IMPRESIE DE WEEKEND

Printr-un concurs de împrejurări, în weekendul ăsta am putut să văd, după mulţi ani, câteva transmisiuni în direct ale unor meciuri de fotbal din campionatele interne ale Italiei şi Spaniei, aproape în paralel cu unele din campionatul Angliei, pe care l-am urmărit cu regularitate şi până acum, şi al cărui fan recunosc că sunt, astfel încât e foarte posibil ca numai din cauza subiectivităţii mele pronunţate să mi se fi părut că observ o diferenţă izbitoare între modul în care-şi manifestă bucuria marcării fiecărui gol jucătorii (hai să spunem) englezi, cu un entuziasm senin, mai degrabă copilăresc, şi ceilalţi, în special italienii, care se reped disperaţi spre gardurile ce înconjoară suprafaţa de joc, zbierând cu feţele schimonosite parcă de ură la adresa adversarilor din teren şi din tribune, gesticulând de-a dreptul vulgar, cu pumnii strânşi ameninţător, şi cuprinşi de o neţărmurită fericire duşmănoasă, ca şi cum ar fi obţinut deja cine ştie ce trofeu important în detrimentul unor rivali de moarte. Dar, repet, s-ar putea să fie numai impresia mea…