Un partid istoric. Şi atât!

Astăzi au loc la Palatul Cotroceni consultări între Traian Băsescu şi partidele parlamentare, cea mai interesantă temă de pe agendă fiind “degajarea unei majorităţi politice transparente şi responsabile, pe baza căreia să poată fi format un executiv stabil”.

Ca să fiu sincer, personal nu prea înţeleg cum stă treaba cu această “transparenţă”. Presupun doar că ea s-ar putea realiza fie prin cooptarea în Guvern a mai multor partide, care împreună să constituie o majoritate parlamentară, fie prin semnarea unui protocol, chiar dacă Executivul rămâne, teoretic, minoritar. Cât despre “stabilitate”, în actualul context politic ea va rămâne, fără doar şi poate, la fel de relativă ca şi pe vremea Alianţei, când la adăpostul tuturor acordurilor şi protocoalelor, PD se afla la guvernare, însă cu o atitudine de partid de opoziţie. Iar consecinţele se văd.

În orice caz, judecând după disperarea cu care liberalii se cramponează de fotoliile de la Palatul Victoria, cea mai probabilă variantă este aceea a asumării explicite a unei alianţe PNL-PSD, gest echivalent, după părerea mea, cu semnarea certificatului de deces al ultimului partid istoric. Dacă până acum, de bine de rău, nucleul dur al electoratului liberal a înţeles şi a înghiţit manevrele favoriţilor şi menţinerea lor la putere prin specularea spaimei tuturor actorilor politici – poate cu excepţia pediştilor – de alegerile anticipate, fără a face mari compromisuri, o coalizare parafată cu tradiţionalul inamic social-democrat nu va fi tolerată. Lucru de care, însă, domnul Tăriceanu şi ai lui nu par să se sinchisească.