asta-i tradiția, și astfel ar fi ajuns și ea... la putere, măcar în Parlamentul European și prin consiliile noastre județene – e reprezentată de AUR, ȘOȘoacă, USR și cine mai știe ce partide și-or fi făcut alde Orban, Cîțu și foști pesediști maziliți.

Totuși, pentru a ne oferi o cheie cu rol de chintesență a întregii sale filosofii politice și o dovadă de netăgăduit a inteligenței lui deosebite... de a oamenilor cu IQ cu două cifre, omul a avut, cumva, bunul-simț mai degrabă involuntar de a mărturisi în direct și la o oră de minimă audiență că a ținut (tot la modul sincer, nu în semn de blestem și desfidere la adresa electoratului american idiot) cu Donald Trump (și) la ultimele alegeri din SUA, la fel cum va ține și la următoarele, chiar dacă, pe de altă parte, s-a declarat dezamăgit pentru faptul că respectivul nu și-a îndeplinit promisiunile cât a fost președinte, probabil în sensul că n-a construit, dracului, zidul ăla la granița cu Mexicul împotriva imigranților, n-a stârpit cohortele de LGBT, n-a apucat să împartă arme și copiilor sub 7 ani și nici n-a izbutit să scape America de covid prin ingurgitarea de sau injectarea cu înălbitor, mai ales că parcă mi-l amintesc pe fanul declarat al diliului când ne povestea cum îi sorbea... nu, nu chiar înălbitorul, ci fiecare cuvințel la conferințele de presă de la Casa Albă, desfășurate la ore imposibile pentru România, și cum, în opinia lui, avea sens tot ce spunea ăla legat de pandemie, în special chestia cu înălbitorul, pe cale de a fi dovedită și științific, dacă n-ar fi apărut mai înainte vaccinurile și alte tratamente, printre care și cel/cele de care a beneficiat însuși Trump când a fost atins de maladie, poate unde se instalase penuria de înălbitor, băut în cantități industriale de adepții săi la fel de ca el și-al nostru.