Datori vânduţi!

În sfârşit, Traian Băsescu a promulgat Legea pensiilor! După ce s-a clătit puţin pe mâini, conform precedentului stabilit de cunoscutul său înaintaş biblic şi roman, aruncând-o în curtea parlamentarilor, care tot au votat-o în unanimitate, să se spele cu ea pe cap, domnia sa ne-a făcut o demonstraţie elocventă despre cât de bun premier sau ministru de finanţe ar fi la o adică, fiindcă, deh, nu se ştie niciodată cum e cu alegerile astea prezidenţiale pentru al doilea mandat.

Mărturisesc că de la un moment dat, cam de pe când a ajuns la înspăimântătoarea sumă de 30 de miliarde de euro deficit bugetar până în 2013, am pierdut şirul calculelor, cuprins şi de o uşoară panică. Inspirat de metoda domniei sale, mi-a venit în minte o idee tulburătoare: ce ar fi să socotesc şi eu cât aş avea de plătit la întreţinere, să spunem, de pildă tot până în 2013. Înarmat cu un pix, o coală de hârtie, chitanţele corespunzătoare şi, desigur, un calculator, am purces la însumarea (sper că am procedat corect, nu trebuia să înmulţesc sau să scot rădăcina pătrată, sau alte chestii complicate, care m-ar fi depăşit, fără îndoială) valorilor medii lunare. Am mai adăugat şi ceva inflaţie, să par mai savant, şi am ajuns la următorul rezultat, rotunjit: 5000 de euro!

Evident, am avut un şoc! Păi banii ăştia nu doar că nu i-am văzut în viaţa mea strânşi grămadă, dar dacă i-aş fi văzut şi pipăit, câte n-aş fi putut face cu ei! Gândiţi-vă numai! Şi acum să constat că, departe de a-i avea, brusc îi datorez!!!

Primul impuls a fost – logic – să mă arunc pe fereastră. Cum însă nu stau suficient de sus, iar afară era o caniculă de să nu scoţi un pensionar în stradă, am renunţat, mai ales că prea sunt curios să văd ce urmează. Tot pe tema asta.