Despre hărnicie

În liceu aveam ore de “atelier”. Şi mai aveam un maistru – altminteri simpatic în felul lui, cu o mare chelie, acoperită meşteşugit cu o foarte mică şi rară meşă de păr – şi un coleg poznaş care izbutea să se fofileze de la mai toate activităţile implicând munca fizică. (Mai aveam şi multe altele, însă nerelevante pentru speţa în cauză).

Într-o bună zi, “tovarăşul maistru”, după ce ne-a trasat fiecăruia câte o sarcină specifică, a plecat să-şi rezolve ceva treburi personale, care se pare că au durat mai mult decât prevăzuse. La întoarcere, după vreo două ceasuri, nu mică i-a fost mirarea să constate că singurul care chiar lucra de zor la o menghină, înarmat cu un ditai barosul, era tocmai elevul-problemă. Atât de absorbit era de muncă, încât nici nu a băgat de seamă când a intrat maistrul, care, la rândul lui, fascinat de o aşa întâmplare, într-o uşoară complicitate ghiduşă cu noi ceilalţi, s-a postat în spatele lui urmărind cu viu interes spectacolul.

Abia după vreo două minute bune s-a dumirit proful că, în poate singurul său elan de hărnicie din toţi acei ani, colegul nostru asuda frenetic încercând să îndrepte o bazaconie metalică cu aspect de ţeavă îndoită, care însă în realitate era piesa de bază a unui dispozitiv destul de sofisticat şi costisitor, şi care era strâmbă din simplul motiv că aşa trebuia să fie. A urmat, desigur, o megacriză de nervi a maistrului, însoţită din abundenţă de palme după ceafa – citez – “derbedeului”.

Nu ştiu de ce, dar mi-am amintit de această întâmplare ieri, când, în totuşi una din puţinele zile ale anului cu temperaturi de 40 de grade, neobosiţii (în ciuda falsei impresii cvasigenerale) lucrători de la Apa Nova s-au gândit ei că ar fi tocmai momentul oportun să oprească apa preţ de vreo zece ore pentru “lucrări de modernizare a reţelei”. Nu acum o săptămână, nu peste alte două şi, după cum se vede, nu din cauza vreunei urgenţe.

Ce-i drept, grijulii din cale-afară, mai-marii companiei – inspiraţi poate şi din vasta experienţă a confraţilor din patria-mumă, Franţa, pe timp de caniculă – nu ne-au lăsat complet pe uscat, distribuind cât o (1) sticlă de doi litri cu apă minerală per apartament. Tot ce sper e ca vecinii de vizavi să nu fi pus bază pe chestia asta, fiindcă ei sunt, cu tot cu coana-mare, cinci suflete, astfel încât, în urma unui calcul sumar, ar reieşi că le-a revenit câte un pahar (mic) de şapcă. Asta dacă nu cumva au folosit-o pentru un foarte rapid duş colectiv.

P.S. Iată ce citesc cu deosebită uimire şi profundă ciudă pe site-ul oficial al Apa Nova:

“19 iulie, 2007 – Apa Nova nu a planificat nici o intervenţie majoră

Din cauza avertizării de caniculă (cod portocaliu) transmise de ANM, începând de vineri 20.07.2007 până în data de 29.07.2007, Apa Nova nu a planificat nici o intervenţie majoră în reţeaua de distribuţie a apei potabile.”

Aşa e unii: cu ghinion! (Oare pot să cer despăgubiri?! Că şi ieri era cod la fel de portocaliu!)