DAVID POPOVICI ȘI SINDROMUL „EDI IORDĂNESCU”

Pentru că eram deja un mare fan al înotului (și nu doar la sau de televizor) cu mult înainte să apară în peisajul natației naționale și, mai cu seamă, mondiale excelentul David Popovici, în urmă cu nici doi sau trei ani, n-am putut decât să mă amuz cu amărăciune și scepticism atunci când, după primele titluri obținute la marile competiții de seniori și doborârea recordului mondial la suta de metri liber la vârsta de 17-18 ani, o grămadă de (NE)specialiști subliniau tinerețea lui chipurile ieșită din comun și îi prevedeau un îndelungat viitor strălucit, în condițiile în care, chiar și dacă nu ți-ai aminti de cazul autohton al Dianei Mocanu, medaliată olimpică la 16 ani și dispărută cu totul în ceață înainte să împlinească 20, e ușor să urmărești traiectoriile covârșitoarei majorități a performerilor din acest sport, care-și ating vârful carierei oricum (cu mult) înainte să împlinească 25 de ani (sigur, există și excepții notabile, dar... excepții), așa încât m-am bucurat de rezultatele sale la Jocurile Olimpice de la Paris cum nu m-am mai bucurat de multă vreme pentru vreun sportiv sau echipă națională, însă ceea ce ar trebui menționat absolut de fiecare dată când se vorbește despre el este că, spre deosebire de foarte mulți alți înotători din partea aceasta de continent, în frunte cu, de pildă, senzaționala Katinka Hosszu (că de la niște declarații de-ale ei am și pornit acest text) din Ungaria (o adevărată forță în natație), care cu prima ocazie au profitat și s-au dus să se pregătească prin Statele Unite, unde condițiile sunt cu mult mai bune chiar și decât cele din țara vecină și, pe cale de consecință logică, dată fiind infrastructura oricum suficient de bună a ungurilor cât să poată organiza în mod regulat competiții europene și mondiale, infinit mai grozave decât ale noastre, David Popovici s-a antrenat și continuă să o facă în amărâtul de bazin de la Lia Manoliu, mai degrabă unul în aer liber și învelit, pe timp de iarnă, într-un balon cu aer aproximativ cald (declarațiile lui), lucru de o importanță covârșitoare nu ca subiect de tradițională văicăreală românească, ci pentru a demonstra că, totuși, atunci când vrei cu adevărat se poate și pentru a închide gurile tuturor celor tentați să se bată cu cărămida în piept și să pretindă că ei (sau copiii lor) ar fi încă și mai grozavi decât Popovici și oricine în lume, dar nu pot s-o dovedească fiindcă... „n-au condiții”.

Pe de altă parte, poate că e (și sper să fie) doar o impresie greșită de-a mea, dar, văzându-l pe David imediat după obținerea medaliei de bronz la suta de metri liber, mi s-a părut că e pe cale să fie atins de sindromul „Edi Iordănescu”, în sensul că nu se mai arată dispus să tragă (de el) cu același aplomb pentru, de pildă, „următorul ciclu olimpic”, doar ca să-și adauge în palmares ÎNCĂ vreun titlu dintre cele pe care deja le are (dar riscând să nici nu le obțină și să înceapă să fie bătut de te miri ce noi puștani apăruți), mai ales că pare un tip perfect în stare să-și construiască viitorul și altfel decât pe bază de sport, ceea ce m-a făcut să mă gândesc, iată, cu regret că n-a acceptat și el (deși timpul firește că nu e deloc trecut) una din acele oferte de care n-am nicio îndoială că a avut parte, asta deoarece am convingerea că printre condițiile acelea net superioare de prin SUA se numără, pe lângă o pregătire psihologică deosebită, dovedită în cazul tuturor acelor sportivi (americani) despre care ne mirăm cu toții că mai găsesc resurse și, mai ales, „motivație” să lupte și pentru a nu știu câta medalie olimpică (de ordinul zecilor!), al enșpelea titlu mondial etc., și faptul că știu să facă din pregătire o adevărată plăcere pentru sportivi, ceea ce, desigur, nici nu e greu când, în loc să străbată un oraș aproape sordid și cu un trafic de coșmar ca Bucureștiul (oricât l-ar iubi David Popovici și l-aș iubi și eu, ca bucureșteni get-beget ce suntem) ca să ajungă într-o văgăună ca Lia Manoliu, se antrenează într-un centru superb, cu locuri de refacere de vis și, firește, cu piscine... cum noi vedem doar la televizor.