Nici pensionarii nu mai sunt ce-au fost odată...

Observ că Traian Băsescu continuă să fie uşor derutat după trecerea peste noapte a PD, partidul de suflet al domniei sale, dintr-o parte în alta a spectrului politic, nefiind încă pe deplin dumirit unde l-ar aranja mai bine din punct de vedere electoral să se situeze în gâlceava cu Guvernul pe tema pensiilor. Dacă în prima fază şi-a exprimat îndoieli “de dreapta” în legătură cu o măsură pe care a calificat-o drept populistă, demagogică, şi chiar posibilă cacealma, mai nou a virat din nou spre stânga, sărind întru ocrotirea celor cu pensii mici, care, vezi Doamne, ar fi defavorizaţi de o creştere procentuală, propunând în schimb o sfântă egalizare haiducesc-comunistă, prin luarea de la belferii cu pensii de 10 milioane şi redistribuirea către cei mai amărâţi, cu numai 3-4 milioane. Principiu taman opus filosofiei cotei unice de impozitare, de pildă.

Domnul preşedinte constată însă cu neţărmurită uimire că dacă – aşa cum îi place să creadă, de vreme ce a câştigat referendumul cu 75% şi un milion de voturi în plus faţă de cele de la alegeri – “românii s-au deşteptat”, trecând în masă de partea valorilor de dreapta (teorie asupra căreia, în treacăt fie spus, personal am mari rezerve), nici pensionarii nu mai sunt chiar cei de pe vremea lui Ion Iliescu, astfel încât tocmai reprezentanţii lor au fost cei dintâi care i-au dat în cap cu aceste idei marxiste de tip “de la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după necesităţi”, explicându-i... băbeşte de ce este normal ca unii să aibă pensii mai mari şi alţii mai mici. Nu că n-ar fi ştiut şi domnia sa, dar nu ştia că ştiu şi ei, spunându-şi că merge să mai dea o tură cu demagogia prin curtea poporului.