Dedesubturile unui sondaj
Conform unuia dintre sondajele făcute cu prilejul referendumului din 19 mai, cam 58% din electoratul PNL, tot atâta din cel al UDMR, 43% din votanţii PRM şi un sfert din cei ai PSD au optat pentru menţinerea în funcţie a actualului preşedinte. Rezultatele au dat naştere unor discuţii aprinse, încheiate cu concluzia aparent raţională că prin decizia de suspendare toate aceste partide s-au îndepărtat de aspiraţiile propriilor alegători.
Nu am să pun la îndoială acurateţea lui, deşi nu înţeleg de ce nu au fost date publicităţii şi rezultatele complete pe partide, pentru a ne lămuri în legătură cu cota fiecăruia, raportată la toţi participanţii la scrutin. Ar fi fost probabil cel mai elocvent sondaj din ultima vreme, fiind efectuat “pe viu”, cu o marjă de eroare dintre cele mai mici. Am totuşi o mare obiecţie în privinţa cheii în care trebuie el interpretat.
Presupun că pentru a se ajunge la rezultatele de mai sus, una dintre întrebările de pe chestionar a fost ceva de genul “cu ce partid aţi fi votat dacă astăzi ar fi fost alegeri parlamentare?”. În aceste condiţii, lucrul cel mai important mi se pare acela că mulţi dintre cei care au votat “NU” la referendum continuă să-şi păstreze încrederea în alte partide decât cele care l-au susţinut explicit pe preşedintele suspendat la vremea aceea. Prin urmare, pe de-o parte este o eroare să-i fie atribuite de drept toate cele 6 milioane de voturi eroului principal al scrutinului (în timp ce – culmea – cele 2 milioane împotriva sa sunt “curate”), iar pe de alta, constatăm că oamenii rămân fideli unui partid sau altuia chiar şi în ciuda unor decizii de moment apreciate drept greşite.
În fond, întrebarea de sâmbătă a fost simplă şi l-a vizat exclusiv pe preşedintele ales în 2004. Este evident că mulţi nu au agreat demiterea sa din teama de a nu se adânci şi mai mult criza politică. Demiterea unui şef al statului nu este o bagatelă, şi, privit dintr-un anumit punct de vedere, se poate spune că electoratul a fost mai responsabil decât o bună parte a clasei politice. Cu totul altele ar fi fost însă rezultatele dacă cetăţenii ar fi trebuit să opteze nu între a avea sau nu un preşedinte după 19 mai, ci între a-l păstra pe acesta sau a alege altul. Într-o competiţie electorală adevărată cele 6 milioane de voturi ar fi fost, fără îndoială, repartizate alfel. Iar exemplul cel mai elocvent poate fi acela al alegătorilor de etnie maghiară. E greu de crezut că cei 58% dintre ei ar mai fi votat cum au votat, dacă ar fi avut de ales între actualul preşedinte şi un candidat propriu al UDMR. Probabil că inclusiv prezenţa la urne ar fi fost mai mare.
Din această perspectivă, chiar şi “asumarea responsabilităţii” de către liderii partidelor din “coaliţia antiprezidenţială” se relativizează. Repet, sondajul de la care am plecat demonstrează că fiecare dintre formaţiunile respective şi-a păstrat un anumit electorat, adevărata problemă fiind faptul că niciuna dintre ele nu are deocamdată o alternativă viabilă pentru funcţia de preşedinte.
Nu am să pun la îndoială acurateţea lui, deşi nu înţeleg de ce nu au fost date publicităţii şi rezultatele complete pe partide, pentru a ne lămuri în legătură cu cota fiecăruia, raportată la toţi participanţii la scrutin. Ar fi fost probabil cel mai elocvent sondaj din ultima vreme, fiind efectuat “pe viu”, cu o marjă de eroare dintre cele mai mici. Am totuşi o mare obiecţie în privinţa cheii în care trebuie el interpretat.
Presupun că pentru a se ajunge la rezultatele de mai sus, una dintre întrebările de pe chestionar a fost ceva de genul “cu ce partid aţi fi votat dacă astăzi ar fi fost alegeri parlamentare?”. În aceste condiţii, lucrul cel mai important mi se pare acela că mulţi dintre cei care au votat “NU” la referendum continuă să-şi păstreze încrederea în alte partide decât cele care l-au susţinut explicit pe preşedintele suspendat la vremea aceea. Prin urmare, pe de-o parte este o eroare să-i fie atribuite de drept toate cele 6 milioane de voturi eroului principal al scrutinului (în timp ce – culmea – cele 2 milioane împotriva sa sunt “curate”), iar pe de alta, constatăm că oamenii rămân fideli unui partid sau altuia chiar şi în ciuda unor decizii de moment apreciate drept greşite.
În fond, întrebarea de sâmbătă a fost simplă şi l-a vizat exclusiv pe preşedintele ales în 2004. Este evident că mulţi nu au agreat demiterea sa din teama de a nu se adânci şi mai mult criza politică. Demiterea unui şef al statului nu este o bagatelă, şi, privit dintr-un anumit punct de vedere, se poate spune că electoratul a fost mai responsabil decât o bună parte a clasei politice. Cu totul altele ar fi fost însă rezultatele dacă cetăţenii ar fi trebuit să opteze nu între a avea sau nu un preşedinte după 19 mai, ci între a-l păstra pe acesta sau a alege altul. Într-o competiţie electorală adevărată cele 6 milioane de voturi ar fi fost, fără îndoială, repartizate alfel. Iar exemplul cel mai elocvent poate fi acela al alegătorilor de etnie maghiară. E greu de crezut că cei 58% dintre ei ar mai fi votat cum au votat, dacă ar fi avut de ales între actualul preşedinte şi un candidat propriu al UDMR. Probabil că inclusiv prezenţa la urne ar fi fost mai mare.
Din această perspectivă, chiar şi “asumarea responsabilităţii” de către liderii partidelor din “coaliţia antiprezidenţială” se relativizează. Repet, sondajul de la care am plecat demonstrează că fiecare dintre formaţiunile respective şi-a păstrat un anumit electorat, adevărata problemă fiind faptul că niciuna dintre ele nu are deocamdată o alternativă viabilă pentru funcţia de preşedinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu