FESTIVALUL MAMAIA 2024: ALTĂ MARE FAUREALĂ

După o pauză de doisprezece ani, minus un fel de ediție aniversară, comemorativă sau ceva de genul ăsta, desfășurată anul trecut, Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia” a, cum s-ar zice, reînnodat tradiția etc., deocamdată pentru o singură ediție, 2024, fiindcă la anul om trăi și om vedea. Revenire cu bune și cu rele:

1. Cel mai bun lucru, din punctul meu de vedere, este faptul că a reapărut, în condițiile în care m-am întrebat dintotdeauna de ce la noi nu se (mai) poate, dar la italieni, de pildă, cu – tot din punctul meu de vedere – „Sanremo”-ul lor încă și mai prăfuit, cu un același prezentator de... când mă și îl știu, aceiași comici (mai mult sau mai puțin inspirați) și nelipsitul Gianni Morandi, pe lângă alte băbăciuni celebre la ei, deși eu n-am auzit la ele, se poate, pentru că nici explicația conform căreia între timp, de când era și Mamaia noastră în vogă din lipsă de orice altceva (și mă refer, desigur, la vremurile comunismului și la primii ani de după căderea lui), au apărut tot felul de „Voci ale României” și alte emisiuni de gen, cu mult mai idioate (tot din același punct al meu de vedere, bineînțeles), în care accentul pare să cadă mai degrabă pe reacțiile stupide și maimuțărelile membrilor juriului decât pe prestațiile concurenților, fiindcă îmi imaginez că or avea și italienii Pro TV-urile și Antenele lor, cu tot cu „Voci ale Italiei” și așa mai departe, însă în timp ce RAI 1 face an de an ratinguri record cu „Sanremo”, pe TVR (2!) presupun că nu se uită mai nimeni la „Mamaia”, dat fiind că vineri, când am descoperit prea târziu că debutase, am găsit transmisiunea de pe YouTube, pe care mai târziu am putut s-o derulez de la început, cum ar veni în reluare, iar în momentele de vârf existau, conform statisticilor live afișate... 19 urmăritori, toate astea deși, păstrând totuși proporțiile, în multe momente nici muzica, nici interpretările (inclusiv din concurs) și nici chiar... strălucirea nu sunt mai prejos la noi decât la ei.

2. În acest context, chiar dacă lucrurile rele sunt, la o socoteală strict aritmetică, (mult) mai numeroase, ele sunt și, cumva, mai mici și, sigur, corijabile, cu toate că, pe de altă parte, la drept vorbind, unele dăinuie încă de prin vremurile de tristă amintire pentru societate, dar mai veselă pentru festival, din urmă cu zeci de ani, inclusiv (sau mai ales) felul în care se face jurizarea, parcă în bătaie de joc la adresa bunului-gust, încât singura scuză a unor muzicieni autentici prezenți în juriu ar fi intervenția (sau mai degrabă interferența) votului acordat, cu o pondere de 50% în scorul final, dacă am înțeles bine, de către public, cu gusturile lui cel puțin îndoielnice, fiindcă, de pildă, firește că de departe cea mai bună interpretă, Melissa Antonesi, cu o voce de excepție și pe care eu însumi am ascultat-o de două ori (și live, și înregistrat) încercând aproape cu disperare, încăpățânare și chiar o doză de încrâncenare răutăcioasă, însă zadarnic, să descopăr în piesa abordată, „Lie Ciocârlie” (într-o versiune foarte complexă din punct de vedere vocal), fie și cea mai mică notă lipsită de acuratețe, necum falsată, a ieșit abia pe locul trei, devansată de... a doua interpretă în preferințele mele, la distanță nu enormă, dar semnificativă, Luana Toader, care a cântat impecabil capodopera „Dulcea și tandra mea fiară”, însă și de o fată cu voce bună (cam cum au avut, de altminteri, mai toți concurenții de la secțiunea „Interpretare”, ceea ce e în sine un lucru demn de subliniat și destul de surprinzător, marile diferențe dintre ei constând din emoțiile mai mari sau mai mici pe care le-au avut unii sau alții, dar și de sonorizarea diferită, lucru asupra căruia voi reveni), câștigătoarea Catinca Leu, dar care și-a ales o melodie pe care, fără... falsă modestie, puteam s-o cânt la fel de corect și impresionant și eu însumi, dată fiind partitura simpl(ist)ă, fără provocări vocale, o versiune lălăită a piesei „Rugă pentru părinți”, lansată de Ștefan Hrușcă, asta în timp ce la „Creație” lucrurile au fost mai... așa și-așa, din punctul meu de vedere, pentru că, până la un punct, mi-a fost greu să-mi fac favoriți, unul dintre ei putând fi, ce-i drept, Alex Maxim, ocupantul locului trei, care a ieșit în evidență mai degrabă ca interpret, decât pentru piesa „Despre noi... apoi” a lui Nicolae Caragia, aflată, de fapt, în concurs, apogeul nedreptății fiind atins în punctul acela despre care spuneam că „până la un punct”, și anume faptul că Marele Premiu a fost câștigat, în mod absolut previzibil (soția mi-e martoră că am spus din capul locului, dar nicidecum în sensul că ar fi meritat), de către Cristian Faur, mult prea uns cu toate alifiile ca să fie ignorat de juriu, chiar dacă piesa lui (participantă la secțiunea „Creație”) a fost cel mult mediocră, banală, în condițiile în care, în prima seară, într-o sonorizare net inferioară (aspect asupra căruia, cum spuneam, voi reveni), Paula Seling a fost absolut magistrală în a interpreta o piesă deosebită, care pe mine m-a dus cu gândul la muzica dintr-un film de odinioară, „De n-ai fi tu”, a unui compozitor de care mărturisesc că nici nu auzisem, deci chiar n-am cum să fiu subiectiv sau ceva, Dan Pavelescu, singura rivală a Paulei (care cred că a avut o mică ezitare vocală la un moment dat) fiind, cum spuneam, favorita mea de la interpretare, asta având în vedere că Marele Premiu putea fi obținut de oricare dintre participanți, indiferent de secțiune, iar ca momente pur artistice, dincolo de piese și/sau voci, acestea două au fost de departe cele mai bune.

