Bucureşti, România
E-mail: blogziar@yahoo.com

luni, 30 iulie 2007

Clona

Într-una din zilele săptămânii trecute, mi s-a întâmplat un lucru cât se poate de bizar. Aruncându-mi din întâmplare privirile către televizorul care funcţiona cu sonorul închis, am avut deodată un sentiment de déjà vu: pe Antena 1 se transmitea una dintre acele idioate emisiuni-concurs, interactive, de care, din păcate, nici postul sus-numit – unul cu pretenţii de seriozitate – nu a scăpat, aşa cum nu a scăpat nici de plagierea reality-show-urilor(?!) pentru columbeniofili, de pe B1TV, în care însă a distribuit alte două personaje fascinante (pentru unii), cele care de ani buni se tot prigonesc prin tribunale. Partea stranie este că prezentatoarea era nimeni alta decât... Melania Medeleanu tânără!

Uluit, am dat sonorul tare: vocea corespundea şi ea! Deşi părea absurd, m-am gândit că e reluarea unei emisiuni mai vechi, din vremea când actuala angajată a Realităţii TV întorcea cubuleţe pe un panou de cuvinte încrucişate, numai că sus, în stânga ecranului, scria clar, cu litere albe, de-o şchioapă, “DIRECT”. Acum, nu-i mai puţin adevărat că n-ar fi fost pentru prima oară când informaţii de strictă actualitate la un alt moment dat rămân întipărite pe retina ecranului, întru inducerea în eroare a telespectatorului credul. De pildă, tot săptămâna trecută şi chiar la Realitatea amintită, pe când prin ţară începuseră furtunile, ni se aduceau la cunoştinţă, în timp “real”, temperaturile... din ziua precedentă, inclusiv recordul de la Calafat, sub titlul “România se topeşte”. Dar asta e altă poveste.

Revenind la subiect, trebuie să spun că nu m-am lămurit dacă am fost victima unei iluzii prelungite, dacă şefii de la Antena 1 au reuşit un experiment în premieră mondială de clonare a unei prezentatoare TV, dacă Melania are o soră, sau – varianta cea mai improbabilă – fosta doamnă Teodorescu a revenit la iubirile (şi înfăţişarea!?) din tinereţe. Voi urmări cu interes cariera noii(?) stele în devenire de pe firmamentul mass-media audiovizuală. De pe-acum însă mă ia cu fiori la gândul că peste câţiva ani o voi regăsi moderând talk-show-uri şi prezentând ştiri la Realitatea TV!

P.S. E posibil ca între cele două fotografii să descoperiţi mai multe deosebiri decât am găsit eu urmărind evoluţiile “live” ale celor două protagoniste. De fapt, cea care nu prea seamănă cu propria-i poză oficială de pe site-ul Realitatea TV este tocmai adevărata Melania Medeleanu! Părerea mea.