Tăcerea e de aur

Început chiar în ziua suspendării lui Traian Băsescu, cu manifestaţia mai mult sau mai puţin spontană din Piaţa Universităţii, sezonul mitingurilor de protest-susţinere se află în plină desfăşuare. Ieri a fost rândul PSD să facă “o demonstraţie de forţă” prin organizarea unui marş de 1 mai ca-n zilele “bune”.

Eu unul nu am înţeles niciodată rostul unor asemenea acţiuni, ca să nu mai vorbesc de eficienţa lor din punct de vedere electoral. Presupun că, cel puţin teoretic, ele ar trebui să le arate iniţiatorilor şi mai cu seamă adversarilor lor politici în ce măsură anumite idei şi principii propovăduite se bucură de un sprijin popular, fiind deci un soi de luare a pulsului electoratului, altfel decât prin intermediul sondajelor de opinie. Numai că, atunci când pentru mobilizarea “maselor” se folosesc tot felul de subterfugii, mergând de la oferirea unor porţii gratuite de mici, cârnaţi, uneori fasole, plus berea aferentă şi până la concerte muzicale ale unor formaţii sau tarafuri în vogă, nu văd cum imaginea poate fi una corectă.

Îmi vine greu să cred că ar exista fie şi un singur om care să-şi schimbe intenţiile de vot în urma participării sau asistării prin intermediul mass media la un asemenea miting, mai ales că, de cele mai multe ori, nici scopul pur propagandistic nu este atins, fiindcă întotdeauna ziarele sau televiziunile care fac relatări se vor concentra asupra aspectelor pitoreşti, cum ar fi un cetăţean mai colorat sau mai turmentat nemulţumit că micii erau prea arşi sau berea prea puţină, ori câte unul care are convingerea că participă la o acţiune de susţinere a propriului favorit când realitatea e pe dos. Toate acestea cu efecte de imagine devastatoare.

Se spune că orice fel de reclamă, chiar şi una negativă, este mai bună decât tăcerea din jurul unui subiect. Însă într-o societate sătulă de dispute politice, scandaluri şi turbulenţe, mă întreb dacă nu cumva ies mai câştigate tocmai formaţiunile care, fie datorită unei strategii, fie din lipsă de forţă organizatorică, rămân zilele acestea mai puţin vizibile, învăluite într-o aparentă aură de echilibru şi decenţă.