3. Poate cel mai rău lucru în sine a fost însăși modalitatea de desfășurare a concursurilor, care, probabil din considerente mai degrabă comerciale, pentru „a păstra interesul publicului” sau ca să fie o mai mare variație în fiecare zi, au programat în fiecare dintre cele două seri (a treia fiind, practic, Gala Laureaților) câte cinci piese de la secțiunea „Interpretare” și cinci de la „Creație”, ceea ce a dus la mari diferențe de percepție (n-am verificat cu atenție, cel puțin la „Creație”, dar sigur TOȚI cei trei laureați de la interpretare sunt selectați dintre cei (doar) cinci care au intrat în a doua seară), pe de-o parte pentru că sonorizarea a fost, din câte mi s-a părut mie (ce-i drept, prima seară am urmărit-o mai mult pe YouTube, dar tot la rezoluție HD și cu sunet corespunzător, ca pe televizor), mult mai slabă în prima seară față de a doua (revenind la calitatea mai rea în cea de-a treia, când însă nu mai conta pentru concurenți), astfel încât mai toți cei din prima seară au părut să aibă probleme cu căștile și felul în care se auzeau (ei pe ei) pe scenă (inclusiv cei de la Zdob și Zdub, în recital), ceea ce a dus la multe note false, iar pe de alta, dat fiind că publicul a participat și el prin televot, în mod vădit altele au fost audiențele în prima seară, de vineri, față de cele din a doua, de sâmbătă, amănunt care cu siguranță a alterat rezultatele, toate astea putând fi remediate dacă – așa cum era pe vremuri, cel puțin până la un moment dat, dacă-mi amintesc bine – o seară ar fi fost dedicată în întregime „Creației”, iar cealaltă „Interpretării”, astfel încât concurenții ar fi avut șanse egale pe secțiuni, indiferent dacă erau diferențe de la o seară la alta în privința sonorizării și/sau audiențelor.

4. Cumva, tot la capitolul „regulament”, mi s-a părut absurd ca o concurentă de la „Interpretare” să apară și în calitate de solistă la „Creație”, pentru că în felul acesta a avut, cumva, o șansă dublă de a fi văzută și apreciată de public (juriul probabil avea părerile deja formate, dar chiar și așa...), ceea ce, e adevărat, în cazul de față n-a ajutat-o prea mult, pentru că nu s-a numărat printre laureați, însă tot cred că e necesar un amendament la regulament, cu atât mai mult cu cât chiar se putea alege altcineva pentru „Creație” din noianul de (tineri) artiști din țara asta plină, nu-i așa?, de talente.

5. În fine, o chestie care mi s-a părut măcar deplasată a fost că una din piesele participante la „Creație” a fost cântată în engleză, în condițiile în care chiar nu avem prea multe festivaluri NAȚIONALE, iar în engleză pot compune și cânta artiștii oricând și pentru orice alt eveniment, concert și așa mai departe, inclusiv la Eurovision, cum din păcate s-a cam împământenit deja obiceiul, dar tot Moldova se clasează mai bine, cu cântece în general în română. Un amendament și pe tema asta la regulament cred că n-ar strica.

6. La capitolul „cârcoteli” aș mai adăuga că mi se pare cam de porc ca an de an (sigur, acum vorbim doar de ediția „aniversară” de anul trecut și cea... normală de anul ăsta) festivalul să aibă, parcă, secțiune dedicată Corinei Chiriac, cu aceleași și aceleași și aceleași „Strada Speranței”, „Opriți timpul”, „Mama, doar mama” etc., pe care n-am nicio îndoială că matusalemicii dintre noi le vor auzi și peste 150 de ani, la comemorarea a zece ani de la dispariția artistei, într-un „medalion”, în interpretarea artiștilor în vogă atunci, poate tot veșnicii tineri bătrâni Temișan și Țurcașiu, altminteri, trebuie s-o spun, excepționali ca prezentatori.

7. Aș mai fi menționat și întreruperea stranie a transmisiunii de pe TVR 2 survenită înaintea deja anunțatului recital „Vama”, pe care îl așteptam și eu, chiar dacă nu neapărat cu nerăbdare, însă înțeleg că au fost niște chichițe contractuale sau ceva, încât singura întrebare rămâne de ce dracului n-a găsit TVR pe altcineva să aducă, mai ales că „Vama” nu e chiar vreo cireașă de pe niciun tort din zilele noastre, inclusiv în raport cu artiști care mie nu-mi spun nimic mai mult decât ei, dar le spun altora, fie mai tineri, fie mai bătrâni, fie mai doar cu alte gusturi.

Una peste alta, cum spuneam, sper să existe și Mamaia 2025..., măcar să avem despre ce cârcoti.

 

P.S. 8.(?) N-am înțeles de ce nu s-a putut sau vrut să se găsească o modalitate prin care și piesele de la „Creație” să fie interpretate cu acompaniamentul orchestrei, ci s-au folosit înregistrări, așa-zisele „negative”, mai ales că până la urmă adevărații debutanți pe scenă au fost cei de la „Interpretare”, care s-au descurcat onorabil (iar unii perfect) în condiții de 100% live.