VIII CU VIII, MORȚII CU MORȚII ȘI MEDICII CU FIERARII
Întotdeauna mi s-a părut fascinant cum un individ care poate să fie uneori amuzant, iar din când în când să pară chiar inteligent, ca Mircea Badea, să facă, în (tot mai) multe momente și pe (tot mai) multe subiecte, figură de de-a dreptul mărginit (ca să nu spun imbecil, idiot sau cretin, că e caz de mai știu eu ce calomnie și/sau defăimare, pedepsibilă din punct de vedere juridic, deci NU spun, cum nu spun nici măcar „manelist”, termen pe care el îl folosește cu vădit profund dispreț la adresa destinatarilor, deși, sincer, nu știu când a devenit vreun mare fan Metallica sau, dimpotrivă, Schubert, cam singurii care mi se par suficient de radical diferiți în gusturi ca să fie îndreptățiți la o astfel de atitudine față de manele și iubitorii lor), ca de pildă pe tema cazului Pantelimon, când, pentru a demonstra, chipurile, în mintea lui, cât de nepricepuți în tainele anesteziei și terapiei intensive sunt medicii legiști (care ai zice, ascultându-l, că nici măcar n-au făcut medicina, ci vreo școală profesională de prelucrători prin așchiere), tot repetă de vreo zece emisiuni încoace că „n-au administrat în viața lor noradrenalină”, ca să știe, vezi Doamne, cum stă treaba cu ea, deși eu i-aș atrage atenția, pentru a-mi demonstra (eventual și în fața instanței) caracterizarea de mai sus, că legiștii nu administrează nici cianură, dar, cu toate astea, se pot pronunța în cunoștință de cauză dacă sunt consultați în legătură cu un individ care a murit, în mod suspect, în urma ingerinței respectivei substanțe, posibil administrată de o mână criminală, la fel cum, de-un alt exemplu invocat de personaj, dar și de... Colegiul Medicilor, nu cred că e necesar ca pe lângă o echipă de legiști să fie cooptat și un fierar pentru a se stabili în mod exact, riguros științific, cauza morții unui om împușcat în cap cu un glonț (carevasăzică oarecum metalic), măcar cu o probabilitate de 99%, restul de 1% putându-se datora unei alte „afecțiuni”, poate un infarct survenit, printr-o stranie coincidență, cu doar câteva fracțiuni de secundă înainte ca glonțul să pătrundă efectiv în craniu (sau, mă rog, dincolo de el, în creier), în general legiștii fiind, zic eu, mai pricepuți în a stabili cauzele morților decât medicii, sarcina celor din urmă fiind mai degrabă... să salveze viețile, dincolo de faptul că și unii, și alții ar trebui să fie mai degrabă pricepuți în anatomia umană și în efectele substanțelor asupra ei decât în diferite „specialități”, plus că, revenind la personajul care, în mod destul de ciudat, este cel principal al acestui text, după ce l-am auzit repetând de vreo sută de ori, de data asta în mod justificat și după părerea mea, că procurorii din cazul Pantelimon au pus niște întrebări tendențioase martorilor, cu răspunsuri practic induse, exact așa a făcut și el când, după propria-i mărturie (eu lipsind de la emisiunile respective, dacă în emisiuni le-o fi pus), a întrebat „o mulțime de medici” dacă întreruperea administrării noradrenalinei sau scăderea dozei la un pacient cu tensiune 4 cu 3 (parcă așa zicea) poate fi cauza directă a decesului, când o întrebare mai corectă ar fi fost dacă nu cumva menținerea dozei ar fi putut să-i prelungească acestuia viața fie și doar cu câteva ore, pentru că altfel, dacă se pornește (prin spitale, de către medici) de la premisa că de la un moment dat încolo un pacient (încă în viață, subliniez) nu mai poate fi salvat cu tratamentul curent (și nu i se acordă altul, cum nu li s-a acordat celor de la Pantelimon), mă aștept să asistăm și la scene în care, dacă tot nu prea mai are nevoie de el, în timp ce altora, mai în putere, le este vital, să i se ia respectivului până și patul în care încă zace și să fie aruncat pe un hol, într-un colț, pentru ultimele lui poate doar minute, iar dacă tot o mai lălăie atâta până să moară, să i se pună și perna pe față, că tot acolo s-ar fi ajuns mai devreme sau mai târziu. Că despre asta e vorba, pe scurt.
P.S. În acest context, dar oarecum într-o altă ordine de idei, chiar nu înțeleg efectiv stupoarea (poate doar mimată sau măcar ușor exagerată) personajului atunci când mărturisea, la rândul lui, că nu înțelege cum de Crin Antonescu a putut să-l socotească pe Klaus Iohannis bun pentru funcția de primvicepreședinte al PNL, dar nu și pentru cea de președinte de țară. Adică – subliniez! – nu invers! Păi și eu cunosc un om pe care îl consider perfect capabil să fie mecanic pentru mașina mea, că e realmente... doctor în motoare, dar nu și să ocupe, de-o aceeași pildă, scaunul de la Cotroceni. Bănuiesc că tot spre stupoarea unor tembeli.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu